biserica neagra

Luntraş pe cărările nopţii

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Grăbeam spre un ţărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.

Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Şi-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram şi vâslaşul, şi marea, şi cerul

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

o frunza a cazut, pe inserat..
de dorul ei copacul s-a-ntristat..
si coborandu-si crengile-n pamant,
parea ca sapa frunzei un mormant

vibrand.. o stea se stinge in durere
si cade-ncet din cer, in timp ce piere..
iar lacrima ce-o plange trista Luna
se risipi.. ca mii de stele intr-o bruma.

un scancet de copil rasuna-n noapte..
e cel ce-si cheama mama-n mii de soapte
si-n van imbratiseaza crucea neagra
de pe mormantul celei ce i-e draga..

un urlet lung de caine pribegit
se-aude-n departari, necontenit,
vestind oricui ca moartea nemiloasa
si-a ascutit, ranjind.. funebra-i coasa.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti frunza

Eşti frunza
sub care sufletul meu tremurând şi-a găsit adăpost.
Tu mă ţii vie sub valul avid de ploaie
ce curge
şi curge
şi curge...
Sărmanul timp a devenit o molie neagră,
cu-aripi pleoştite, murate de atâta ploaie
şi-ncearcă–n zadar să evadeze
săpând un tunel vertical
în peretele ploii.

Tu ţine-mă lipită de tine,
Poezie!
Să-mi fii mereu acoperiş
şi balansoar!
Prin tine pot să descifrez runele ploii,
doar tu îmi eşti calea regală
de-a fi şi de-a nu fi
şi doar prin tine vreau să ştiu

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada spânzuratului

Îl chema - cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr? Da, era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu pentru veşnicie

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cum am fost adusă din Africa în America

Toleranţa pe care-am deprins-o eu, cea năvleagă,
În Africa Păgână-a ajutat sufletul meu negru să-înţeleagă
Că există un Dumnezeu, un Mântuitor şi-o judecată:
Mai înainte n-auzisem de izbăvire, n-o căutasem niciodată.

Mulţi privesc cu dispreţ rasa noastră neagră,
"Culoarea lor e-o diabolică boia, iar ei sunt o plagă".
Amintiţi-vă, Creştini, Cioroii, negri precum Cain,
Pot fi educaţi şi călăuziţi spre-un mai înalt destin.

* A fost primul autor afro-american al unei cărţi de poezie.
După publicarea volumului respectiv a fost eliberată din sclavie.

poezie de Phillis Wheatley, 1753 – 1784, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Cosmeşti

Atât de dor îmi e de satul meu, de casă,
S-aud căruţele cum trec domol pe drum,
Ori să privesc la oi ce pasc în iarba deasă,
Din horn să văd ieşind un caer alb de fum.

Îmi este tare dor de şcoala mea din sat,
De învăţători şi de colegii mei de clasă,
Şi de părinţii mei, ce singuri i-am lăsat,
Şi zi de zi aşteaptă să mă întorc acasă.

Îmi amintesc şi de priporul lung şi nins,
Unde cădeam grămadă iarna de pe sănii,
Şi de biserica cu policandrul auriu, aprins,
În care cu sfială făceam la Paşti mătănii.

Şi dor îmi este s-aud pe pod trecând,
Câte un tren ce fluieră în nopţi albastre,
Sirena fabricii aş vrea s-o mai aud sunând,
Din prispa casei să admir în noapte astre.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa la români

Unii sunt mari mincinoşi
Bârfesc aproapele mereu
Însă se cred credincioşi,
Dar nu-ntind o mână la greu.

Cu gura se închină,
Nu te-ajută niciodată,
Sufletul nu ţi-l alină
Îţi râd în nas, câteodată...

La Sfânta Biserică,
Se duc fără ruşine...
În fiecare duminică
Şi nu fac un bine.

Când e sărbătoare,
Credincioşii te doboară.
Se calcă şi-n picioare
Între ei se-omoară.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (12 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
aşezat în genunchi în faţa uşii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar îşi spune rugăciunea-n şoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă şi-i dau bătrânului bani, iar alţii trec nestingheriţi,
dar bătrânul se roagă şi plânge,
că e singur şi neajutorat
soţia lui murise cu mulţi ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzeşte uşor atmosfera
şi cineva vine şi-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie şi iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
şi floarea înfloreşte, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!