la*multi*ani*fratele*meu

Bocet epuizant

M-aş aşeza cu capu-n pumni şi-aş plânge
pentru destinul meu ursuz de cuc,
că nu pot la sfârşit nimic să duc,
aş plânge lacrimi, ca să curgă sânge.

Să mi se scurgă sângele din vine
în bălţile finalului de veac,
să pară că vorbesc, dar eu să tac,
să tac în gura mare despre tine.

Să tac iubirea mea adânc-bolnavă,
să tac şi fulgerul că te-aş zdrobi,
să tac ca încleştatul de gingii,
să tac şi a revanşă, a gâlceavă.

M-aş plânge pân-la os şi pân-la nume
prin ochi, ca lacrimă să ies din lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sora mea a murit peste vreo doi ani. Semăna cu mama mea şi o chema tot Maria. Am trăit fără mamă, fără fraţi şi surori -- nu târziu tare -- şi fără tată. Cine a trait inconjurat de familie, nu poate înţelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială -- după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veşnic de nostalgie, de melancolie -- o privire îndărăt -- un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea uneori ne fierbe fără să ştim

Iubitul meu imaginar dragă Kitty sună fantastic
Un adevărat SF verbal Dar asta e Sunt îndrăgos
tită Sunt îndrăgostită Sunt îndrăgostită Sunt aşa
de fericită că-mi vine să ţip Doamne se-aude
Simt cum fericirea fierbe-n mine Alături cineva
îşi toarnă un Chateau Latour 1932 într-o cupă
de cristal Mâncăruri şi porţelanuri extrafine Gus
tul fabulos al vieţii mă ameţeşte Simt camera învâr
tindu-se în jurul meu Offf şi soarele din plafon ca
re nu mai apune odată Unde naiba mi-i pistolul
Vreau să dorm

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (24 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul meu naiv...

Cât timp poeţii vor muri săraci —
Şi ţara va avea aceeaşi soartă.
Asta atrage conştiinţa moartă,
Prăpădul omenirii-n care zaci.

Nu te mira că baţi din poartă-n poartă
Şi că nu strângi decât gunoi în saci.
Ai neglijat şi n-ai vrut să te-mpaci
Cu mintea, -a cărei lipsă nu te iartă.

Românul meu naiv, din tată-n fiu,
Care mă faci să-ţi scriu nenorocirea,
Trezeşte-te, încă nu-i prea târziu,

Acestui neam să-i recâştigi menirea.
Nu îi lăsa să-ţi bage în sicriu
Credinţa, moştenirea, mântuirea.

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

după ce şi-a reamintit
că mai are de citit un psalm
şi-a răsucit capul prins între palme
m-a privit
întrebător
i-a zâmbit cerului
apoi printre buzele
zgâriate de timp
a şoptit...
doamne
eu
sunt cel din
lăuntrul sufletului
dă-mi atâta putere
cât să-ţi împlinesc cuvântul
ca să pot veni la tine

mirosul mâinilor
nu atinge sângele

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul milei

Imbatranim, maestre
Bagi de seama?
Pe-al nostru scris trec ani si ani de zile incepem sa contam printre fosile
Revistele ce ies nu ne mai cheama!

Cu rime noi, cu ritmuri mai subtile,
Au rasarit atati poeti de seama!
De umbra noastra nimeni n-are teama! «Nu-nvie mortii, - e-n zadar, copile!»

Dar totusi, parca inima-ti invie
Cand vezi ca vreo cucoana te mai stie
In unele reuniuni burgheze

Si mai ales te prinde bucuria
Cand vezi cum, achitandu-si datoria,
Confrati mai tineri vin sa te lanseze.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ti par, sau fruntea grea de nor,
sau mana ta, in care, la izvor,
mi-ai dat sa beau din claru-adanc de ape?

Sau glasu-nvaluindu-ma usor,
sau ochii tai in cari o lume-ncape,
ce deodata mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolalta, suitor?

Dar daca vocea s-a-nasprit prin vreme
si parul n-a putut de ierni sa scape,
in ochii tai privind – o, nu te teme! –
si azi mai regasesc acelasi dor,
pe care anii au stiut sa-l sape
in limpezimea primului fior.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 11

La fel de repede cum scazi o să şi creşti
Într-un copil, apoi tu vei slăbi
Şi-acel urmaş ce tânăr îl prăseşti
Îţi aparţine când bătrân vei fi.
Aceasta e înţelepciunea dragă
În lipsa ei, doar frig şi nebunie
Dac-ar fi toţi ca tine, lumea-ntreagă
În şaizeci de ani ar fi pustie.
Lasă-i pe cei ce n-au fost puşi deoparte
Să piară dacă-s duri şi nefireşti
Natura, celor buni le face parte
Tu darul ei din plin să-l preţuieşti.

Căci te-a făcut ca pe-o pecete rară
Să facă multe copii, nu să piară.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 148

Ce fel de ochi mi-a pus în cap Iubirea,
Că nu pot să redea realitatea;
Sau dacă pot, unde-a fugit gândirea
Că schimbă ce-i real cu falsitatea?
Şi dacă ochii-mi spun că e frumoasă,
Ce-mi pasă că o lume se îndoieşte?
Căci un iubit o vede pe aleasă
Altfel decât mulţimea o priveşte.
Dar poate al Iubirii ochi să vadă
Când de atâta veghe lăcrimează?
De-aceea poate orişice să creadă;
Soarele-l vezi când se înseninează.

Cu lacrimi vrei să mă orbeşti, Iubire,
Să nu mai văd cât eşti de rea din fire.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, păcătosule căzut...

O, păcătosule căzut
în mlaştina pieirii
Isus te poate ridica
pe Stânca mântuirii.
Ridică-te atât cât poţi
suspină-amar şi-L cheamă:
Isuse Doamne — sunt pierdut
coboară-Te şi ia-mă!

O, ia-mă de aici pe braţ
şi scoate-mă din tină
de rele spală-mi viaţa mea
şi scoate-o la lumină.

— El lângă tine-i dragul meu
nu-i nimeni mai aproape,
aşteaptă doar chemarea ta
să vină să te scape.

Şi de-ai avea pe suflet tu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!