ramuri

Şi violete-mi înfloresc...

E-o simfonie beethoveniană, ce îşi compune muzica-n tăcere
Pe-o scenă de culori, bacoviană, ce drepturi de-autor, din nou, îmi cere.
Penel dumnezeiesc pecete-şi pune, în roşu-arămiu pe geana lumii,
Când vara mea în toamna ta apune şi ţipă, de singurătăţi, lăstunii.

Şi plouă în poeme dimineaţa şi în amurg stau visele la pândă,
Scânceşte la răscruci de vreme viaţa, melancolia, suflete, inundă.
Şi în cromatica-i elegiacă, mă-nlănţuie flămândă şi-nsetată,
În straie de gutuie mă îmbracă, eu îmi păstrez o clipă decoltată,

Să-i fac în ciudă când furtuni aruncă, să mă doboare dintr-o lovitură
Şi să alerg cu-albastrul meu în luncă, când lacrimă îmi cerne peste gură.
Săgeţile-i îmi sângerează stânga, acolo unde doruri mai există,
Dar a uitat în goana ei, nătânga, că vara mea, sub cizma ei rezistă.

Şi chiar de-mi calcă florile-n picioare şi-mi veştejeşte frunza de pe ramuri,
Pe lângă toamnă eu îmi fac cărare şi violete-mi înfloresc la geamuri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vina mea", că m-am născut în Bucovina

"Niciunde în lume nu găseşti, tablou mai cu-nţeles ca Bucovina
Nu e mândrie, e doar regret faţă de cei ce nu îmi poartă "vina"
Eu nu înţeleg cum poţi tu, om, să trăieşti, în lipsă de munţi, senin şi viaţă
Când viaţa-ntreagă se ascunde-n munţi, pe când oraşul se ascunde în ceaţă.
Cum reuşeşti să te trezeşti, fără să simţi mireasma florii, fără să vezi cu ochii tăi cum vântul adie în zbor norii?
Cum ai fost tu de mic copil? Unde ţi-ai construit castele? Dacă nu sub ramuri de brazi, in cântece de păsărele.
Ai stat vreodată într-un copac? Sau te-ai ascuns în iarba-n care, adeseori puteai s-adormi, căci te pierdeai "de cât de mare"?
Ai fost tu un copil ca mine care aştepta ziua de mâine, doar să alerge după fluturi, convins că se transformă-n zâne?
"Om mare", care esti azi asa cum ţi-ai dorit din vremuri,
Nu ţi-ai dori "o Bucovină", să poţi s-atingi cu mâna cerul?

poezie de Roxana Vătămanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sleeping sun

presupunând acel sărut primitiv
m-ai luat în braţe
păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea îşi pusese marea speranţă -
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere.

poate nu eram cel ales să port coroana
de spini
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolţeau două ramuri ca două neamuri duşmane
iubirea m-a prins de călcâi ameţită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple:
la tine, domnul meu, totul e negru.

în clipa de mare risipă
oceanul şi-a adus aminte de noi
cei fără putere în lipsa cuvintelor,
cei mai mai săraci dintre sorii care au traversat
întunericul.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

[...] Citeşte tot

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Şi-acum mai eşti în mine" de Violetta Petre

M-ai adăpat iubite, ce sete-aveam în mine,
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta-mi rămâne pe tâţe şi m-adoarme!

Acuma am în ochii deschişi, visări nebune,
Căci mă priveai cam galeş şi tandru pe păşune,
Ieşeau gingaş din fluier acorduri minunate
Iar eu oftam din suflet cu genele lăsate.

Sunt aripile ramuri ce înfloresc amurgul,
Cam mustrător la mine, gelos, se uită murgul
Şi buzele îmi tremur de o simtire pură,
Iubesc, dar condamnată-s pe veci să tac din gură.

M-ai adăpat iubite dar setea-mi este vie,
Mă copleşesc frisoane si simt o nebunie,
Că vreau să-mi strig iubirea ce-mi freamătă sub piele,
S-audă toată lumea, să urce pân la stele!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia sufletului meu

Am privit florile cum plâng,
dar petalele s-au uscat.
Am privit florile cum râd
şi era viatå între ele...
M-am privit pe mine în suflet
şi nu må cunoşteam...
Eram o stråinå cu chip plumburiu
şi inima sfâşiatå...

Am privit lumea celor ce zboarå
cu ciripitul lor ce îmbatå...
Dar am gåsit cuiburile goale,
doar urme de pene şi paie,
şi iarå-şi am plâns...
Nu cunoşteam lumea în care tråiam,
era tristå şi pustie
şi eu locuiam în ea...

Când ploaia e rece şi multå,
påmântul e lacom si râde

[...] Citeşte tot

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisurile de dragoste ale bunicii

Nu sunt stele-n noaptea asta,
Doar cele ale memoriei.
Şi este destul de mult loc pentru memorie
În colanul desfăcut al acestei ploi molcome.

Există chiar destul loc
Pentru scrisorile bunicii mele dinspre mamă,
Elizabeth,
Care au stat înghesuite multă vreme
Într-un colţ sub acoperiş,
Acum cafenii şi moi,
Şi gata să se topească precum zăpada.

Peste măreţia unui asemenea spaţiu
Paşii trebuie să calce uşor.
Toate atârnă de un fir de păr.
Toate tremură, ramuri de mesteacăn în braţele aerului.

Şi eu mă întreb:

[...] Citeşte tot

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancearul

Într-un pustiu uscat, zgârcit,
Înţelenit şi ars de soare,
Ancearul stă ca un cumplit
Străjer, stingher în larga zare.

În ceasul rău l-a-nfiripat
Natura stepelor, haină,
Şi cu un vecin l-a adăpat
Din frunze pân'la rădăcină.

Şi picuri de otravă curg
Din coajă, când dogoarea-i vie,
Şi se încheagă în amurg
Într-o răşină străvezie.

Nici păsări şi nici tigrul chiar
Să vină-n preajma-i nu încearcă,
Copacul morţii vântul doar
L-atinge şi de boli se-ncarcă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1828)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul durerii

Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mişcate
Susurând încet şi tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine ştie-a lor durere, cine ştie dorul lor.

Şi ascunsă prin frunzişuri, tăinuind a ei fiinţă,
cântă dulcea Filomela, şi-n cântare-i o dorinţă
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Şi divina-i melodie se sfârşeşte c-un suspin.

Iar poetul ce-o aude îşi ia lira şi se duce
Pribegind cu-a sale doruri, şi ca dânsa el atunce
Cu un vers duios şi jalnic spune lumii chinul său
Şi răpit de-a lui simţire el suspină-amar şi greu.

Şi-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalţă
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec şi dulceaţă,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărşeşte orice cânt?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!