mi�care literar�

* * *

Dumnezeu este artistul care face ca lumea să fie prezentă
în mugurii culorilor, în vatra clipelor, în lemnul pădurilor;
Expresia Lui este scânteia care se ridică din ţărână ca o minune fără veşminte
în inima fiecărui muritor – iubirea...

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înţelepţi,
Cinstiţi şi buni, de omenie,
De gospodari harnici şi drepţi,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de fraţi şi de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodeşte sub fereastră,
De nopţi când adormeam în fân
Şi de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-şi sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele care nu pier

Năvăleşte toamna-n ceruri,
Ploi rotunde se abat
Când zoreşte sus, în zare,
Vântul peste vârf de brad.

Suflete-n adunătură
Curăţă crengi impregnate
De rugina adunată
Peste rugăciuni în sate.

Piatra prinde promoroacă
Peste lumânarea ei,
Semnele adună-n mine
Greieri negri mititei.

Vor cânta în toamna-n care
Eu voi năvăli spre cer
Lăsând tinei doar lumina
Stelelor care nu pier.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă spun vouă

Am să vă spun vouă,
celor care nu respiraţi,
dar atrageţi trecerea timpului,
lăsaţi-vă trupul chezaş pentru găzduirea presimţirilor,
profeţiilor şi fluidelor destine,
părăsiţi-vă gândurile la marginea oamenilor,
cei care încep acolo unde vă sfârşiţi voi;
ridicaţi-vă prin pădurile de fiinţe,
prin munţii trăirilor,
voi, cei care împietriţi sunteţi şi nu urmaţi aerul,
apa sau curgerea amintirilor;
închinaţi-vă în catedralele din sângele versurilor,
deschideţi uşi în voi la fiecare bătaie a duhului
care vrea să intre prin gura voastră inexactă şi
vrea să formeze ochi, inimă, vintre, plămâni.

Am să vă spun vouă, lucrurilor şi nelucrurilor,
celor care aşteptaţi îngânduraţi în gândurile mele,
neîncrezători în moartea voastră,
ridicaţi-vă şi iubiţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă la sfârşit de an

Aş vrea la anul care vine
Să te ajut, copilul meu,
Atât cât pot, să-ţi fie bine
Şi să te ştiu că nu ţi-e greu.

Aş vrea la anul care vine
Lângă acei sporiţi la număr,
Iubito, greul de la tine
Să-l duc cum pot pe al meu umăr.

Aş vrea la anul care vine
De sănătate să am parte
Să pot avea grijă de mine
Şi-atunci am să le fac pe toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de-o seamă

cu coşmarul meu care se termină
de fiecare dată când deschid ochii
dar reîncepe atunci când adorm
aud un nebun care izbeşte aparatul
de cafea şi nu mă ridic să-l văd
însă aud vocea aceea pe care pot
s-o recunosc în orice vis sau amintire
oriunde şi oricând şi nu m-aş fi
aşteptat s-o aud chiar lângă urechile
mele larg deschise spre glasul dulce
şi aspru în acelaşi timp când are
o problemă de gestionare a furiei
închid ochii şi aştept coşmarul meu
care dăinuie de mai bine de jumătate
de secol de poveşti de adormit fricile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

miazăzi şi miazănoapte au nevoie
de scaune pe care să li se aşeze
timpul de când au început să fie
fiecare melomanul
propriului său deget cogestionat
de muzica hotarului-contrabas
la care cântă lumina
fantă crestată pe cerul vecin
cu-ndumnezeirea tăcerii

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele

Iepurele care şi-a inventat acel ţipăt
ca să stârnească mila vânătorului -
dar nici vânătorul, nici câinele lui
n-au renunţat vreodată să-i înşface
trupul, ca pe o mănuşă de blană,
caldă încă de purtare -

iepurele care n-a inventat nimic decât un ţipăt
mai puternic decât alcătuirea lui,
ca să-şi facă intrarea în moarte,
iepurele care nu are altă imagine
despre solemnitate, decât sfâşietorul,
ridicolul ţipăt al lui...

poezie de Nina Cassian din Suave (1977)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!