capul de zimbru

Unei vrăjitoare

Ţi-ai scos durerea la paradă?!
De ce te dor oamenii buni?!
De ce îi laşi pe toţi să vadă
Că singură-ţi stârneşti furtuni?!

Urând în lume ce-i frumos,
Îţi înfigi colţii în candoarea
Ce are suflet drăgăstos
Şi se deschide precum floarea.

C-un colier de sârmi ghimpate,
Vrei să sugrumi cântecul vieţii,
Când otrăveşti ape curate
În ne-nceputul dimineţii.

De vezi IUBIRE la vreunii,
Crăpi, că nu-ţi este rânduită
Şi-ncepi să urli ca nebunii,
Toată-afundându-te-n ispită.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

[...] Citeşte tot

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o artistă

prieteno, dormi liniştită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
ţigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios şi ce a fost sexual
şi discuţiile deştepte şi filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alţi iubiţi
eu voi scrie alte poezele
dormi liniştită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
ştii tu ce e lumea?
n-ai să ştii niciodată, nici eu n-am să ştiu
o să târâm valiza pe roţile pe caldăramul peronului
şi dupa asta vom coresponda pân'la vară

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic şterge vremea

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, punând capul scorpiei într-un burduf, şi în cellalt cărbunii ce făcuse, se întoarse la prăvălia stăpânului său, îşi luă fierul pentru care muncise un an şi se puse a-şi făuri o sabie şi un buzdugan. După ce le isprăvi, îşi încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse în două; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l scoată, ce să vezi? fierul nu era înfipt, ci era o vână din munţi. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce, rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era, se întoarse la prăvălie şi izbuti a-şi face o sabie şi un buzdugan cari să-i fie tovarăşi nedespărţiţi. După aceea se duse cu tovarăşii săi la fântâna botezului şi le boteză, punând săbiei numele de Balmut ajutătorul meu, şi buzduganului Omorâtorul vrăjmaşilor mei; apoi se întoarse iarăşi la prăvălie ca să-şi ia ziua bună, fiindcă voia să plece să-şi caute părinţii.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarziu

Un caine ma latra cand calc pe strada lui
Nestiind probabil ca e si strada mea.
Cuvinte de piatra si din partea stapanului
Se pare ca eu le-am facut un rau... ceva.

Caruta vecinului e parasita in drum
Iar caii sai nu-i vad, deci nu-i mai are
Nu vad nimic miscand ci doar urma de fum
Venind de la prima casa, de la cainele cel mare.

As vrea sa intru dar batranul nu ma lasa
Iar fiara latra si se-arunca-n poarta ca nebuna
Eu nu-i cunosc pe ei dar 'mi-amintesc de casa
Dar cine locuia aici nu stiu dar stie luna.

As intreba-o dar nu o vad, norii stau pe loc
Ma asez sub un salcam ca si altadata,
Cu capul pe gardul vecinului si fac un foc
Si se lumineaza casele si strada toata.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să negi sau să închizi ochii în faţa defectelor tale nu le va face să dispară. Doar struţul crede că dacă bagă capul în nisip nimeni nu îl vede. Acest concept ne spune că trăsăturile care ne provoacă o reacţie negativă atunci când le vedem la alţii, le avem într-o formă mai directă sau subtilă, în noi. Merită să gândeşti aşa doar prin prisma faptului că ajungi să îţi pui întrebări legate de tine atunci când te enervează trăsăturile altor persoane. Este amuzant să vezi un om care îl ceartă pe altul pentru că e leneş şi nu face nimic cu viaţa lui doar ca să te uiţi mai atent la viaţa celui care ceartă şi să vezi că şi el este într-o perioadă "nu foarte productivă" a vieţii lui. Şi-a recunoscut propria lene şi îl ceartă pe celălalt pentru că este MULT mai simplu să vezi la altul ce ai în tine decât să te priveşti pe tine. De aici vorba românească, "în loc să vezi paiul din ochiul altuia, mai bine să vezi bârna din ochiul tău." Ce facem de fapt, atunci când îi certăm pe alţii? de obicei ne certăm propriile trăsături pe care nu ni le recunoaştem.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie "Toate-s vechi şi nouă-s toate'' M. Eminescu

În calea timpurilor care trec
Ca viitor mi-apare-ntreg trecutul;
Mă strânge-n lanţul greu necunoscutul
Şi-n idealul cu care-mi petrec,
Îmi aflu veşnicia mea şi scutul.

Un fluture-n livada înflorită
Se rătăceşte-n razele de soare,
Gustând nectar, ciupind din floare-n floare.
În capătul livezii mărginită
Şi-opreşte zborul--floare obosită!--
A obosit dar tot ar vrea să zboare...

Se-aşează jos pe-o galbenă petală
Şi-şi înfrânează-al aripilor zbor,
Şi capul mic l-apleacă-n jos, uşor.
Adoarme-o clipă, somn cât o clipeală.
O, dulce-i somnul muncitorilor!

Se mistuie pe dat-întreaga lume

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară când se despărţiră? Plângea şi lemnele şi pietrele de jalea unchiaşului şi a babei. Vezi că pricepură ei că n-are să se mai vază. Poate că în cer, dar aci pe pământ, de leac! Şi se duse, şi se duse Făt-Frumos cale lungă depărtată, care de aci înainte se găteşte, basmu mai frumos grăieşte, se duse până ajunse la o poiană frumoasă, de marginea căreia curgea un râuleţ. Aci îşi căută el loc de popas. Fie, că-l şi găsise, căci era o frumuseţe de nu te îndurai să te depărtezi de dânsa. Licheaua de stăpân al moşiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul să aibă pentru dânsul inelul lui Făt-Frumos şi mai multe nu. Se luă după dânsul, şi cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu şoalda, mai cu prefăcătorii, să înşele pe Făt-Frumos şi să-i dea pui de giol la inel. Daca văzu Făt-Frumos că vrea să poposească, se opri şi el mai cât colea, după un mărăciniş, şi aşteptă până să adoarmă. Făt-Frumos, nici că se gândea la nişte astfel de mişelii, el întinse pe pajişte nişte scoarţe scumpe ce le avea, se aşeză pe dânsele, mâncă şi se culcă. Vizitiul lui cel credincios stătu de pază o bună bucată de timp, şi daca văzu că nici apele nu se mai mişcă, şi fiind şi ajuns de osteneala drumului, puse şi el capul jos şi-l fură somnul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!