Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

sa-i fiu iubita,prietena

Replici despre sa-i fiu iubita,prietena, pagina 60

Cornelia Georgescu

Lia: Și deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut și ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aș fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spațiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Știu, la fel ca și tine, vezi, am greșit și eu, reproșându-ți acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicațiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înțeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Așa credeam eu, încă de la bun început și chiar i-am reproșat asta lui dom' director, direct, în față, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde șase bulinuțe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Și încă am îndoieli în privința neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel și-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Și totul e atât de greu... Și-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aș iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Obi Wan: Dacă vii cu mine la Alderaan... Trebuie să știi ce-i cu Forța.
Luke Skywalker: La Alderaan?! Nu merg acolo! Mă duc acasă.
Obi Wan: Am nevoie de tine. Și ea are! Sunt prea bătrân pentru așa ceva.
Luke Skywalker: Nu mă amestec. Am treabă. Și eu urăsc Imperiul, dar... N-am ce face! Și e așa de departe...
Obi Wan: Parcă-l aud vorbind pe unchiul tău.
Luke Skywalker: Unchiul Owen? Cum o să-i explic?
Obi Wan: Învață ce e Forța!
Luke Skywalker: Te conduc până la Anchorhead. Acolo găsești un mijloc de transport.
Obi Wan: Faci ceea ce crezi că se cuvine.

replici din filmul artistic Războiul stelelor - Episodul IV: O nouă speranță
Adăugat de NemoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fez: Kelso, ar trebui să-i spui lui Jackie unde te duci. În felul ăsta, dacă vrea să o faceți, te poate găsi și gata. Mamă, ce aș vrea și eu asta!
Kelso: Fez, la baza oricărei relații stau trei cuvinte: habar nu am. Unde te duci? Habar nu am. La ce te gândești? Habar nu am. Cine e tipa aia de sub tine? Habar nu am. Vezi, nu poți da greș.
Jill: De ce ești prieten cu tipul ăsta?
Hyde: Habar nu am. (Începe să se sărute cu Jill, iar Eric apare în spatele lor.)
Eric: Hyde, ce naiba? De ce stă ea pe locul meu?
Hyde: Habar nu am. Ha, ha, Kelso, chestia asta chiar merge!

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arthur: Guinevere!
Gwen: Îmi pare rău. Știu că nu ar trebui să mai intru așa. Toată lumea vorbește despre căsătoria ta cu Elena. Știu că ai spus că nu îți dorești asta, dar mai știu și că nu poți avea mereu ce îți dorești. Știu asta foarte bine.
Arthur: Dorințele mele sunt chiar așa de nesăbuite?
Gwen: Da, Arthur. Din perspeciva tuturor, mai puțin a mea și a ta, sunt total nesăbuite.
Arthur: Atunci sunt fericit că sunt nesăbuit. Cu siguranță e mai bine decât să fiu nefericit.
Gwen: Nu cred că ea te va face nefericit. Are un suflet bun.
Arthur: Și tu.
Gwen: Știm amândoi că nu se poate.
Arthur (cu lacrimi în ochi): Și dacă fac asta... dacă mă însor cu ea, tu ce vei face?
Gwen: Voi privi cum devii regele pe care îl merită Camelotul.

replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ție trebuie să-ți pară rău. Tot eu am greșit și față de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ți faci speranțe în ceea ce mă privește. Ți-am spus încă de atunci să nu-ți faci iluzii în privința mea; repet, n-am vrut și nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puțin, să-ți îndepărtez gândul de la colega mea, Maria și de la proaspătul ei soț, Nick, dar se pare că am greșit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poți. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrățișat și m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenția asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deși parcă știam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te privește, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să știu acum dacă ești îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă ești cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aș putea să-ți zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură și au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deși știu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii și să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aș fi vrut să spun asta, dar e adevărul și nu-l pot evita. Aș vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveți sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafața ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem așa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafața planetei?
Maria: Păi... și planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafață solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter și în plus, mai e și solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulți. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înțeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu știe nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducții logice, tot ce se știe sunt de fapt simple speculații, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puțin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aș putea să-mi închipui cum ar arăta niște dinozauri fioroși, dar inofensivi, căci probabil așa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Așa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clark Kent: Îmi amintesc prima dată când am cunoscut-o pe Chloe. Eram în clasa a opta. Tocmai se transferase din Metropolis și trebuia să-i arăt școala. Primul lucru pe care l-a cerut a fost un exemplar al ziarului Planet pentru a nu pierde legătura cu civilizația. Când a aflat că locuiesc la o fermă, a insistat să o invit să vadă cum este. Credea că fac parte din comunitatea Amish. Când am ajuns la fermă, m-a sărutat din senin.
Lana Lang: De ce a făcut asta?
Clark Kent: Mi-a zis "Știu că te gândeai la asta toată ziua, așa că am zis să trecem peste momentul ăsta și să fim prieteni".

replici din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura LițescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Todd: Și ce vrei să te faci când o să fii mare, Dawson?
Dawson: Ce altceva? Regizor.
Todd: Da? Și ce ai de gând să faci în sensul acesta?
Dawson: Școala de Film de la Universitatea California.
Todd: Școala de Film e pentru prostănaci. Ce faci cu adevărat în sensul acesta?
Dawson: Am făcut un documnetar anul trecut despre A. I. Brooks.
Todd: Cine?
Dwson: Era un regizor din anii '50. Este o poveste uimitoare. Ți l-aș putea arăta.
Todd: Nu, mulțumesc.
Dawson: Bine.
Todd: Uite ce e. Cât ai, 18 ani?
Dawson: Da.
Todd: Există șanse să fie prost. Și dacă mă uit la el și într-adevăr nu este bun, atunci trebuie să inventez un discurs ca să nu te simți atât de prost. Și dacă se întâmplă să fie bun, de ce aș avea nevoie de asta? De ce aș vrea să fiu gelos pe un puști de 18 ani care face filme mai bune decât mine? Îmi înțelegi situația grea?

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gina Morrison: Apropo, eu sunt Gina. Gina Morrison. (Se oprește, așteptând ca el să-i spună numele lui.) Iar tu ești?
Căpitanul: Număr 3?
Nr. 3 – Ofițerul responsabil de cultură: Asta e o listă cu cele mai folosite nume de pe planeta asta.
Căpitanul: Numele meu este...
Dave: Ming Chang.
Gina Morrison: Ming Chang? (Râde.) Scuze, scuze, dar îmi păreai mai mult un "Dave" sau ceva de genul ăsta.
Dave: Care se întâmplă să fie celălalt nume al meu.
Gina Morrison: Dave... Ming Chang?
Dave: Dave Ming Chang.

replici din filmul artistic Ți-l prezint pe Dave
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Platon

Socrate: Omul pe care dorința îl stăpânește și care e robit plăcerii simte nevoia să-și facă din iubit izvor de necurmată desfătare. Or, cel care e atins de boală, găsește plăcerea în tot ce nu-i stă împotrivă, iar ce este mai presus ca el sau de o seamă este întâmpinat cu dușmănie. Iată de ce îndrăgostitul nu o să rabde de bună voie ca iubitul să-i fie mai presus sau de o seamă; dimpotrivă, el își dă mereu silința să-l facă pe acesta neputincios și mai sărman ca el. Iar mai sărman este neștiutorul, dacă-l compari cu învățatul, fricosul pe lângă cel viteaz, cel care abia deschide gura pe lângă vorbitorul priceput, un prostănac pe lângă cel mintos.

replică celebră din Phaidros de (1983)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Phaidros sau Despre frumos" de Platon este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -27.00- 18.99 lei.

<< < Pagina 60 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook