oamenii te lasa

Căciula şi paharul

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin;
Când văd numai un pahar,
Mă închin mai mult fugar,

Dar plec jos smerita frunte,
Când văd două şi mai multe
Şi pân-la pământ mă plec,
Când văd un butoi întreg!

Ş-apoi cum să nu te pleci
Drept gârliciul unui beci!
Te tot pleci şi te închini,
Până ieşi din beci pe mâini...

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi-l închin.
Nu-l închin c-aşa se cere,
Ci să nu-l iau n-am putere,
Căci mă-ndeamnă toţi aşa:

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Cărare
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visându-l pe Li Bo

Când mă despart de morţi, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărţirea de cei în viaţă mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei şi al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuşi, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiaţi am fost.
El nu mai arată aşa cum îl ştiam,
Iar drumul e atât de lung – mai lung decât mi-aş fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arţari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonând-mă în ţinutul întunericului.
Acum când tu eşti prins în păienjenişul legilor –
cum de mai porţi aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate –
Ai grijă, nu lăsa dragonii – dragonii cu coarne – să te rănească!

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Termenul peiorativ "poetesă"

N-am înţeles niciodată de ce există
doar termenul peiorativ "poetesă"
şi nu şi cel echivalent pentru bărbaţi...
poetă seamănă mult cu poiată? sau cu prinţesă?
Da, poiată e locul unde găinuşa talentului
lasă ouă de aur,
locul unde găinuşa de aur îşi cloceşte
tezaurul,
o poiată e o poiată, dar o poetesă?
sună aşa a alint, ştim noi de care... prinţesa...
măi, fetelor proaste, staţi la cratiţa voastră,
femeia e o comoară ce trebuie îngropată în bucătărie,
e-mail vine de la smalţ,
smalţ de la cratiţă, evident,
nu de la ceramica de lux din epoci istorice de glorie,
de cavalerism, de onoare, de sentimente donquijotice...
N-am înţeles niciodată de ce există
doar termenul peiorativ "poetesă"
şi nu şi cel echivalent pentru bărbaţi...
oare e greu de pronunţat "poetesul"?

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată cinstirea ce, ca nişte oameni de rând, datorim ideilor unui om ales ca răposatul poet citat, nu ne putem opri a răspunde chiar aci împotriva acestor foarte greşite păreri ale lui. De către oricine orice s-ar zice, în toată lumea proprietatea artistică şi literară, ca toate: proprietăţile, este şi trebuie respectată; cu cât cineva scoate la iveală sau apără mai mult părerea primejdioasă că plagiatul ar fi legitim, desigur cu atât trebuie să fie mai sărac de proprietate literară — iar oamenii cari se îndeletnicesc a topi monedele vechi ale altora şi a le preface în monede noi spre a le cheltui dânşii se numesc în piaţă calpuzani şi în literatură plagiatori. Încheind aci cu despre categoria a treia, ne rămâne a vorbi despre a patra şi cea din urmă în articolul viitor.

finalul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dreptul

- Te-aş respira ca pe o moleculă
De elixir să mi se umfle pieptul,
Să-mi primenesc celulă cu celulă,
Aşa încep o nouă zi cu dreptul

Şi pot s-alerg prin fantezii bizare
Ori să mă-ntrec în nebunii cu tine,
La sân dulceaţa de cireşe-amare
S-o gust pictând în rime sibiline.

Te-aş consuma ca pe o lună plină
Ca un balaur nesătul, feroce,
Sau te-aş lăsa să-mi fii o zi albină,
Când dulce şi suavă, când atroce.

- Eşti darnic în oferte azi... De unde
Bunăvoinţa asta? Nu-mi dă pace
Un sfredel de-ntrebare. Hai, răspunde,
Lumina ce-mi pătrunde-n carapace

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe;
Printre fulgi din cer coboară,
Bucuros cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nicio şoaptă;
Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă multe ghete,
Chiar şi ele au crescut!
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veveriţa şi Martinică

- Ursule, de ce eşti necăjit
Şi te văd la tomberoane?
Pe mulţi am auzit
Că duci lipsă de mâncare.

Ia, nu mai fi carnivor,
Lasă carnea şi grăsime,
Fii ca mine herbivor
Şi trăieşti foarte bine.

Eu mănânc nuci din nuc
Şi alune de pădure,
Mă alungă omul, eu fug,
Dar îmi este foarte bine.

Mai sar din creangă'n creangă
Prin livezile cu mere,
Nu-s bolnavă, nici beteagă
Pentru mine e o plăcere.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura consumului – şi, de fapt, însăşi societatea modernă aşa cum o cunoaştem – s-ar prăbuşi dacă oamenii ar înceta să mai consume în număr mare sau să mai consume suficient. Unii analişti i-au numit pe aceşti oameni "consumatori periculoşi". Dacă nu consumă suficient sau consumă ceea ce nu trebuie (haine la mână a două, să zicem), ei pun în pericol nu numai cultura consumului, ci şi societatea în ansamblul ei. Prin urmare, cei care poartă, de exemplu, haine la mâna a doua sau chiar haine demodate sunt de multe ori priviţi cam pieziş de semenii lor, iar asemenea priviri sunt, de obicei, de ajuns pentru a-i convinge să-şi modifice obiceiurile de cumpărare şi să-şi reînnoiască garderoba.

George Ritzer în Globalizarea nimicului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din vis #14

Viaţa e plictisitoare, prieteni. Nu trebuie să spunem asta.
La urma urmei, cerul tună şi fulgeră, marea cea mare lâncezeşte,
noi înşine tunăm, fulgerăm şi lâncezim
şi, în plus, când eram mic, mama îmi zicea
(cu fiece ocazie) "Să recunoşti că eşti plictisit
înseamnă că nu ai

Resurse Interioare." Acum trag concluzia că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt plictisit de moarte.
Oamenii mă plictisesc,
literatura mă plictiseşte, mai ales dacă e cultă,
Henry mă plictiseşte, cu suferinţele & spasmele lui
groaznice ca cele achiliene,

că este iubitor de oameni şi artă îndrăzneaţă, care mă plictiseşte.
Şi dealurile liniştite, & ginul, par a fi dungi de culoare
şi oarecum un câine
s-a mutat pe el & coada lui apreciabil de departe
în munţi sau în mare ori în cer, lăsându-mă
în urmă pe mine, cu coada-ntre picioare.

poezie de John Berryman din The Dream Songs (1969), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Cox: Relaţiile nu merg aşa ca la televizor sau în filme. O s-o facă? Nu o s-o facă? Şi când în final se întâmplă ceva, sunt fericiţi pentru totdeauna. Scuteşte-mă. Nouă din zece dintre cupluri se despart pentru că nu se potriveau de la început şi jumătate dintre cei care se căsătoresc divorţează oricum şi îţi spun chiar acum că, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu am devenit un cinic. Nu. Da, se întâmplă să cred că dragostea se rezumă în principal la oferirea de bomboane învelite în ciocolată şi ştii, în unele culturi, un pui. Poţi să zici că sunt fraier, nu-mi pasă pentru că eu chiar cred. Ideea de bază este: cuplurile care se potrivesc trec prin aceleaşi tâmpenii ca toţi ceilalţi, dar marea diferenţă este că nu se lasă doborâţi. Unul dintre ei va lua atitudine şi va lupta pentru acea relaţie de fiecare dată. Dacă este bine, dacă sunt cu adevărat norocoşi, unul dintre ei va spune ceva.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!