+fata +cu +ie

Timp de câteva clipe, cât stătuse în faţă cu Phileas Fogg, Passepartout îl măsurase repede, dar cu atenţie, pe viitoru-i stăpân. Un bărbat ca de patruzeci de ani, chipul distins, frumos, statura înaltă, părul blond, favoriţi, fruntea întinsă, fără urme de încreţituri la tâmple, palid, dinţi minunaţi. Părea să fie înzestrat cu ceea ce fizionomiştii numesc "calmul în acţiune", facultate comună tuturor acelora care fac mai multă treabă decât zgomot în jurul lor. Flegmatic, cu piviri clare, el era tipul caracteristic al acelor englezi cu sânge rece, pe care îl găseşti aproape pretutindeni în Regatul Unit.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea, în faţa celor care vor să înveţe stă autoritatea celor care predau; pentru a rezolva problema, ucenicii încetează să mai folosească propria lor judecată şi acceptă ceea ce consideră că este verdictul maestrului ales. De fapt, nu sunt dispus să accept practica atribuită prin tradiţie pitagoricienilor, care, fiind întrebaţi cu privire la fundamentele oricărei afirmaţii pe care o aduceau într-o dispută, se zice că obişnuiau să răspundă: "Aşa a zis Maestrul!", unde "Maestrul" este Pitagora. Aşa de mare era forţa unei opinii deja hotărâte, încât autoritatea ajungea să domine, nesusţinută de raţiune.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Altcineva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb şi rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără faţă
Fără nori şi fără soare, greu atârnă alba ceaţă.

Şerpuieşte-n aer fumul şi se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeaţă;
Pân' şi umbrele sunt albe pe cea marmură de gheaţă

Însă iată, ca şiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe şes cobor
Şi de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viaţă!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodna

Vrei tu să fii pămîntul meu
Cu semănături, cu vii, cu heleşteu,
Cu păduri, cu izvoare, cu jivini?

Vacile ne vor aduce ugerii plini
Şi vor mugi la poarta noastră
De salcîmi cu floare albastră.

Nevăstuicile se vor juca în oglindă
Cu purceii şi cu raţele, grămadă.

Puii de borangic
Vor număra meiul cu bobul mic
Şi vor fugări ţînţarii.

În faţă prispei vor tremura arţarii
Pestriţi şi va cîntă cocoşul.

Vom aduce florile cu coşul.
Din nuiele de răchită

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului îşi luă ziua bună, plecă cu cutia la supţioară şi, întorcându-se pe la cuptor, căpătă o azimă caldă, şi trecând pe la puţ, bău apă rece de se răcori; iară când ajuse la grădină, mâncă poame coapte. Fata ajunse acasă şi găsi pe tată-său zdrobit la inimă de mâhnire; îi spuse tot ce a făcut şi deschise cutia. Dar ce să vază înăuntru? Mărgăritare, pietre nestemate, mărgele, ie numai cu fluturi de aur şi catrenţe de mătase. Baba şi fiică-sa pizmuia pe fata moşului; iară lui îi creştea inima de bucurie. Baba trimise şi ea pe fie-sa, să facă ce făcuse fata unchiaşului. Se duse, se duse şi fata babei...

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel... de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai uşor;
gândul,
ce-mi ţine deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.

Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
şi le ţin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar şi iar, câte-o fată.

În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenuşă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpuşă
ce-şi stoarce, îşi suge din minţi –ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun rămas!

Erau străini. Pescari trudiţi,
Cu faţa suptă ca smochina.
Şi-ar fi rămas tot risipiţi
Ca nişte maci printre căpiţi,
De nu i-ar fi cules Lumina!
Erau străini. Şi-ar fi rămas
Îndepărtaţi pe totdeauna.
Dar când acel ciudat Rabin
Schimbă la Cana apa-n vin,
Ei au simţit că toţi sunt una!

De-atunci prin câte au trecut!
Cum mai puteau străini să fie?
Aşa a vrut Isus cel bun
Ca-ntr-un sublim trecut comun
Să-i lege-n snop pe veşnicie!

Şi-n adevăr; de-atâta har
Ce-l revărsa mereu Preaînaltul,
Simţeau pescarii-n piept un jar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!