rostul

Rostire

Obosit de atâta infinire,
Se întoarce sinele în sinea lui,
În Eminescu, să se odihnească,
La noi, în storiştea strămoşească,
Unde rostul e rostit să rostuiască
Şi vremile să vremuiască.
E ceva firesc, ce stă în firea firii
Şi în molcoma paştere a gândirii,
În a lumii trecere,
Gândului petrecere,
Nomosul părinţilor,
Şi sfiala sfinţilor,
Dragostea Fârtatului,
Tainiţa cuvântului,
Slove pentru ne-smintire
Cale întru nemurire.

poezie de Dorel Bîrsan (18 februarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Caut un bisturiu pentru a-mi tranşa sufletul
Un măcelar mi-ar armoniza corpul,
Rostul rostului şi-a aruncat zâmbetul pe fereastră,
Oh, joc al lanţului vietii, mi-ai pierdut zala inimii!

Ridurile sufletului s-au adâncit,
Au curs dureri zbârcite în ticăitul vremii,
N-aş şti să îngân un vis ce vrea să mă adoarmă,
Mă las uitată-n timp, amintindu-mi de tine...

poezie de Elena Lucia Boicea (23 martie 2010)
Adăugat de Elena Lucia Boicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Din năzuinţa fiecărui zmeu înălţat,
împărtăşind acelaşi cer,
simt cum se zburătăcesc în mine aripi.
Îmbătat de credinţă adâncă,
gândul le avântă spre orizonturi
neatinse de rostul timpului.
Inima desculţă bate cu sânge de cer.
Zâmbetul ei desenează zborul nenăscut.
În colţul genelor, apune luna,
dar...
aripa există,
suverană,
deasupra paşilor,
înlăuntrul albatrosului din mine.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că te-am iubit...

Că te-am iubit, să-ţi spun, eu, voi,
Dar rostul nu-şi mai are.
Pierit-a dragostea-ntre noi
Dar stau tot în picioare.

Că-ntr-un final a izbuti
Având – el – adevărul,
La suprafaţă a pluti
Înfăţişează scorul.

Tot mai vădit cum nu-l credeam
Şi spre a mea uimire –
Femeie, ce eu te iubeam,
Trăind altă iubire.

Dar dacă drumul ăsta, tu,
Îl ai ales lucidă,
Să-mi pară rău? ei bine, nu,
Nu are-a-mi fi obidă.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (20 noiembrie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Examen la teatru"

Georgică fiul silitor,
Râvnea din sufletu-i curat
Să intre-n lume om titrat
Sau mai precis, un bun actor
Şi dând examen, silitor,
Să-şi vadă visul a-ncercat
Iar soarta s-a înduioşat,
El reuşind triumfător
Dar bietul nici nu a ştiut,
Succesului cam care-i "costul"
Doar proful, mult satisfăcut,
Găsise reuşitei rostul:
-Niciun actor n-am cunoscut,
Să poată face-aşa pe prostul!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu literă...

de ce sunt?
oricum sunt literă de coş,
... gunoi
ultimul în listă
amânat, uitat, necorectat,
un text, un cuvânt...

degeaba am zgârâiat ecranul
prin peniţa butoanelor
lăcrimez acum
îmi pare rău că am fost
punct de întersecţie
în destin străin
am scris un cuvânt
nu merita, iubire
nu există
cuvinte care nu îşi au rostul
s-au întors
şi se uită hâd la mine
la coş cu tine!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj trecut

Castelul e-acelaşi
în aer şi-n apă.
Trecutul pe poartă
copoii şi-i scapă.

Crini umblă pe-un drum
de căutări jucăuşe
parcă-şi duc în potire
viitoarea cenuşe.

Scăpat dintr-o stemă
tăiată în poartă,
un uliu tâlcuieşte
rotire de soartă.

Stuparul ceresc peste
ciuturi se-ndoaie,
în mierea fântânilor
barba şi-o-nmoaie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul umblă pururi

Drumul umblă pururi, fără-încetare,
Începând de la uşa de unde-a pornit.
Deja Drumul a trecut dincolo de zare,
Trebuie să-l urmez, cât pot, până la sfârşit,

Mă ţin mereu de el cu picioare febrile,
Până când se uneşte cu un drum mai mare,
Unde mii de căi dau de rostul tot atâtor zile.
Să vă spun unde se termină, n-aş fi-n stare.

poezie clasică de J.R.R. Tolkien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!