o noapte

Te mai caut

Un vânt rătăcit, zănatic, zvâcneşte
Prin crengi prea tinere, prea crude,
În urma-i un blestem bombăneşte
Puzderia rănită, însângerată, de dude.

Harnice gânduri se întorc grăbite,
Zumzăind ca şi albinile-n prisacă,
Îmi rănesc tihna cu schije înălbite
De o vină neîmblânzită şi posacă.

Streaşină ochiului, o noapte, îmi pun,
Cu îngeri şi stele zburând în armonie,
Să nu mai simt răsărituri ce apun
Şi moartea-n amurg, a zilei, în agonie.

Plumbu-i topit de o oră a tristeţii,
Amintirea scapără amnarele în noi,
Când se piaptănă lumini despletite
Cu păduri îngâmfate, de pini şi de foi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Puşcaşu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai mai trăit o zi şi încă-o noapte

Ai mai trăit o zi şi încă-o noapte
nevătămat te-ai deşteptat în zori
să mulţumeşti acestor simple fapte
eşti încă viu, deşi ţi-e scris să mori

Au fost pierit atâtea generaţii
în jurul tău se-ntâmplă grozăvii
cutremure, incendii, inundaţii
războaie fratricide, zi de zi

Fii înţelept, trăieşte, cu măsură
şi nu uita că ierburi şi livezi
pe trupul stins al altora crescură

Tu mai respiri, mai guşti, mai poţi să vezi
eşti prinţ moştenitor peste natură
şi taina morţii încă o sfidezi!

sonet de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta şi asupra împărăţiei. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi peţitor şi nu va izbuti să scape, toate oraşele şi toate satele să se dărâme precum le-ai văzut şi tu, şi toţi oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. Vezi d-ta, şi fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniţei. Mulţi tineri s-au încumes până acum a face cercare, şi toţi au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază şi el pe fata de împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Intr-o bună zi ai ştiut în sfârşit
ce ai de făcut – şi ai început,
deşi vocile din jurul tău
nu conteneau să-ţi strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deşi-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simţit vechile lanţuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viaţa!"
ţipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Ştiai ce ai de făcut,
deşi vântul scrijelea
cu degete îngheţate
fundaţia lucrării tale - - -
deşi melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu – şi o noapte cumplită,
şi drumul plin de crengi

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că este ceasul

Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost şi strălucit,
Să ne privim trecutul în faţă, liniştit,
Când urma lui de umbră începe să ne doară.

Şi, fără umilinţă şi fără de mândrie,
Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir,
Şi să privim zigzagul, pe stânci, de tibişir,
În care-şi puse pasul fragila mărturie.

O zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri,
Când răstigniţi, când slobozi şi mari şi-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeţi pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaştri.

Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Şi s-adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti o noapte, eu o stea. Eu sunt un haos, tu o lumină; eu sunt cuget, tu o problemă; caută-mă şi, mai departe, am să mă ascund în tine.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de musat ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!