citatul+zilei+de+duminica

Balada peţitorului

- Apoi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe seară,
Vin cu tata în peţit!

- Înainte de-a mă cere,
Musai, dragu' meu, să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere...
Nu vreu rostu' să ţi-l stric!

S-ontâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din ştei.
Coborâm pe firul apei,
Când m-am pomenit cu trei...

M-au ajuns la Fundătură,
şi m-au dezbrăcat pe loc,
şi mi-au pus năframă-n gură,
şi tăţi tri 'şi bătură joc...

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ionica
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde urmăreşte întristata liră flautul săltăreţ?
În josul şesurilor vaste cu cireşi înfloriţi, pe malul cu sălcii plângătoare.
Doamna Casei de la Est îmbătrâneşte fără a avea pereche,
Soarele strălucitor în crucea amiezii, ultima lună de primăvară pe sfârşite.
Prinţesa Li-yang are patrusprezece ani,
În răcoarea zilei, după Sărbătoarea Ploii, împreună cu cineva se pierde-n contemplare.
... Vino acasă, înclină-te şi te roteşte până la al cincilea ceas.
Două rândunele sub căpriorii acoperişului aud un oftat prelung.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa rămasă pe genunchi

dacă există o ţară unde
nu locuieşte nimeni
arătaţi-mi-o
dincolo de întoarcerea zilei
există doar o cărare ce duce
înspre margini

nu-mi iau cu mine nimic
pe urmele mele
nu o să calce niciun păcătos
mi-am făcut controlul medical
m-am întors cu susul în jos
şi invers
doar cerul căzut pe genunchi
plângea printre sughiţuri
dar cu azi
nu-mi voi extrăda gândul
o să-l rog pe Dumnezeu
să aprindă ultima lumânare

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând lumina zilei spre sfârşitul perioadei Edo, unchiul ştia sumedenie de poveşti lugubre, foarte populare la vremea aceea: despre case bântuite, cu încăperi unde nimeni nu se-ncumeta să intre; despre spirite încă vii ale unor femei geloase, chinuindu-şi foştii iubiţi; despre stafii ale unor bărbaţi obsedaţi de răzbunare. Dar, fiindcă primise educaţie de samurai şi se conforma unui cod potrivit căruia "un războinic n-are voie să creadă în fantome şi fiinţe supranaturale", unchiul meu zicea că nu dă două parale pe asemenea istorii.

începutul de la Fiica negustorului de sake de Kido Okamoto (1930), traducere de Angela Hondru
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opinia (către Guţă): Ce faci, nenorocitule! Te-ai răzgândit? Nu-ţi mai dai foc?
Guţă: Doamnă, îmi pare rău! Poate altădată. Poate cu altă ocazie...
Opinia: Nemernicule! Te joci cu opinia publică? Am anunţat protestul tău! Eşti inclus în agenda zilei! Toate agenţiile de presă aşteaptă să ţâşnească flăcări din tine. Şi tu faci fiţe?
Guţă: Stimată doamnă, nu pot...
Opinia (îl prinde violent de mână): Trebuie să poţi! Arderea ta este irevocabilă! Dă-mi bricheta! (Speriat, Guţă îi dă bricheta).
Guţă: Doamnă, vă rog frumos...
Opinia: Motor, Mişule!

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia lui Ulisse

Marele om a întors spatele insulei.
Aşa că el nu va muri în paradis,
nici nu va mai auzi
printre măslini, lângă lacuri limpezi,
sub chiparoşi, lăutele raiului.
Timpul începe acum, când aude iarăşi
acel puls narativ al mării,
în zorii zilei când curenţii sunt mult mai intenşi.
Ceea ce ne-a adus aici,
ne va conduce spre alte zări; nava noastră
se leagănă în apa portului plin de culoare.
Vraja s-a sfârşit.
Înapoiază-i viaţa,
mare-întinsă care-l poţi călăuzi doar către depărtări.

poezie de Louise Gluck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune prin recul

Corabie somnambulă în vânt
bucăţi de soare duce la catarg
brusc marea iese din adânc
şi ochii o aruncă-n larg

Bucăţi de soare duce la catarg
în zori mi-ai răsărit în suflet
de pragul zilei lacrima îmi sparg
dar n-o auzi e totul putred

E întuneric până-n suflet
brusc marea intră în pământ
am să-adorm la primul tunet
iubito corabie somnambulă sunt

Bucăţi de noapte-mi sângerează la catarg
când ochiii tăi m-aruncă iar în larg

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şcoala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop şi Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga şi Enescu.
E pieptul şcolii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli şi coridoare

Iar clopoţelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi şi dascăli, minunat decor
În cânt şi dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brânduşele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua şcolii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înfloreşte-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi prietini – impiegaţi în diferite administraţii publice – stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, să-i intereseze una mai cu seamă: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcţionar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, şi care fuge din ţară lăsând la casa publică o foarte însemnată lipsă de bani. Fiecare dintre camarazi comentează în felul său această tristă aventură: unul înfierează cu toată asprimea fapta, altul nu şi-o poate explica îndestul, altul încearcă să găsească o scuză pentru fugar; în fine, d. Anghelache deplânge pe nenorocitul acela, "care nu e decât o victimă a neglijenţii altora!"

începutul de la Inspecţiune de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba aia

La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!