biserica neagra

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul nostru

Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, faţa voastră o ascundeţi, farisei,
Pe cap puneţi azi cenuşă şi cu-a bâlciurilor tină
Vă mascaţi, voi, purtătorii luminoaselor scântei!...
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneţi, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Şi când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele şi tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuinţă stă ´ntr´aceea, de se poate
Să hrăniţi cu oameni veşnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocoteşte de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea şi frăţia de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeţie ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?...
Nu; ascundeţi-vă faţa în veşmântul desfrânării,
Şi în glodul mascaradei, comedia vă sfârşiţi!
Oh! veni-va şi şuvoiul ce cu furia-aşteptării
Va spăla glodul în care voi vă naşteţi şi muriţi.

poezie clasică de Constantin Mille
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul nu are reguli

Virusul nu face ură de rasă, de credinţă nici atât.
La el reguli nu contează, nu stă pe gânduri prea mult.
Moartea neagră nu alege între bogaţi şi săraci.
Pe toţi îi contaminează şi îi trimite la draci.
Fără un pic de clemenţă ia copii, ia şi bătrâni,
Peste tot, pe unde trece, lasă virus şi-n fântâni.
Corona virus seamănă moarte.
Pe oameni, de oameni îi desparte.
O asemenea pandemie, în lume nu s-a văzut.
Ne aflăm în plin război, cu ceva necunoscut.
A fost ciumă. A fost holeră. Chiar războaie nucleare.
Virusul e mult mai groaznic, ucide în disperare.
Am aşteptat primăvara. Primăvara a venit.
În loc să bucure ţara, în casă ne-a priponit.
Cu lacrimi privim neantul, poate zărim o speranţă.
De la geam rugăm Înaltul să aline a noastră viaţă.
Viaţa nu mai clocoteşte, pământul a-încremenit.
Tot ce-i omenesc sfârşeşte, speranţa-n bine a murit.
Nostradamus e de vină. El a fost prezicătorul
De-întuneric, nu lumină. El ne-a prezis viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci, ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeste-te din somn...

Trezeste-te din somn, frumoasa adormita
Tu tara mea de dor
Din fruntea insingerata, coroana comunista
Arunc-o la gunoi

Trezeste-te Ileana, trezeste-te Ioane
Trezeste-te popor!!!
Alege faurire, alege libertate
Alege viitor

Trezeste-te tarane din neagra letargie
Din somnul tau de veci
Alege libertate, alege faurire
Alege-o cale noua, ca-n vremurile vechi

Atita suferit-ai in chin si saracie
Ca vita de la plug!...
Mai crezi in bunatatea, mai crezi in omenia
Colosului de lut?!...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (18 iulie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ţări...

... sunt ţări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt şi ţări în care limba e tezaur
în ţara mea nici limbă nu-i nici stat...

există ţări ce au economie
şi-n care toţi au pâine şi la pâine
în ţara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toţi la rang de câine

există ţări cu libertatea de-a alege
şi-n ţara mea aceiaşi libertate
am delegat-o hoţilor în lege
şi hoţii judecă şi fac dreptate...

există ţări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în ţara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Vine moşul cu scufie
Şi cu barbă argintie,
Cu vocea cam îngroşată
Şi spinarea încovoiată,
De povara sacului,
Tăind brazdă omătului.

Noaptea-i neagră, şi geroasă
Copiii stau la fereastră,
Şi când moşul a sosit,
Şi la uşă s-a oprit,
Fug iute şi se ascund,
Unde pot, stau tremurând,
Sau, ţin strănsă fusta memei,
Sau se prind de vreun picior;
Şi cu ochii mari privesc,
La Moş Crăciun, cum le vorbesc,
Şi îi roagă să îi spună,
O poezioară scurtă,
Pentru darul ce-i aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 ianuarie 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-au că Puterea stă de vorbă numai cu Puterea. Că simt nevoia să se întâlnească din când în când, să bea şi să ia masa împreună, să asiste la marile petreceri, girându-le astfel cu prestigiul lor, să întreţină iluzia că lumea luxului şi a strălucirii e accesibilă tuturor celor care au destul curaj pentru a nu renunţa; să evite războaie atunci când ele nu sunt profitabile, să încurajeze agresivitatea între ţări sau companii atunci când simt că aşa ar obţine mai multă putere şi mai mulţi bani; să se prefacă fericiţi, chiar dacă sunt prizonierii propriului succes; să facă tot posibilul să-şi mărească bogăţia şi influenţa, chiar dacă sunt deja enorme: fiindcă orgoliul Superclasei este să concureze cu sine şi să vadă cine ajunge în vârful vârfului. A înţeles că, orice ar crede lumea, puterea înseamnă sclavia cea mai neagră. Când ajungi aici, nu mai vrei să ieşi. Totdeauna există un pisc de cucerit. Totdeauna există un concurent de învins sau de depăşit.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!