biserica neagra

Străzi în amurg

Umbrele serii au fugărit lumina
Pe după loduri trase în strâmte încăperi
Nestingherit pe străzile pustii,
Ca Duhul Sfânt la începuturi,
Se învârtea un porumbel, sau poate de hârtie-o pungă
Pe ruşinata stradă goală
Îngustă, stâmtă, neagră, lungă.
Vibrează în urechi un ritm
Perechi de paşi cu-a lor ecouri
Ca pletele priviri pe umăr
Caută negrul cel proscris, prea plin de teamă şi simboluri.
Doar stâlpii drepţi din când în când
Cu capete plecate
Cu grijă ca nişte tătici
Pe zidurile nopţii stând
În braţe cară licurici
Sau poate-i cară-n spate!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război

Sunt în prima linie a bătăliei
Singur în faţa inamicului
Mă simt gol, descoperit
Trupul e sleit de puteri
Iar scutul e străpuns demult
De zeci de săgeţi otrăvite
Şi de plumb, de gloanţe mii
Adânc în carne împietrite
Provocând urlete necontenite
Izbânda nu se mai zăreşte
Duşmanul a înaintat
Şi doar bălţi de sânge închegat
Pot şti povestea adevărată
Respiraţia e greoaie
Frigul a pătruns în oase
În jur văd doar moarte neagră, groază
Trupuri de sabie curmate
Cu o ultimă putere
Strâng trei degete de la mâna dreaptă
Nu mai aud trâmbiţa

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră mă-nfăşor,
Mă-ntorc copil, la începuturi,
De inocenţă mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânşi, de stea plăpândă...
Ascund emoţii de cristale.

Surâs şi tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
Mă duc spre veşnică odihnă!
Mă nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări

soare cu dinţi
se dezbracă de rele
cu floricele

ploaie de vară
porumbei vagabonzi
cântă manele

pe lacul de aur
o lebădă albă
mă sărută timid

ah, polixenia
cum ai stiut să ascunzi
pisica roşie

de ce, medeea
ţipă copilul din mine
oh, de mânie

[...] Citeşte tot

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte întunecată

Nu uit singurătatea
În pragul nopţii,
Chiar dacă păşesc peste spini
Ca pedeapsă fără decenţă.
Nu şterg noaptea întunecată,
Pedeapsa fără mânie,
Privind către nesfârşire
Din pragul bunei-cuviinţe,
În terna singurătate
Privesc cum noaptea trece,
Chiar dacă păşesc peste spini.
Pedeapsă e libertatea
De amă lăsa să trec
Între a şti şi buna-cuviinţă,
În singurătatea neagră,
Noaptea întunecată şi senină
Din pragul ochilor tăi
Brunetă frumoasă.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Ascultă-mă..

Vreau ca acel om
Să moară în somn
Atunci când se plimbă
În timp ce mănâncă
Otrăvit cu brom.

Să nu uiţi...

Să îl faci să zacă
În pat să petreacă
Zile, nopţi la rând
Amarnic să plângă
Iar timpul să nu treacă.

Să-i zici...

Că îngerii sunt basme
Iluzii spulberate

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

doar marea copilăriei mele îmi ştia taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după nişte ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensităţi albastre,
doar sămânţa spaimei încolţită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morţii
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din braţele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce se serveşte poezia?

Poezia se serveşte cu dragoste,
a şoptit fata aceea cu ochii mari şi umezi, de după colţ.

Poezia se serveşte cu o mângâiere pe frunte,
a rostit repede un copil şi a fugit intimidat.

Cu o cană de lapte cald şi biscuiţi,
a spus femeia cu capot verde, care întindea rufe pe sârmă.

Poezia se serveşte cu o cafea neagră şi în timp util,
a mustăcit din maşină, la semafor, un şofer grăbit.

Poezia se serveşte cu puţină tărie,
a mormăit un chefliu moleşit pe o bancă.

Noi servim doar epitafuri cu medicamente,
a zâmbit un medic cu cinismul unui salon de spital.

Ascult, merg mai departe şi iar întreb:
Voi ştiţi cu ce se serveşte poezia?

poezie de David Daniel Adam (22 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!