sfarsit de an

Sfârşit nu va fi...

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.

Înţelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine şi mă iartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste pentru doi

... am vrut să-nving singurătatea cedând în faţa chipului tău blând
şi de atunci admir pustietatea din ochii tăi ca soarele flămând

şi am mai vrut să gust din vişini coapte cu sucuri sângerii de buze moi
dar m-am trezit şi singur şi în noapte şi cu oribili ani-lumina între noi

şi s-a sfârşit balada din poveste lovind mereu în trai de zi la zi
cu degetele fine şi celeste ce dur sugrumă când nu pot lovi

şi sa sfârşit imajinata lume, au înghiţit-o hăurile goi
şi pot s-arunc în ele orice nume- povestea mea oricum e pentru doi...

poezie de Iurie Osoianu (4 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cripte-a sfârşit visul

Afară-i toamnă, soare,
Dar tot mai greu respir,
Când dau să ne-mpresoare
Cruci, gropi în cimitir.
Suit-au la cer îngeri,-
Morminte noi se cască,
În văile de plângeri,
Sub frunze ca de iască.
Atâta jale-n suflet,
Prea multe inimi frânte
Şi ultimul răsuflet
Al vieţilor înfrânte.
În cripte-a sfârşit visul.
Tu, abătut părinte,
Eşti azi în paraclisul
Ce duce spre morminte.
Te sfâşie durerea,
Te-nfrânge neputinţa,
Dar iţi sporesc puterea
Dreptatea şi credinţa.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de cometă

S-a mai sfârşit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
aşa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari şi împânzindu-şi strălucirea...
deci e-un sfârşit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca şi orice asfinţit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închişi... şi-ntr-una, într-una
căci se ştie, e scrisă calea...

S-a topit Elenin, o cometă
s-a şters, o dâră-n van-speranţă
şi-a mai rămas, se poate
un pic de gheaţă,
aproape fără importanţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venera: Simt că turbez! În sfârşit, ne-a picat din cer un bărbat! Unul cam trecut, dar adevărat! Nu ne rămâne decât să-l împărţim în mod egal între noi! (Ia un cuţit de pe tejghea). Lăsaţi-mă pe mine să-l tranşez...
Elen (se opune, speriată): Venera, ai înnebunit? Doamne, ce poate face abstinenţa dintr-o femeie!
Venera: Da, cred că am înnebunit! De patru ani ne rugăm, şi individual, şi în echipă... Şi acum, cerul ne trimite în sfârşit marfă! Cam expirată, vedem şi noi! Dar avem marfă de genul masculin! Marfă! Marfă! Marfă!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul poveştii fără sfârşit

E-o zbatere-n spaţiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine şi scrie ‘nainte de vreme
sfârşitul poveştii ce n-are sfârşit.

Îşi urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereţii pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.

Sfârşitul poveştii? Sfârşitul e-n moarte
- poveştile-apun şi-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunţă finalul departe,
c-un altfel capitol şi-un altfel sfârşit.

Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un şuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi paşi în cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma cântecul s-a sfârşit

Acuma cântecul s-a sfârşit.
Nu ştiu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
"Sărbătoreşte, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate şi creste..."

Şi ca o pasăre neînvăţată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
şi bucuroasă, şi nici n-am simţit
cum trece anotimpul fericit!

Zburaţi, cântece, zburaţi departe,
scuturaţi-mă de pământ şi moarte,
şi preamăriţi natura-n care încă
e linişte şi-nţelepciune-adâncă.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început şi după sfârşit

De vrei nemurire
pe tărâmul filei
scrie ce e înainte de primul cuvânt
şi ce e după final
după punct
căci ce e între ele două
e doar nisipul prins în clepsidră
in care curgem ne zbatem ne ucidem
şi cineva a încercat vreodată
să vadă
între inceput şi sfârşit
să o spargă..
Ce-o fi in afară de ea...
Eu acum privesc din clepsidra călimarei
Şi mă ingrozesc
Şi minunez..
Din dorinţa noastră de a săruta lumina
Şi a însela intunericul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele?

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de lună...

Toate-n lumea asta au o randuială:
după vreme rea vine vreme bună,
după hârb şi oală - iar întreaga oală,
după vremea bună - lume tot nebună!

Si se duce naibii orice randuială
fără noimă. Vreme vine tot nebună...
Şi se zbate lume, între hârb şi oală,
şi apus de soare, şi sfârşit de lună...

poezie de Iurie Osoianu (12 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!