ramuri

Vina de a fi... (i)a(r)nă

Mai sunt umbre de iertare pentru plânsu'-atâtor Ane,
Într-un rost zidit din ape, şi furtuni de necuvinte?
Plâng mirările în basme, toate au purtat coroane,
Şi-au rămas captive-n lanţul tristelor deznodăminte.

Mai vor, oare, să se-nchine zeilor ce 'nnoadă sorţi
Şi-n speranţele deşarte, să aştepte echinocţii?...
Oarbă le e tânguirea, reci zăvoare pe la porţi,
Pruncii nenăscuţi sunt jertfă, litere-n altarul nopţii...

Mai zăresc în meşteşugul unor ucenici zidari,
Glăsuind în scorburi reci, promisiunile vieţii?
Crinul nu-şi apleacă fruntea printre ramuri de stejari,
Pleoapa grea îşi strânge roua pe arcada dimineţii.

Doar o Ană mai aşteaptă "nezidirea" lui Manole,
Pune visul într-o traistă cu-amăgiri, o stea polară...
Şi-şi anină peste umeri, în cadrane cu busole,
Vina de-a fi doar FEMEIE, o naivitate-amară...

poezie de Nicoleta Gordon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

, A Venit Toamna

Natura se dezbracă şi-o altă haină poartă,
Ne pregăteşte subtil şi delicat pentru iernat,
Un strop de speranţă în inima noastră strecoară,
Purtându-şi elegant şi şic ţinuta cea de gală,
În aur poleită şi roşu ţipător,
Pentru cel din urmă tangou al frunzelor
Şi în atenţia noastră să fie, a admiratorilor.

În pragul scărilor se-arată, făcând un pas
Şi noi, în al vieţii extaz, am rămas,
Un val de brumă argintie, o ploaie rece şi măruntă,
Un vânt blând se-abate şi al ei veşmânt,
Se destramă-ntr-o năframă în borangic lucrată
Şi goliciunea trupului ei se-arată.

Cu bucurii amare, adesea ne-ndulcim
Şi chiar de vesela verde câmpie acu-i tristă,
Grădina-nmiresmată de flori, vestejită,
Pomii cu roade îmbracaţi şi de frunze aproape goi,
Noi ştim că mai apoi, dincolo de-o noapte viorie,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (3 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini

nu vreau în viaţă deşertul scaeţilor ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roşiatic şi nici câmpia
nu
vieţi ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morţii
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieţii
şi nici zgomotul trâmbiţelor care zornăie arginţii

nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul şi nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munţii
nu vreau nopţi în loc de zi şi nici
poruncă în genunchi ca să primesc

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toate-s numai toamnă

se-mbracă iarăşi toamna-n rugăciune
şi totu-i tot mai trist si neinteles
e totu-n moarte si-n ziua ce apune
e-atat mister si totu-mi pare sters.

fosnesc in urma frunzele uitate
copaci-s tot mai goi in agonii
se risipesc si razele in ape
si chipul tau din amintiri.

se rup fasii din dimineti noroase
si ochii trecatorilor sunt imbrumati
nici salcia nu-i altfel doar marile-s spumoase
si zarea e-n rugina, n-ai ochii unde sa-i imparti.

se-aud oftand in ciuturi graiuri blande
prin ceruri toti astrii se nuntesc
din neguri se avanta razele zalude
si toate-s numai toamna in raiul pamantesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti?

Cândva trăit-am clipe-încântătoare
Şi fericiţi am fost ca în poveşti
Am înălţat iubirea pân' la soare,
Îţi aminteşti?

Şi când ploua la timp, întotdeauna
Creşteau în noi speranţe nelumeşti,
Câte dorinţe ne puneam întruna,
Îţi aminteşti?

Aveam un cântec, cel mai trist din toate,
Scriam poeme, ca să le citeşti,
Şi ne priveam în ochi cu voluptate
Îţi aminteşti?

Plângeam să fim tot timpul împreună
Fugeam de despărţiri, eram oneşti
Cu Dumnezeu noi ne ţineam de mână
Îţi aminteşti?

[...] Citeşte tot

poezie de Ahmet Selçuk İlkan, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de chiciuri

Cine s-a jucat azi-noapte,
Că ne-a uns pomii cu lapte
Şi-a vopsit cu tibişir
Coardele de trandafir?

Ba se poate că o mînă
Le-a-nşirat c-un fir de lînă
Şi-a tras crăci de corcoduşi
Prin degete de mînuşi.

Vinele dintre petunii
S-au făcut cît nişte funii,
Sîrma gardului de plasă
E de zece ori mai groasă
Şi-mpresoară curtea mea
Cu zăplaz de catifea.

Sforile de telegraf
Leagănă cîte-un cearceaf.
Pe o căpiţă de mei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, în poveste

Ca şi cum aş fi intrat în poveste de la mijloc
copacii nemulţumitor de sterpi pluteau în tunici de zahăr
de parcă ar fi crescut direct aşa
cu trunchi şi ramuri alb murdare
dar strălucitoare
bineînţeles că totul era ireal şi frumos
nici nu mai vreau să văd copaci
aşa cum îi desenam la şcoală
ce primitiv!
ce nepotrivit pentru mijlocul poveştii
acolo unde-ţi dai seama că nu mai ai de ales
nu mai poţi spera că seamănă cu viaţa
confuzia dispare, e doar o poveste
dacă vrei, citeşti până la capăt
dar la sfârşit devii primitiv
vei găsi numai copaci verzi, galbeni sau arămii
şi nu decorul fabulos alb-gri
pe care l-am zărit deunăzi la mal de stradă.
Dacă aş fi pictat pădurea de îngheţată
la ora de desen, mi s-ar fi făcut foame

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!