Replici despre georgescu matei, pagina 62
Mihai: Și totuși, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex și Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuși membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ți închipui că am fi lucrat ca proștii toți trei timp de cel puțin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alții și să aștept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine știe câți ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Și oare altul ar avea grijă să nu pățească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar și ca simplu membru al echipajului, aș îngriji-o mereu cu multă atenție, n-aș neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aș fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aș fi de acord; nu din cauză că n-aș avea încredere în tine, știu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalți patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-ați putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Stați puțin, încă n-am terminat!
Maria: Dar ai zis că vei încheia.
Lucian: Da, am zis că voi încheia cu scuzele, nu de tot. Vă rog, încă puțină răbdare! Pentru că n-ar mai fi multe de spus, dar e foarte important! Luați loc, vă rog și ascultați-mă, cu mare atenție! Deci, nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru... Am să vă rog mult doar să mă ascultați și să nu mă întrerupeți, deloc, pentru că... Eu, Enka Lucian, comandant al navei spațiale "Pacifis", al echipajului acestei nave, cât și al întregii misiuni spre planeta Proxima, vă promit solemn, dragi colegi, vouă, tuturor, azi, duminică, 27 ianuarie 2092, că, începând din acest moment, indiferent de motivele pe care le-aș avea, n-am să mă mai comport niciodată prostește sau într-un mod neadecvat poziției mele! Deci, mi-am luat angajamentul acum, aici, la modul cel mai serios posibil, în fața voastră, că n-am să repet asemenea greșeli și nici n-am să comit altele asemănătoare! Sper din tot sufletul să-mi pot respecta această promisiune pe care v-am făcut-o acum, pentru că dacă nu voi reuși, atunci... Nu știu ce să mai cred! Dar dacă v-am promis, puteți fi siguri că voi face tot ce-mi stă în putere pentru a mă ține de cuvânt! Să țineți minte această zi, în care eu, comandantul vostru, v-am făcut această promisiune, pentru că eu sigur o voi ține. Iar ție, Stela, îți promit, tot acum, aici, de față cu toți colegii noștri, că nu voi mai încerca niciodată să umblu fără știrea ta prin dulăpioarele cu medicamente din cabinetul medical și nu mă voi mai atinge niciodată de pastile sau de orice altceva din cabinetul tău, fără a avea permisiunea și recomandarea ta!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, să înțeleg că ai avut probleme cu blondina?
Lucian: Nu, nu chiar cu ea, deși poate că și cu ea, puțin. Mai mult însă, cu Nick.
Lia: Cu Nick?! Nu înțeleg... De ce cu el?
Lucian: Ai răbdare și vei înțelege imediat! Deci, după ce blondina s-a convins că nu era nimic interesant de văzut pe computer, s-a hotărât să-mi spună ceva, în legătură cu Nick. Era îngrijorată din cauza lui, deși nu mi-am dat prea bine seama de ce. Am încercat să o conving că totul este OK și n-are motive să fie îngrijorată; nu știu în ce măsură am reușit.
Lia: De ce era îngrijorată?
Lucian: Spunea că Nick nu e încă pregătit să ne însoțească pe Terra, că a încercat să stea de vorbă cu el, însă nu părea interesat de subiect. În fine... Nu despre asta vorbeam, altceva doreai să afli. Pe măsură ce vorbea, devenea din ce în ce mai agitată. Așa că am decis să încerc să o liniștesc. M-am ridicat de pe fotoliu și am îmbrățișat-o ușor, prietenește doar. Imaginează-ți că a și plâns.
Lia: Cine? Blondina?!
Lucian: Da, ea. De ce te miră?! În final, reușisem să o calmez, doar că, din nefericire, înainte de a mă îndepărta de ea, a apărut Nick, surprinzându-ne în acea poziție compromițătoare. Îmbrățișați.
Lia: Ah, asta era... Și el ce-a spus?
Lucian: Mai și întrebi?! Ce-ar fi putut spune? Închipuie-ți! Ceva de genul: "Mai întâi sora mea, apoi chiar soția mea..." Asta a spus!
Lia: Hmm; îmi închipui... Păi... Felicitări! Mereu reușești să intri în astfel de neînțelegeri.
Lucian: Un moment! Așa cum ai spus tu, a fost doar o neînțelegere! Nimic mai mult! N-aveam de gând să-i fac ceva blondei, doar nu eram cretin! Nu s-a întâmplat nimic între ea și mine!
Lia: Nici măcar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, bineînțeles! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o sărut! Voiam doar s-o liniștesc, atâta tot!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Și?!
Lucian: Și... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidențe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" proiectul meu de diplomă, aceeași misiune spre Proxima, eu comandantul... Și atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcția de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depășit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost așa. Îmi pare rău pentru ce ți-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială și n-am reușit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine și pot spune că-l înțeleg perfect! Și n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Atunci, nu înțeleg... Ce altceva atât de important ai să-mi spui?
Mihai: Ah, păi... Doream să-ți spun că săptămâna trecută am transmis un mesaj acasă.
Lucian: Un mesaj?! Ce fel de mesaj?! Stai puțin! Când spui acasă, la ce anume te referi?! Acasă... Adică, pe Terra?! Acasă, la noi?! Asta încerci să-mi spui acum?!
Mihai: Da, sigur. Pe Terra. Inițial, intenționam să iau legătura cu părinții mei, să vorbesc cu ei în direct, dar nu i-am găsit acasă, deși era devreme, foarte devreme. Așa că m-am hotărât să le las un mesaj pe ecranul monitorului PC-ului meu, de pe biroul din dormitorul meu. Bineînțeles, pentru a reuși acest lucru, am folosit supercomputerul din oraș; am învățat cum să fac acest lucru.
Lucian: Așa, deci... Le-ai lăsat alor tăi un mesaj, acasă, pe computerul din camera ta... Foarte bine!
Mihai: Foarte bine?! Asta-i tot ce ai de spus?
Lucian: Sigur! Ce altceva ai vrea să adaug?
Mihai: Păi, nu știu... Dar având în vedere părerea pe care o aveai tu în legătură cu acest gen de acțiune, mă așteptam să...
Lucian: Să, ce?!
Mihai: Nu, de fapt, eu eram convins că vei reacționa în felul acesta; Ly credea că te vei comporta cine știe cum, sau că vei lua cine știe ce măsuri severe.
Lucian: Pricep; Ly... Încă mă consideră tipul cel rău! Păi, poate că are dreptate. O înțeleg!
Mihai: Chiar o înțelegi?!
Lucian: Poate nu chiar, dar nu o condamn. După ce m-am purtat cu ea ca un dobitoc, cum ar putea să aibe încă o părere bună despre mine? În felul ei, o înțeleg și o aprob. Am fost un ticălos, deci, merit să fiu tratat ca atare!
Mihai: Te rog, Luci, să nu mai amintim de acel incident neplăcut...
Lucian: De acord! Recunosc, nici mie nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și dacă nu vreau să fac așa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simți mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Și-ți mulțumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulțumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ți convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăsești nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poți plimba prin navă, timp în care îți este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci și să-ți iei pastilele, după programul pe care ți-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ți închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ți faci de cap după cum vrei, pentru că te înșeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucțiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă și voi rămâne aici, cu tine, până-ți vei reveni complet și te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înțelegem omenește. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ți promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte și ascultător, deși pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Așa sper și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ar trebui să știi ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu ești responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur și simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect față de Sid, nici față de mine, poate că... nici față de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îți dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăți că ești împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aș fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am și făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Și tot din cauza asta ți-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauți, să uiți de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existența ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reușeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greșit, dar așa mi-ai dat tu de înțeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înțelegi așa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu și gândește! Ce altceva aș fi putut înțelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în fața localnicilor prezenți acolo, doar ai văzut cum am reacționat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Deci, am urmărit întreaga discuție dintre tine și soția fiului meu, colega ta cea blondă. Până-n momentul în care a apărut Nick, cât și după plecarea acestuia, atâta timp cât soția lui a rămas încă aici, pe puntea principală, împreună cu tine. Și n-am ce să-ți reproșez, comandante! Ai fost tot timpul foarte corect. Din nefericire, n-am reușit să-l conving pe fiul meu că nu avea de ce să se teamă. Am vrut să-i arăt înregistrările, însă m-a refuzat. Se pare că nici n-a fost nevoie, pentru că Maria l-a convins în cele din urmă.
Lucian: Da... Mă bucur că a reușit. Chiar de la ei m-am întors acum. Doream să-i explic lui Nick ce se întâmplase de fapt, fiindcă mă chinuia cumplit gândul că doar din cauza mea s-ar putea strica relația lor frumoasă, lipsită de griji. Însă, n-a trebuit să mai explic nimic, nimănui; când am ajuns acolo, erau deja împăcați.
To Kuny: Așa-i, se împăcaseră, porumbeii... Spune-mi, comandante, tu ce părere ți-ai format despre domnișoara cea blondă, de-a lungul celor șase ani de călătorie? Crezi că e o fată bună, serioasă, decentă?
Lucian: Păi... Mă surprinde că mă întrebați; credeam că v-ați dat seama până acum. Maria e minunată! Nu găsesc cuvinte adecvate, prin care să o caracterizez. Și îl iubește cu adevărat pe fiul dumneavoastră, așa că n-aveți de ce să vă faceți griji în privința asta. Nick se poate considera cu adevărat foarte norocos!
To Kuny: Sincer, așa credeam și eu, însă e mai bine că am aflat și părerea ta, pe care, sper că-ți dai seama, o prețuiesc.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!