eliberare

O părtăşie-n rugăciune

O părtăşie-n rugăciune
Cu Tine, Domn glorificat
Înlătură o presiune
Alină sufletu-ntristat
E-un timp de dulce-nviorare
Când, parcă, ne aflăm în Rai,
Când nu mai e îngrijorare
Şi-i un miros din luna Mai.

Spunându-Ţi tot ce ne apasă
Ne-asculţi, atât de răbdător
E o dovadă că Îţi pasă
Să fie jugul mai uşor
Şi-o hotărâre ne pătrunde
Să fim, mereu, însufleţiţi
Să vrem iubirea să inunde
Pe foarte mulţi nemântuiţi.

Lumina care ne-nconjoară
Când stăm ‘naintea Ta plecaţi

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment

[...] Citeşte tot

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajută-mă, Doamne

Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să arăt lumii cât sunt de bogată,
Să-mi plimb lăutarii ce-mi cântă pe bani
De fostele iubiri, pierdute la barbut.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să stârnesc invidia lumii pierdute
Pierdute prin guri de canale şi coteţe de porci
Din cauza unor smintiţi posedaţi de Satana.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să mă ridic în mijlocul de buric infectat,
Infectat de panglicarii visători din Senat,
Ce ţin hăţurile ţării noastre în glume.
Ajută-mă, Doamne, sa-mi cumpăr un tanc,
Cu armă principală - tun cu foc în mişcare,
Să trag în poienile şi-n pădurile defrişate pe bandă,
De lupii ce nu au dat doi bani pe sângele strămoşilor,
Care au dus lupte pentru fiecare palmă de pământ
Parfumată de tei în floare şi brazi cât munţii de-nalţi.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu rază de ochire performantă, ultimul tip,

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia picăturilor noastre

Ai intrat abrupt în poveste, simţi taina
şi pulsul ei care te dezarmează,
legi visele tale la inima mea,
le ţeşi prin ea şi-i binecuvântezi pacea.

O piatră arunci în liniştea apei, sunetul ei
te poate conduce undeva sau altundeva,
departe şi prea aproape, niciodată aici sau acolo,
pretutindeni şi nicăieri. Un ambitus de nepătruns!

Fugi şi rămâi, un cerc tonic al cvintelor,
mergi şi străbaţi amplitudinile lumilor,
mereu aşezat între ele, în permanentă mişcare,
te-arunci printre astre,
- o fugă cu totul tulburătoare -
adierile cerului plutesc între noi, pierduţi în
dezmierdări de cuvinte,
păşim ameţiţi de furtuna dorinţelor.

Secera lui Ceres ţi-a tăiat

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri şi prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de gheţari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Şi slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparţin...
Suflet – munte de aramă,
Viaţă – suflet de creştin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă de toamnă

A venit toamna, cu copaci desfrunziţi
Păsările se duc ca nişte copii nedoriţi.

Ploaia şi vijelia şi-au ieşit din ţâţâni
Miroase-a zăpadă timpurie la stâni.

Parcurile au degradeuri de-aramă şi aur
Frunzele zornăie ca nişte monede-n tezaur.

Le scutură vântul şi cad la pământ...
Felinarele din ce în ce mai palide sunt.

Amurgul e mov ca oul de Paşte
Bacovia sudează ţigări printre sfintele moaşte.

Bunici zgribuliţi, cu copiii de mână
Merg iarăşi la şcoală – ce demon îi mână?

Prichindeii se vor ruşina cu ei într-o zi
Şi, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de nefiinţă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din şoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spaţii albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!