GRI

Ultimul Corsar

Vânturile urlau, valurile se umflau,
Cerul era înnorat, de-un gri murdar,
Când echipajul cu ochii-n flăcări, pe-o navă fără nume,
A tras alături de ultimul corsar.

"De ce-aleargă velierul cu velele întinse-n furtuna hohotitoare,
Când celelalte nave le ţin de vergă strâns înfăşurate?
Spune, veniţi de pe coastele Salvadorului* cel sfânt
Sau din golful Caraibelor îmbelşugate?"*

"Venind de pe-un ţărm necunoscut, dintr-un golf de sondă* neatins,
Navigăm fără compas şi cârmă pe unde lipsite de hotar;
Deasupra, dedesuptul navei noastre mor păsările mării şi rechinii –
Iar ea-i condusă de ultimul Corsar."

"Pe stâncile Capului Verde se vor auzi-n această noapte
O izbitură straşnică şi-un muget infernal;
Iar mâine apele, gemând, vor trage din străfunduri
Epava şi cadavrele la mal."

[...] Citeşte tot

poezie de Thomas B. Macaulay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, trece THERMOPYLAE !

Era o zi ceţoasă; am văzut o clipă nava cum trecea, vioaie;
Se zbenguiau delfinii şi piruiau păsările mării-n ploaie;
Matisam parâme sub cerul gri, mânuind şuviţe şi cavile,
Când am auzit nostromul, "Iată, trece THERMOPYLAE!"

Secundul s-a-ntors, căpitanul s-a răsucit şi el încetişor,
Urmărind umbra-aceea care traversa Biscaya-n zbor;
Carena verde, catargele zvelte-n vânt, velele – nori de zăpadă,
Asta am văzut deasupra mării, stând acolo lângă balustradă.

Un cliper chipeş în drum spre China, o adiere părând, minune
Zburdând pe valurile mării cum zburdă mânjii pe păşune!
Ai fi putut crede, privindu-i trecerea, că ştie de inimă şi suflet,
Nerăbdător cum se strecura printr-al zdrenţelor de negură balet.

Erai convins, petrecându-l cu privirea, c-are inimă şi suflet,
Atât de iute, de mândru, maiestuos de alb, despica talazul violet!
Mă gândeam, în vreme ce dispărea, la lucrurile scrise de poeţi,
Că frumuseţea va trăi veşnic, trezind admiraţie-n alte şi-alte vieţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Undeva, este-un loc între creştet şi genunchi,
Sau mai curând e peste tot în măruntaie;
Un tremur parcă ascuns, aproape cât un junghi,
Când se sufocă spaţiu... îngrămădeşti odaie.

În minte, gându-i rană ce-ar vrea să se deschidă
Şi caută un leac, ce-a fost vreodată cura,
Dar parcă-i dispărut din fiinţa ce ai avidă
De împrejur de simţuri... de clevetiri cu gura.

Eşti, parcă... da-i absentă o lume, a ta, deodată,
De unde aştepţi semnal să-ţi regăsească şarmul;
Dar e uitarea oare, sau viaţa o desfrânată,
Cuplând plăceri cu alţii... exasperându-ţi calmul?!

Şi mâinile, sunt grele, parezic, fără vlagă
Se duc ades spre tâmple, se udă-n calde lacrimi,
Sau se întind simbolic, fără să mişte; roagă
Un neştiut suprem... Se face cont de patimi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec straniu şi extravagant

I s-a părut că vede-un Elefant
Cântând la fluier, tolănit pe-o coastă:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era un răvaş de la nevastă.
"În sfârşit, realizez," a spus,
"Cum viaţa mea devine o năpastă!"

I s-a părut că vede-un Bivol
Deasupra şemineului de lângă pat
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era doar Nepotul lui de pe Cumnat.
"Dacă nu părăseşti această casă,"-a spus,
" Chem poliţiştii imediat!"

I s-a părut că vede Şarpele-cu-Clopoţei
Adresându-i în greceşte-o întrebare:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era Mijlocul Săptămânii Viitoare.
"Un singur lucru regret," a spus,
Că nu pot sta puţin cu dânsul la taclale!"

[...] Citeşte tot

poezie de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perlă... de trecut

Ce dor mi-e să-mi revăd vechiul oraş
Fără rigoarea sticlei în metal înfiptă,
Să merg de Paşti şi lui Chistos să-i fiu părtaş
Cu alţi copii... Cum mintea mă incită!

Ce zile lungi erau, cât o speranţă,
Totul mi se părea o sursă de surpriză
Fiindc-orice mâine îşi avea o importanţă
Şi oric-eşec trecea în vânt... O mică briză.

Prietenii mi-erau mai mulţi şi adevăraţi,
Ne întâlneam făr-a ne da vreo întâlnire
Şi ne visam, fără să fim încă... bărbaţi;
Eroare gravă printre alte puerile.

Stăteam cu ziua-ntreagă la scăldat
Sau îngheţam fără să plâng, la săniuş.
Din zori-n seară în veşnic preumblat
Nici nu mâncam... Sorbeam ţigara de pănuş.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu deranj lumii

gânduri expirate pe marginea nopţii
cea care a uitat să-şi închidă pleoapa
în semn de adormire răguşită.
urcasem pe iluzia ta grăbit
divin mă voiam ajuns la lună
să-i recoltez câmpul de păpădii-n aventură.

şi azi, îmi amintesc
de atingerea ta iniţială probă
încercând un fel de blajină acomodare,
o dependenţă
cu mişcarea-mi restricţionată de profund.
visam prin întunecimea pumnilor
strânşi de înfricare
că oi naşte întinderi şi simbioze,
că toate valurile frunţii
le voi netezi c-o apăsare de orizont
prin calmare.

mă calamitau de aiurea abuzul gândurilor

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E crud balsamul de rubin II

Eu mă îndepărtez şi cad în mine,
Mă reaşez pe jilţul sufletesc,
Afară plouă-ntruna cu rubine
Şi-nvăţ cu mine însămi să vorbesc.

La stânga am cristelniţi ruginite –
Asceţii mei, odată, se rugau
Pentru păcatele nebănuite
Ale celor ce au şi parcă n-au.

La dreapta mi se-aşază porumbelul,
Mai gri ca albul ce era odat',
În faţă, oaia îmi desface mielul
De blana înnegrită de-mpărat.

Şi ştiu că stau cu spatele spre tine,
Dar nu mi-e teamă, pot să te ignor,
Pentru că sunt născută din rubine
Ce ard înflăcărate până mor.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

ce faceţi voi, înfometaţilor de averi acum?
strada vă este liberă, virotic aerul veghează
galopaţi-vă suv-urile cu profil de torent nebun...
frecvenţa minţii spintecaţi-v-o că vă gripează!

sparge-ţi parfumul biocidului de pe trotuar
de care îs lovit încât nu ştiu cum să mai fug,
îngrozit de felul lui căzător şi-n buză de gard.
o, voi ascuţită ispită de-a omorî şi vidul nud.

unde vă e strigătul acu, lăsat în ce duhoare?
voi întortocheată viforniţă clarelor nepăsări
deconectaţi de jale şi milă, nimic nu vă doare...
banii unde vi se odihnesc, în ce nedrepte relaxări?

vă plângeţi că izolării îi displace varul de pereţi?
luaţi seamă că vă atinge prezentul ş-o gorgotă...
ce fragezi apăreţi lumii voi puternicii ce sunteţi,
şir temut de nimicul ascuns sub cerului capotă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!