minciuna are picioare scurte

Sonetul 66

Sătul de tot, chem moartea să m-aline,
Căci văd că cel capabil azi cerşeşte
Că puşlamaua umblă-n haine fine,
Că cel onest trădat e mişeleşte,
Cinstirea este dată la întâmplare,
Virtutea pură este siluită,
Desăvârşirea-i terfelită tare
Puterea-i şchioapă şi secătuită,
Celui ce ştie, gura i se-nchide,
Prostul pretinde c-are învăţătură,
Minciuna adevărul îl desfide,
Cel bun e rob la rău în bătătură.

Sătul de tot, aş vrea să plec departe,
Dar dacă mor, de dragul meu n-am parte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit vremea

A sosit vremea să minţi,
Viermele de mătase produce
Căcăreze de capră,
Bărbatul naşte pui vii,
Gloanţele ies din pieptul celor ucişi,
Zburând ca albinele,
Necunoscuţii sunt fraţii tăi,
Te vând în pustiu unor tâlhari,
Aud capacele sicrielor cântând
Din Jim Morrison,
luna ciocneşte un pahar de şampanie cu morţii,
dar cea mai mare minciună este
Că nu te-am iubit niciodată.
Cel care-ţi scrie, mort e demult.

poezie de Boris Marian Mehr (5 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Lungi nopţi învolburate,
Cerneau tristeţi prelungi,
Falşi iubitori de ţară,
Rosteau discursuri lungi.

Din glas de cucuvea
Curgeau, cuvintele dulcege,
Ce ascundeau minciuna,
Spre cine îi alege.

O nouă dimineaţă,
Ca după 4 ani,
Se naşte de sub ceaţă
Pe oameni şi pe bani.

Încet, pastorul nostru,
Îşi dezveleşte faţa,
Noi iar vom urca dealul
De mână cu speranţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu irosi...

Nu te surghiuni în acele locuri,
Nu irosi din viaţă o fărâmă,
Să vezi cum fericirea se dărâmă
Sub greul unor păcătoase jocuri.

Ţii bine strâns în mână o parâmă
Şi poţi de bunăstare să te bucuri;
Să navighezi spre alte orizonturi,
Corabia ta nicicând nu se sfărâmă.

Ascultă-mă acum şi mă vei crede
Şi ce-am spus nu-s vorbe de ocară;
În inimă-ţi doresc o primăvară...

Câteodată tu te vei mai duce
Departe, ca să-ţi mai aduci aminte
De tot ce-a fost minciună în cuvinte...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de viaţă

Mi-ai călcat sufletul
în picioare,
apoi l-ai împodobit cu flori
şi cuvinte de dragoste...
Nu aşa se face!
Nu aşa construieşti
un castel fermecat!
"Minunile cer sacrificii"!
Eu nu am puterea să văd
dincolo de zidurile
castelului...
Parfumul florilor nefericite
picură-ncet peste ochii mei...
Acum văd lumea!
Mi-e teamă de viaţă,
de cuvinte, de dragoste,
de tine...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi minciuna-i vorbă

Minţeam şi eu, cum fac şi alţi copii,
Mama zâmbea în clipele acele
Şi imi zicea: "Acestea-s inepţii
Din buzunarul tău cu minciunele".

Dar când am mai crescut mi-a spus cinstit,
Scoţând zicala din bogata-i tolbă:
"În viaţă, când să minţi eşti nevoit,
Să nu-ţi faci griji, că şi minciuna-i vorbă".

Şi tot mereu cu drag mă dascălea:
"Făţarnicii cu glas mieros te fură,
Aşa că nu uita de vorba mea,
Că limba-i moale şi se învârte-n gură".

poezie de Octavian Cocoş (4 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-s oare scăunelul

(Capul vorbeşte:)

De ce nu-s oare scăunelul
Ce stă iubitei sub picioare?
Oricât de rău lovit de dânsa,
Eu tot n-aş spune că mă doare.

(Inima:)

De ce nu-i oare cu putinţă,
Să fiu pernuţa ei de ace?
Cu cât mai tare m-ar împunge,
Cu-atât mai veselă m-aş face.

(Cântecul:)

De ce nu-s oare papiota,
Cu care ea-şi buclează părul?
Şoptindu-i tainic la ureche,
I-aş spune dragii adevărul.

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii: Călătorie în Harz (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reunire

Tu îmi săruţi o privire,
Eu - o şuviţă în vânt,
Tu ai, în ochi, strălucire,
Eu am, în suflet, avânt.

Tu-mi dai sărutul fierbinte,
Eu, într-un vis, te urmez
Şi, la picioare, cuminte,
Sclav să îţi fiu, mă aşez.

Tu mă priveşti cu iubire,
Eu te alint înmiit,
Noi însemnăm reunire,
Suflete ce s-au găsit.

Zborul ne este-mpreună,
Viaţa - o parte din drum,
Inima pare să-mi spună:
Raiul îţi este acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!