Replici despre georgescu matei, pagina 61
Lucian: Și ceilalți?
Traian: N-am idee ce vor fi ceilalți; totul a fost deja stabilit, dar eu m-am interesat doar de tine...
Lucian: Dom' director, dacă într-adevăr nu dumneavoastră ați aranjat ca eu să fiu comandant, am să accept și această funcție, bineînțeles, numai dacă și ceilalți colegi ai mei vor fi de acord cu numirea mea. În caz contrar, prefer să rămân doar membru al echipajului; e suficient!
Traian: Luci, ești enervant! De câte ori vrei să-ți repet că nu puteam aranja nimic, nici dacă aș fi vrut?! Dar, pentru liniștea ta, am să te informez că nici dacă aș fi avut posibilitatea, n-aș fi procedat astfel, pentru că de obicei, îmi place să fiu corect, nu să stabilesc regulile jocului după bunul meu plac, doar pentru că sunt directorul. În plus, în asemenea cazuri, nu mă las deloc influențat de sentimente. Poți să pricepi atâta lucru?! Respect ceea ce trebuie respectat, nu impun numănui să-mi dea ascultare orbește! E adevărat: Sunt directorul în acest Institut, dar asta nu înseamnă că am putere deplină aici, că-mi pot face de cap cum vreau eu și că toți ceilalți trebuie să execute fără să crâcnească orice spun! Prefer să-mi fac datoria așa cum se cuvine, fără a da nimănui posibilitatea să-mi reproșeze cine știe ce. Când se va întâmpla acest lucru, am să-mi dau singur demisia și-am să mă retrag cu fruntea sus, fără să aștept să mi se ceară să plec. Am demnitatea mea și ar fi bine să înțelegi asta!
Lucian: Mă scuzați, dom' director...
Traian: E-n ordine, Luci! Pungaș ce ești; de fapt, știai sigur de la început că vei fi scuzat, că altfel nu s-ar putea...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Off, dragul meu... Deci, asta era! I-ai găsit îmbrățișați. Și ce-i cu asta?
Nick: Poftim?! Cum adică, tată?!
To Kuny: Dragul meu, nu trebuie să interpretezi greșit ceea ce vezi. Există o multitudine de motive pentru care două persoane se pot îmbrățișa. O îmbrățișare nevinovată nu înseamnă nimic rău. Ei sunt de mult timp colegi, prieteni chiar, destul de apropiați și își pot permite asemenea manifestări din când în când, dar atâta tot. Deci, chiar ar putea fi doar o neînțelegere.
Nick: Dar, tată...
To Kuny: Ascultă ce-ți spun, băiatul meu! Ar fi trebuit să-i lași să-ți explice, să le dai șansa să-și justifice comportamentul, nu să te grăbești să tragi tu concluziile. S-ar putea să te înșeli în privința lor.
Nick: Dar, nu era nevoie de explicații. Totul era destul de evident.
To Kuny: Nu, dragul meu! Nimic nu era chiar atât de evident cum ți s-a părut ție în acel moment. Ar trebui să ai mai multă încredere în minunata ta soțioară. Eu cred că te iubește cu adevărat, mult de tot, deci, în nici un caz nu ar vrea să-ți facă așa ceva! Iar în privința comandantului, nu știu de ce, dar îmi inspiră foarte multă încredere. Nici el nu ți-ar vrea răul, ție sau colegei lui. În plus, el e îndrăgostit până peste cap de sora ta, deci, în nici un caz nu s-ar uita la scumpa ta soție.
Nick: De sora mea?!
To Kuny: Da, bineînțeles. Aaa, nu de Ly, se înțelege, ci de Lia. Și ea e sora ta.
Nick: Ea e, însă el nu știe.
To Kuny: S-ar putea să nu știe acest lucru, însă asta nu-l împiedică să fie îndrăgostit de ea. Și nu are ochi pentru altcineva, decât pentru ea, deci, nici pentru iubita ta cea blondă. Așa că n-ai motive să te comporți astfel, să te simți jignit de atitudinea lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greșit unele lucruri și m-am lăsat influențat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu și îți mulțumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulțumești doar mie. Se pare că ești greșit informat. Toți au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, știu. Iar celorlalți le-am mulțumit deja. Însă ție doream să-ți mulțumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalți.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuție mai mare în acest sens. Și nu încerca să negi, pentru că știu sigur că așa e. Toți ceilalți au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ți dai seama că meriți efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriți.
Lucian: Chiar și după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriți! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toți am căzut de acord că meriți totuși acest cadou, pe care l-ai și primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înțeleg. Oricum, îți mulțumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Ce zici, Nis?! Dacă te-aș supune acum unui scurt control medical de rutină, ce s-ar întâmpla? Eu sunt sigură că aș constata că ai deja probleme cu sănătatea și s-ar putea să te trezești deodată nevoit să renunți definitiv la orice fel de dulciuri...
Nistor: Nu-ncepe și tu, doctore!
Stela: Ia vezi! Fii atent ce faci! Ia-o mai ușurel cu dulciurile astea. Altfel voi fi nevoită să iau măsuri severe și-n cazul tău. Îl poți întreba pe șeful tău, el îți va confirma.
Lucian: Te cred... În locul tău, Nis, nu m-aș pune rău cu doamna doctor.
Nistor: Da' eu nu-s bolnav! Deloc!
Stela: Nu încă. Și ar fi bine să ai grijă să nici nu fi vreodată. Pentru că și când vei fi, dacă vei intra pe mâna mea, n-ai să scapi așa de ușor, cu una, cu două. Ai să vezi tu! Îți voi impune un regim strict, pe o perioadă îndelungată, să te-nveți minte!
Nistor: Nu cred că va fi vreodată nevoie.
Alex: Nis, Stela vrea să spună s-o lași mai moale cu dulciurile astea; prea exagerezi, mă.
Nistor: Da, da... Văd că sunteți toți împotriva mea. V-ați aliat, nu-i așa?
Mihai: Nu-i așa, pentru că noi avem dreptate. Doar se vede destul de clar.
Lucian: Haideți! Să lăsăm pălăvrăgeala! Să mâncăm ceva, dar nu dulciuri, în nici un caz, Nis! Apoi vom pleca.
Nistor: Atunci, în acest caz, eu nu mai merg nicăieri cu voi! Niciodată!
Lucian: Ce-ai spus?! Repetă, te rog, Nis!
Nistor: Cum?! Cine?! Eu, șefu'? Nu, nimic... Adică, am vrut să spun că o să vin și eu cu voi, de îndată, bineînțeles, altfel nici nu s-ar putea.
Lucian: Așa, deci?! Mie mi s-a părut că aș fi auzit cu totul altceva.
Nistor: Nu, șefu', n-am spus altceva. Adică...
Lucian: Lasă poveștile, Nis! Haideți, să nu întârziem!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Să trăiți, domnule comandant! M-am prezentat, după cum ați ordonat. Vă rog să mă scuzați pentru întârziere și pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuși... Ia loc, Lia, te rog! Nu ești pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe ședința, în sfârșit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar ați menționat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideți acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunț... Bine. În cazul ăsta, fiind toți prezenți, putem începe ședința noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observația pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnișoară consilier, așa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reușit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră ședință. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, știți cu toții din ce cauză anume, din aceeași cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia ședință, nu a doua.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te cred. Ce-ai obținut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aș putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul orașului, mașini și toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici și sunt mulțumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soție, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soție?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuși, din cauza asta îl trimiți atât de departe de mine, în această misiune, să nu știu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conștientă de acest risc încă de când l-ai înscris să învețe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reușit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar știu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înțeleg, cum poți fi atât de crud? E totuși fiul meu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteți impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l privește. În plus, trăim într-o țară liberă, iar el, ca orice alt cetățean al acestei țări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiți dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc și eu destul de bine! De asemenea, știu și ce prevede Constituția acestei țări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privința asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislația țării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aș încălca însă legea firii dacă aș fi de acord.
Eugen: Aveți dreptate, dar nu în totalitate. Știți ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiți cu Luci și să vă înțelegeți cu el, să lămuriți problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aș vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenționat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultați și dumneavoastră pe el, să auziți ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteți acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranță, am să-i transmit. Sper însă să vă dați seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinței lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viața lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înțeleg, domnule profesor.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Și atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuși, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greșit, doctore! Pentru că nu-i deloc așa! Am să te rog să nu gândești astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simți cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-și aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aștepta încă vreo șase-șapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relație mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-și găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu și Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus așa ceva, doctore. Cred că vă potriviți totuși, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă așteptam ca voi doi să vă apropiați atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înțelegi tu. Adică, după șase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, erați indiferenți, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puțin cam bizară.
Stela: Te înțeleg. Chiar și mie mi se pare ciudat. Poate și lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!