Toate rezultatele despre implacabil, pagina 6
Legendă
Tăcută, cum se crede că este-o oglindă,
Realitatea plonjează-n tăcere pe-alături...
Nu-s încă pregătit pentru pocăință;
Nici pentru regrete. Pentru că molia
Nu se mlădie mai mult decât alambicul
Implorând flacăra. Și tremurânde
Printre fulgii albi de ninsoare
Săruturile sunt...
Singurele care merită atenție.
De învățat
Acest decolteu și-această ardere,
Dar numai de cel care
Se dăruie pe sine însuși iarăși.
Bis și bis
(Amintire fumegândă,
Eidolon sângerând!) și iarăși bis.
Până când logica strălucitoare este atinsă
[...] Citește tot
poezie de Harold Hart Crane, 1899 - 1932, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce ți-e scris...
Viața e o misiune ce ți-e dată s-o-mplinești,
s-o trăiești cu pasiune, să visezi, să dăruiești!
Pasiunea este arta care vine din străfunduri,
studiază-i cu drag carta, deslușind cuget și gânduri.
Să visezi este posibil, când spiritul izbutește
făurești ce e credibil, iar meritul tău sporește.
Numai dăruind primești, asta este legea firii,
doar prin fapte să vorbești de izvorul nemuririi.
Fapte bune faci în viață, iar noi număra-le-vom,
simulare îndrăzneață să numeri frunzele-n pom!
Săvârșindu-ți misiunea, pleci cu inima-mpăcată,
lumii ai lăsat minunea, la care te-ntorci vreodată.
Viața curge implacabil, tu urmează cursul ei,
dovedești că ești capabil făptuind-o prin idei.
Stă deasupra Creatorul, ochiu-I treaz veghează-n taină,
heruvimii cântă-n corul care îți prezice faimă.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am dezrobit
M-am scuturat de lanțurile tale;
Ți-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost ușor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ți-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai știut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferințe și lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca și timpul probabil,
Se-anunță soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău și temnicer,
Nimic n-aș îndrăzni să îți mai cer,
Cum aș putea să mai cred în minuni?
Și pe creier mi-ai lăsat leziuni
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsplata sau pedeapsa vin în această viață, nu în cea de apoi. Și vin zilnic, ca și consecință pentru fiecare gând, emoție și faptă. Uneori, după ce punem fapte, gânduri și emoții zi de zi într-un taler, balanța se înclină decisiv înspre bine sau înspre rău. Și noi numim asta noroc sau ghinion, soartă sau providență când de fapt suntem arhitecții fericirii sau nefericirii noastre. Când se întâmplă un lucru bun, vrem să ne atribuim merite, când se întâmplă ceva rău, să ne declinăm responsabilitatea. Însă oricât de mult vrei să îți declini responsabilitatea, să ascunzi rahatul sub covor, să te minți pe tine, în continuare balanța începe să se încline și vei avea un ghinion care poate fi prevăzut, care este programat și care este implacabil. Sunt oare unii oameni condamnați la nefericire și în același timp atât de orbi încât să nu vadă că tot ce au e propria operă?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armistițiu inexplicabil
Momente sublime sentimentul pișcă
când nici o frunză nu se mișcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
și valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi și noi despre floarea-Paștilor,
roza-vânturilor sau apa-morților...
Într-o clipă de pauză pescărușii se ascund,
în crepuscul lumina și-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor și recenziilor
când peste conștiințe se-așază mantiile sfinților.
Pare că așa trebuia să se întâmple,
probabil așa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor și a gândurilor...
Un armistițiu inexplicabil
între corp, suflet și-al zilei destin implacabil,
doar o clipă înainte să ardă-ncrâmpei
pasiuni, iubire și ură precum Pompei,
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunetul semințelor sparte
acel bună dimineața ce împlinește,
două ființe
strivesc bobul întreg
pus între ele
la copt,
vibrează atunci când se-ntâmplă,
înainte de paharul cu apă,
trupului lipsit de control să dospească
nu cu trei sute de mii de metri ai luminii
pe secundă, ci cu viteza iubirii,
în sensul mâinilor mele
electrizează părul,
mereu îmi zici să n-o fac
și eu îmi spun: doar azi nu te ascult,
azi voi închide gura celor care spun să
uităm de miezul magnetic,
mistrețul cu colți de argint ce aleargă prin vene,
rănit de săgeata unei nopți fără stele,
luna în creștere
în fiecare femeie pornește mareea,
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armistițiu inexplicabil
Momente sublime sentimentul pișcă
când nici o frunză nu se mișcă,
florile pomilor parfumează-n extaz
lumina ce se-amestecă cu întunericul după amiaz
și valuri gânditoare povestesc stâncilor
istorii vechi și noi despre floarea-Paștilor,
roza-vânturilor sau apa-morților...
Într-o clipă de pauză pescărușii se ascund,
în crepuscul lumina și-ntunericul se pătrund profund.
E ora conturilor și recenziilor
când peste conștiințe se-așază mantiile sfinților.
Pare că totul așa trebuia să se întâmple,
probabil așa era scris de o mână superioară
pentru că, atunci când lumina bălăioară
se amestecă în mod egal cu întunericul,
dispare umbra corpurilor și a gândurilor...
Un armistițiu inexplicabil
între corp, suflet și destinul zilei implacabil,
doar o clipă înainte să ardă crâmpei
de pasiuni, iubire și ură precum Pompei,
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Implacabilul veac...
Iubite,
Va fugi veacul acesta implacabil cu noi,
Descumpănitor, își linge rănile lumești,
Plângând, ne înmormântăm sentimentele
Și visele moarte în fașă, răstignite în doi,
Ni s-au amestecat sensurile vieții datoare,
Ni s-au clătinat principiile, sensul lui doi
Câteva relicve de lumină ne-au recompus pe noi,
Doi nebuni frumoși ademeniți de lanțurile dragostei,
Cu partea ei de iluzie, de podoabă, de părelnic
Am reînvățat zborul opintit, durerile aproapelui,
Cântecul cărnii jinduitoare, formele iubirii
Frăgezimea irișilor înnebuniți de splendoare
Limba ta înflorită de cuvinte șerpuitoare
Crescându-ne aripile, ne lovise muțenia pe amândoi
Lucrurile din jurul nostru, iubite, cu noi umblau
Adâncurile invizibile ale sufletelor dănțuiau
Ochii tăi de înger-paznic mă adulmecau
Sporind mereu în stări de suflet schimbătoare
Și veacul acesta fugea, fugea cu noi,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pericolul prostiei
E inuman să te tot lupți cu prostul,
-Imunul la gândire, rațiune-
Veșnic în "contemplațiune"
De propria-i universală loțiune;
Soluția ce-o vede numai el... agnostul.
Cuvintele la el n-au importanță,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui ideea e infectă
Și știința-i o creație defectă;
Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganță.
O viață am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui-n retur de înțeles,
Dar plan sfârșea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un... "nas în ciorbe".
O zi mi s-a deschis profundul craniu
Și explicația-i pur puerilă;
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcere înainte
Când reprivești fost în imagini și doar din retrăiri trăiești,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ține, nu mai ești!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Și uiți că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îți retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp și d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neștiut și-o zi-i din altă,
Să-ți smulgi din frâie neputința, trenul ținut uitat în haltă,
Să-ți porți gând nărăvaș cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să lași trecut, să înfrunți un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o știe, nu te minte
Și întoarcerea să-ți faci elan de zbor, spre abisul înainte!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!