Poezii despre covor, pagina 6
Râul dintre munți
Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârșit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut
Imi este drag să văd prin lunci
Toți macii infloriți atunci
Sub cerul care lumina
Pământul țării, datina
Și râul dintre munți...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul meu și veșnicia
Dorul meu e călător
Și s-adapă la izvor,
dorul meu!
Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!
Dacă-l vezi pe la ferești
Spune-i, spune-i că-l primești,
dorul meu!
Visător, rătăcitor
Îl poți toarce în fuior,
dorul meu!
Și din firul meu de dor
Să țeși dragă un covor,
odorul meu!
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Succes, Iubire
Succes, Iubire
Am plecat...
Pe care drum?
Nu are importanță
E toamnă acum
Și mi-a-nghețat
Și inima
Și pasul prin poiană
Cad frunze galbene
Covor
O pânză rară
E pădurea
Suspină vântul
Monoton
Si soarele
Schimbă privirea
Succes Iubire
Iarna vine
O altă mână
Va-ncălzi
[...] Citește tot
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune, Toamnă
Toamnă... nu m-ai înțeles.
În culori galben intens,
Îmi trimiți frunze-n covor,
De la geam în dormitor.
Mă trezesc, le dau afară,
Dar revin iarăși spre seară.
Spune, Toamnă, ce-ai cu mine?
Știi că vreau zile senine...
Trandafirii înfloriți
Și toți pomii înverziți.
Nu vreau note de Chopin
Nici noaptea să cos goblen.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Continuitate
Vine iarna, ger și viscol
Doarme rădăcina-n sol,
Frunzele ca un covor
Peste rădăcină mor.
Primăvara se arată
Rădăcina se deșteaptă,
Soare tare dogorește
Rădăcina încolțește.
Cântec cald sub soare
Rădăcina este-n floare,
Vară lungă de cuptor
Trupul rădăcine-i roditor.
Vine toamna ruginie
Rădăcina-i fumurie,
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doua scame
Doua scame negre se cearta pe covor
Si nimeni nu vede "drama' lor.
Doua scame negre, calcate-n picioare,
Purtate de vant in lumea mare
Se chinuie s-alerge tare,
S-atinga un mar, sa cada pe-o floare.
Doua scame negre ajung la o-nmormantare
Pe haine inchise, palesc in culoare.
poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrei iubirea...
Te chinui de ceva timp
să întâlnești iubirea,
vrei cerul senin,
focul nestins și împlinirea,
vrei să fii însetat
și să te-nbeți iubind
și nu otravă dulce,
visând și suferind.
Vrei covor de roze
și petale de bujor,
ce-ți încântă privirea,
pe lângă alte flori.
Vrei ca iubirea să fie icoană
sau altar de zeu,
cu luna arzătoare
și steluțe-n defileu.
poezie de Eugenia Calancea (21 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
E noapte, e iarnă și ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheață!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viață.
Părul ei e mângâiat de vânt ușor.
De sub tălpile ei gingașe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam și privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric și plăcut.
poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă și nu-mi da pace
Leagănă-mă și mă-ntinde
Pe un pat de flori și iarbă,
Prinde-mă și mă cuprinde
Când stă sângele să fiarbă.
Strânge-mă și mă-nfășoară
Peste trupu-arzând de dor,
Soarbe-mă și mă doboară
Când ies flăcări din covor.
Stinge-mă... și mă-nvelește
Cu argint de stele-n noapte,
Plânge-mă... și mă sfințește
Cu parfum de buze coapte.
Lasă-mă și nu-mi da pace,
Gânduri... cât mai înfloresc
În amiezi când te-oi desface
Tremurând... să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bântuire
Metaforele plâng desperecheate,
Moare și ultimul hulub, înfrânt,
Tristețile, icoane pastișate,
Sunt oarbe la orice discernământ.
Suntem ca teiul scuturat de floarea
Rămasă jos, covor de amintiri,
Cum poți întoarce teiului favoarea
Potopului de floare și nuntiri?
Îți simt înfiorarea, îmi simți teama...
Și nu-i mai drum de-ntoarcere în noi,
Măcar că dragostea nu ține seama
Și bântuie și-n vreme de război.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!