capul de zimbru

Unchiaşul cel orb priimi bucuros să intre la dânsul în slujbă. Îl puse să-i ducă tumuliţa de oi la păşune; dară avu grijă a-i spune să nu care cumva să treacă peste hotarele moşiei lui, pe locul scroafei din lăcovişta de lapte dulce, că va fi vai de capul lui, şi va pierde şi oile. Fiul împăratului se făgădui că va asculta de cuvântul orbului; dară chiar în ziua dintâi trecu, şi oile, păscură iarba cea mare şi moale ca mătasea ce se afla pe moşia scroafei cu nesaţ. Când veni seara acasă, laptele ce deteră oile fu de-ajuns pentru amândoi, şi încă rămase. Orbul se minună şi zise fie-sei să se ia după dânsul a doua zi şi să vază d-a minune ce face argatul. Cum plecă cu oile argatul în dimineaţa următoare, fata făcu precum îi zisese tată-său. El se duse drept, ca pe ciripie, tocmai pe moşia scroafei cu oile la păşune. Fata se sperie, dară se piti şi tăcu din gură, să vază ce se va întâmpla. Ce să vedeţi d-voastră? Unde veni scroafa cu o falcă în cer şi cu una în pământ, şi năvală la argatul orbului să-l sfâşie, şi mai multe nu. Fiul împăratului sta ţanţoş cu paloşul în mână, şi se luară la luptă; şi lupte-se, şi lupte-se, până ce amândoi obosiră de abia se mişcau.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bowling life

M-am spart în bule de şampanie
erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar,
într-o sărbătoare fără participanţi,
printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanţi,
ce degetele mi-au băgat în găuri pentru simţ şi har...
Rostogolindu-mă printre popi mici, dornici de-a mea spovedanie.

Mă izbesc cu plăcerea de-a fi remarcat,
dar trec prin rărişul de şanse ratate
fără ca nimeni să-mi sesiseze finul perlant...
Mă-ntorc pe banda rulantă, cu răspuns dezolant,
pentru a fi pedepsit într-un joc pe-aruncate...
Dus cu capul, ce-i bila cu găuri... Făr-a fi exersat.

Am scăpat, fericit rebut, ramplasabil,
nu mai sunt manipulat, ah sunt liber
şi alerg- tot împins rostogol, aut din pistă-
cu o fericire lăuntrică -care-ncet, încet, nu există-
căci la un capăt abstract m-am oprit, vid-stingher...
Nu mai văd, sunt o bilă cu ochii crăpaţi, cu destin implacabil...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiuri

În cercul sărat al razelor de lună
Prova lotcii face reverenţe nimănui,
Scurmă-n apa sclipitoare
Şi-şi scutură umbra
Într-o înşelătoare plasă de lumină.

Un lanţ ruginit într-o poziţie de reptilă
E legat de pământ cu braţele buruienilor;

Două vâsle, umezite de apa dulce
Sustrasă aerului, stau înclinate
În furcheţii naufragiaţi ai unor crabi.
O plută care nu poate exista călătoreşte –

Nasul unei vidre.
Elegant, un scoicar
Pe două picioare portocalii şi nervoase
Fluieră, ţipă şi-njură pe cineva.

Mareea respiră, într-un soi de balans

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devoratorii de codrii

Îşi poartă veşnic veacul prin păduri,
au chipuri hâde şi suflete haine,
în care sălaşuiesc apucături de "furi",
iar mintea lor le fată doar idei cretine...

Dacă vara-i toridă şi iarna cu nămeţi,
ignoră tot ce-n lume-i înconjoară,
de seva dulce a lemnului sunt beţi,
ei vor ca brazii seculari să moară....

"Devoratori de codrii! Asfel îi numesc!
Introvertiţi, ascunşi perfid, dar hărpăreţi,
cu sevă de lemn dulce zilnic se hrănesc,
duhoarea lor alungă din ramuri "cântăreţi."

Dezordinea-i stăpână-n jur, ca nesimţirea,
pe versanţi, prin văi, chiar lângă drum...
Atît de grabnică şi acerbă le este -navuţuirea,
încât lasă-n urma lor doar cetină şi scrum!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văzu că amândoi dorm duşi, ăla ieşi din crâng binişor, şi pâş, pâş, ca o mâţă când pândeşte la şoareci, se apropie încetişor de Făt-Frumos, îi trage inelele din deget şi p-aici ţi-e drumul. Iară daca se sculă Făt-Frumos şi văzu că-i lipsesc inelele, crezu că vizitiul i le-o fi luat, ca să le puie bine, de teamă să nu le piarză dormind, şi-l întrebă. Vizitiul răspunse că, Doamne fereşte! nu i le-a luat el. Acum înţelese că vreun fur i le-a şters şi se întristă, nevoie mare. Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspunză el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit. Tocmai pe când părerea de rău îl ajunsese şi mai şi decât până aci, erau trecând printr-o pădure mare şi deasă. Dodată auzi nişte balauri de lăutari trăgând din viori, de gândeai că mănâncă foc, şi din ce în ce se apropiau. Nu trecu mult şi iată că lăutarii trecură pe lângă butca lui Făt-Frumos, tot cântând, şi-i deteră bună-ziua. Făt-Frumos le mulţumi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bestii făcând salturi prin timp

Van Gogh scriind fratelui cere vopsele
Hemingway testându-şi puşca
Celine dând-o-n bară ca medic
imposibilitatea de-a fi om
Villon alungat din Paris pentru că era hoţ
Faulkner beat prin rigolele oraşului său
imposibilitatea de-a fi om

Borroughs ucigându-şi soţia cu o armă
Mailer înjunghind-o pe-a lui
imposibilitatea de-a fi om
Maupassant înnebunind într-o barcă
Dostoievski pus cu spatele la zid pentru a fi executat
Crane aruncându-se-n ocean de pe o navă
imposibilitatea

Sylvia* cu capul în cuptor ca un cartof copt
Harry Crosby sărind în acel Black Sun*
Lorca ucis în drum de trupele spaniole
imposibilitatea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propusă la "vot" (Cap...ooo... d-operă)

În principal, nu aşa clar:

Bătrânel, pe scăunel
Şi beţivanul, rege-n sat,
Bunică, împletind tighel
Şi versu-aproape înjurat,
Iubirea; "Te iubesc, ooo, tu..."
Şi proza lungă, poezie,
Ascunsul vid, linguşitu'
Şi-un pic de snob, fie ce-o fie...
E siguranţa-n interes
Şi dansu-n horă, făr' să doară
Nici capul... să nu legi cu sfoară
Şi capra, la vecin să moară
Şi-aplauze... rahat-tiară.
Concluzie; ajuns succes!

Adaus, În subsidiar:

Că doar e ţară de votanţi

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

Pe singuratecele văi,
Strâng negurile clăi pe clăi.
Aici, vecie, să mă ‘ngheţi,
Cu faţa către dimineţi...
Aleargă ochii cât ce pot,
Spre largul ulilor înnot,
Sau cad cu negurile ‘n gol,
Pe apa ta cu vad domol.

Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec.

Pe ţărmul ce-a ‘ncuiat în morţi
Tăceri cu lacătul la porţi,
Vin pomii să ‘nflorească iar,
Cu gâtul peste pălimar.
Din ierbi, se uită uneori
Tăcerile, la căpriori,
Le dă, din mână, mugur crud
Şi le desmiardă bolul ud...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul III, Vol. IV, Nr. 21, 1 noiembrie 1937, p 481-482
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai sunt!

Întunericul îmi fură lumina,
strâmbă suflete, urăşte viaţa.
Rădăcini simt cum se zbat pe canale negre
sufletul e-n captura minţii,
gâdurile mi se zbat, se caţără
iar eu,
înverşunat strig cu disperare;
- daţi-mi drumul din închisoarea capului,
nu-mi mai puneţi acolo ideile voastre!

Omule!
ascultă-mă şi pe mine;
- de ce strada se uită urât la mine, goneşte viaţa
iar tălpile îmi ard şi asfaltului prea subţire
îi este frig iarna şi-n primăvară se peticeşte?
Sunt zdrobit, carnea mi-e moartă
boturi uriaşe de maşini îmi ignoră viaţa.

Mă simt un nimic
în ochii bulbucaţi din geamul fumuriu.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsă şi plasă, şi peşte, şi colibă şi într-un suflet alergă la gazda lui din oraş. Îi spuse despre norocul ce dase peste el şi începu a se găti să meargă la ostrov. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această otărâre a sa. Fu peste putinţă. Îl trăgea aţa la rele. Până una alta, umplu gazdei două tocitori cu bani. Apoi luă cu dânsul covăţica de piatră şi două pungi pline, şi se duse la ostrov. Cum îl văzu măiastra, îl cunoscu. Înţelese ea că trebuie să fi dat el cu mâna în foc, şi-l chemă la dânsa. Acolo, cu prefăcături, cu marghiolii şi cu viclenii îl făcu de spuse cum are atâta stare. Şi fiindcă flăcăiandrul îşi pierduse capul cum ajunse lângă dânsa, se lăsă să fie mâglisit, şi măiastra îi şterse şi covăţica. Cum se făcu stăpână şi pe acest lucru, porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuţă şi îl goni cu ruşine din ostrov. Când se văzu iarăşi dat afară şi înfruntat, nu se putu astâmpăra de necaz, cum de să nu se ţie el, ca să nu fie şi batjocorit, şi cu banii luaţi. Plecă iară la gazdă şi-i spuse toată şiretenia. Gazda îl povăţui să ia pe seama lui o tocitoare de bani din care îi lăsase să se apuce şi el de ceva şi să nu mai umble ca un pierde-vară după icre verzi. Eu nu voi, şi plecă în lume.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!