o noapte

Pierdută şi stricată...

Femeie, tu, din vremuri ancestrale
Îţi caţi de lucru pe la mahalale.
Cu sânul tău căznit şi stors de vlagă,
Cu-n trup, mâncat de bube, ca-ntr-o plagă,
Îţi practici meseria ta scârnavă,
Fiind o oră sau o noapte sclavă.
Te bălăceşti în zmârcuri de păcate,
Nici prin mătănii nerăscumpărate.
Boită în vopseluri de paiaţă,
Ce îţi acopăr obosita faţă,
Cu trupul ofilit de-atâta trudă,
De veacuri ai o meserie crudă.
Amestec eşti de boli şi dezmăţare;
Adusă pân-aici de disperare,
Sau poate-mpins-ai fost de sărăcie
Uitând, femeie, de a ta mândrie.
Izvor eşti tu de patimi şi plăcere.
Aspiri şovăitor spre decădere.
Ai sufletul golit şi mintea stearpă
Privită eşti de toţi, ca o otreapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl şterse niţel la bot şi-l sărută, gândindu-se să asculte poveţile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopţi şi fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie aşa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.
Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi "La revedere" şi "Adio"!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonete pluvioase (I)

De-o săptămână ţine-ntruna ploaia, —
Şi-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
O noapte încă de-ar mai fi să ţie
Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia!

Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică... şi d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie!

Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?...
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

Dar când o-ncepe altă veşnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!

sonet de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înşeală
Si "a minţi" se-aude la fel cu "a iubi".

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ţi-i.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfară

Ce tristă operă cînta
Fanfara militară
Tîrziu, în noapte, la grădină...
Şi tot oraşul întrista,
Fanfara militară.

Plîngeam, şi rătăceam pe stradă
În noaptea vastă şi senină;
Şi-atît de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atît de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista
Fanfara militară...
Tîrziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă operă cînta

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

[...] Citeşte tot

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul femeii pe deasupra bărbatului

1.

printre umbrele verii
cu gândul la cartea ta
şi din noaptea trecută
la noaptea ce va veni

stă să plouă
asta înseamnă vreme prielnică mie
în odăiţele subpământene
ceasornicul precis s-a retras în rochiile-adânci
ale femeilor subpământene

fii fără grijă
exactitatea retezării a rămas aceeaşi
doar gestul e mai molatic şi din priviri
a dispărut langoarea

cu funiile din ceruri întreţinem focul sub pământ
acolo unde femeia îşi înalţă zborul

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Mălaicu-Hondrari din La două zile distanţă (2011)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!