ramuri

Culorile iubirii

De-ai şti ce gânduri am, te-ai minuna
Şi ai fugi... sau poate nu: ai sta
Şi-ai aştepta să vezi cu ochii tăi
Cum gândurile-mi caută noi căi
De-aţi fi doar ţie-n fiecare zi
Un dar ce-aş vrea nicicând a se sfârşi.

Ai aştepta, văd în privirea ta
Că vrei şi le aştepţi, chiar ştii ceva
Şi nu-mi dau seama: tu, cum poţi să-mi ştii,
Chiar înainte de a le gândi,
Şi gânduri, şi cuvinte, şi culori
Ce vin din lumi de dincolo de zori?

Să-ţi spun? Ei bine, am să te pictez
Cu tot ce-mi eşti în suflet când visez:
Tu eşti culoarea câmpului cu flori,
Un cer pe care zboară mici fiori,
O flacără arzândă-ntr-un izvor
Ce se revarsă-n lacrima de dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine şi seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veşnic singur într-un semn de întrebare
Şi în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aş picta pe ramuri goale şi în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheaţă iernile orice cuvânt.
Ţi-aş picta şi ţie paşii când te-ndepărtezi, străine
Şi i-aş pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aş picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Şi pe voalul de mireasă aş picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Şi-aş mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Şi ţi-aş face, Ţie, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primeşti nebunii, când vor cere ajutor.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă, ramuri în cer

Tu să nu-mi spui cum te numeşti
Fiinţă cu pielea de sticlă,
Voi măsura cu tihnă ceea ce eşti,
Cu tihnă, şi poate cu frică.

Tu să nu-mi scrii despre cum creşti
Fiinţă cu părul în soare,
Voi cerceta-n candele umbre cereşti
Cu ruga murită-n picioare.

Tu să nu-atingi cuvântul greu
Fiinţă cu buze de-apusuri,
Voi decanta în clepsidră, acum şi mereu,
Privirile-ţi, tainice spusuri.

Tu să nu-adulmeci pom răsărit
Fiinţă cu aer de seară,
În flori am să-ngrop, în chip felurit,
Zefiru-ţi, în lacrimi de ceară.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul lupilor

cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
şi-n suflet mă arde frica de lupi.

prin troiene de humă, paşii mi-aleargă
îndemnaţi de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să şteargă
prin hăţişuri ascunse cu lumini ce se scurg.

tăcerea se sparge şi drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.

prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
şi cad, mă prăval, printre ramuri şi spini
o haită de lupi, foamea-şi strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Mântuitorul

Iisus pe sine s-a jertfit
Spre-ai fi poporul mântuit...
Slăvite Fiu!
Venind a fost crucificat,
Şi a murit şi a-nviat,
Iisus e viu!

Vândut pe treizeci de arginţi...
De oameni simpli şi cuminţi
El fost-a plâns.
Şi salcia în jalea sa,
Ramuri sfielnic îşi pleca
Pentru Iisus.

Dar cei ce crunt l-au osândit
La moarte, nu, oh, n-au voit
Cununa Sa
De mărăcini ce-l înţepau,
Când din ochi lacrimi îi picau
La schimb s-o dea.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea mea

Nu veni când voi fi moartă
Să-mi stai alături lângă movila gri;
Şi nici n-aduce narcise înflorite
În amintirea iubirii care-a fost;
Eu nu voi fi acolo.
Acolo nu vei putea să mă găseşti.

Eu te voi vedea în ochii
Copiilor pe stradă;
Mă voi apleca să te-întâlnesc în fremătul de ramuri
Al copacilor năvălind în floare
Şi te voi mângâia cu aerul învolburat
Al furtunilor de vară;
Îţi voi da putere să-ţi continui urcuşul
Pe colinele veşniciei;
Îţi voi răcori trupul obosit în felina
Apă curgătoare a râurilor limpezi;
Îţi voi încălzi mâinile generoase şi trudite în lumina
Focului aprins iarna în cămin.
Te voi alina cu uitarea adusă, strop cu strop,

[...] Citeşte tot

poezie de Juanita De Long, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Ileana Vulpescu

Când plouă peste lume cu flori de liliac,
Cuvântul se coboară din glas de ciocârlie
Şi se aşază-n taină pe filele ce tac
Ca broderia fină pe româneasca ie.

Şi curge precum râul curat de la izvor
Şi-adapă setea noastră de zicere română,
Iar Doamna ce-l dezbracă de hainele ce-l dor
Îi mângâie tristeţea şi-l ţine bine-n mână.

Apoi, mărinimoasă,-l împarte la săraci
Să le-ostoiască foamea de româneasca pâine;
Primeşte darul sacru, cu el să îţi îmbraci
Tot golul din vorbire şi zilele de mâine!

Sădeşte Doamna-n ceruri, albastrul din cuvinte
Şi pe pământ cresc ramuri cu rod nepreţuit;
Nu îl doboară ura, nici ploaie şi nu minte
Cuvântul. Şi rămâne averea-n vechiul schit.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!