minciuna are picioare scurte

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

şi lumina pogorându-se peste toată această durere
întâi braţele
apoi picioarele
şi la urmă ochii
fi-voi albă
ca o coală nescrisă
ca un zbor lin printre vulturi

"Cred, Doamne!"
iar tăria mea nu e în braţe
nici în picioare
sau în ochi
e în inimă
acolo unde Ţi-ai făcut loc de popas
şi din vreme în vreme
când durerea mă strânge
vii să îmi alungi demonii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna amabilă

Cred că luna-i foarte-amabilă
Să-mi poarte-atâta grijă mie,
M-a-însoţit de-acasă până-aici
Să-mi ţină companie.

A mers până unde-am putut s-alerg;
Cum a putut să traveseze bolta oare?
Ea nu are picioare cum am eu,
Nici aripi ca să zboare.

Şi, totuşi, iat-o sus deasupra casei lui;
Poate crede că nu-i bine-atâta cale
Să umblu singură-n puterea nopţii,
Deşi mama mea spunea că-aş fi în stare.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubirea în sine
şi-a depăşit prerogativele
de noapte a minţii
stau la o masă rotundă
cu lupul flămând
avid de lumină
pe scaunul rămas
imperfect
pe două picioare
cu dintele cariat
ce molfăie ultima cină
fără să ştie când
unde
de ce
lupii urlă spre lună
rămân
iubire ce-ţi port îmbrăcată
în strai de pământ
şi tânguire de bot
atins de zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Obscură şi mârşavă şi fără orizont
Te calcă în picioare, deloc nu ţine cont

Că una peste alta eşti gol şi întristat,
Ba încă te acuză de vină şi păcat,

Îţi dă numai iluzii şi te scoate dator
Fiind de râs şi jale în faţa tuturor,

Iubirea nu-i iubire doar pentru că iubesc,
Când sunt doar mâna-ntinsă cu care o cerşesc,

De Liberul Arbitru nici vorbă dragul meu,
De ce nu eşti cu mine, de ce ne este greu?

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conserva

omule care tragi
cu urechea a
vidă lipeşte-o de cărămidă
de moalele zidului meu
cum se atinge peştele congelat
de reşou - în ecou
vei recunoaşte o tuse naturală cu sub
înţeles care-ţi scapă:
un deget pe gât
numai os
(?!)
până în pânzele care
înoată în desfătare frumos
desfăşurate a giulgiu din cap
în picioare - cutremurate
de zăngănitul misterios al mistriei
ce scobeşte în rosturi
ca un meşter fasole
cu sentimentele încordate
în conserva stricată

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet de culoare

dintre prietenii virtuali
sau în viu
pe
cei care mă citesc pot să-i număr pe de
getele de la mâini şi picioare
frânte
în dimineţile tactice de-alergare
prin parcul balcanic –
ce
parc!
ce
prietenie puţină, subţire
-ntre băncile-n aşteptare...
pe
cine aşteaptă?
pe unul
ca mine cu suflul spre negru
cu suflul
atlet şi poet de culoare –
ah, eu

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou minim

Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Şi în infern de şoapte eşti, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...

De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanţe doarme-n frică.

Absenţa ta îmi locuieşte-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...

În poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Şi-n moarte-i duh de luturi sărăcit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra

Fiindul tău iubire-n sânge cară
şi plină de visare e desaga...
Privesc în ochii tăi şi-mi văd întreaga
suire la divin pe-a tainei scară.
Morminte albe bând peniţei vlaga,
în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...
Erau acolo ape ce-necară
un înger rătăcit, plutindu-şi plaga.
În pieptului văzduh de zbor licoare
îmi eşti de leac, sărutul de-mi respiri,
minciuna existenţei nu mai doare...
Tu duci, deasupra multor clevetiri,
cu adevăr a umple la izvoare
ulcica ta-n sentinţele subţiri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Autolicus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Cartea: Devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!