dea

După ce se despărţiră, Ţugulea intră într-o peşteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peşteră şi apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Ţugulea îndată ieşi din peşteră, încălecă şi pe ici ţi-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit şi merse, şi merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moşiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, şi tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Ţugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii şi pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se aduse o grămadă de bucăţi de lemne, cărora le dete foc în mijlocul cetăţii; în acel foc puse măciuca de fier ca să arză să se facă roşie.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea soarelui

( Speranţele aleargă cu pumnii strânşi la tâmple.
speranţele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
speranţele ducându-şi la buze-un deget pal
se-ndepărtează...
--- Taci!... )

Ca un pumnal ce sfâşie o piele,
un avion alunecă pe cer.

Opt şi un sfert!
Mai mult nici o secundă.

Un trăsnet!
Deodată, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-ngheţate ca-ntr-o gură
încremenită.

Timpu-a murit.

Cine dărâmă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cerşetor

De-o vreme însemnată un bătrân cerşetor,
Cu hainele în zdrenţe, pe străzi încet umbla,
Şi uitându-se la lume, la grăbitul trecător,
O mâna îşi întindea, dar lumea îl ocolea.

Trecură zile în şir, pe cer nor după nor,
Iar bătrânul cerşetor, nicicum nu renunţa;
Deşi doar câte un leu zgârcitul donator,
În mână îi punea, şi-n minte îl judeca.

Şi mai trecură zile, iar frigul arzător,
Prin pieţe şi pe străzi oraşul îl străbătea.
Bătrânul aştepta ca un om mai primitor,
În casă să-l invite, şi-o haină că să-i dea.

Un om mai necăjit, un nimeni din popor,
Se-oprise lângă dânsul, zicând în mintea sa,
Şi-aşa nu am prea multe şi poate am să mor,
Am să-l invit la mine... şi chiar făcu aşa.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Andronic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neveşnic viril

E timp când şi floare îşi pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Şi fruct nu va fi, văduvit de viril...
Pământ va fi tern şi curaj va dispare.

Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi şi-a pierdut de colac...
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.

A strâns într-un laţ pe băieţi efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii...
Noiembre 'nceput, când parcă şi cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfăşcând nemuririi.

În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbaţii, cu suflet vibrând, pe înnoptat...
La corzi de chitară şi tobele-n plin.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând şi la urechile stăpânului moşiei acest zvon, se duse şi el de văzu palaturile şi rămase cu ochii zgâiţi. Acest om era pizmătareţ şi zăcaş la inimă. Nu voia, vezi, nici în ruptul capului, să-l întreacă alţii, nici în bogăţie, nici în procopseală. Se duse, deci, acolo, să se încredinţeze prin sine însuşi de această minune, şi daca văzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. Pofti pe Făt-Frumos, ca să vie şi el pe la dânsul p-acasă, ca să lege prietenie. Făt-Frumos, cu inima curată şi fără nici o vinovăţie într-însul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca îl văzură, stăpânul moşiei aduse vorba de căsătorie, şi-i spuse că ar fi bun bucuros să-i dea pe oricare va voi el să ia din fetele lui. Făt-Frumos le spuse curat că el este însurat, şi că are de gând să se întoarcă la nevastă peste puţin. Ba încă le spuse şi cu ce putere făcuse palaturile alea frumoasele daca îl întrebară. Pizmătareţul de stăpân al moşiei plănui atunci cu fetele sale, cum să facă să fure inelul din degetul lui Făt-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, şi poftiră pe Făt-Frumos la masă la dânşii ca să se chefuiască şi să petreacă împreună, căci, ziceau ei, mai avea-vor zile să se mai vază au ba?

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kasida

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolţii oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăieşte de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, duşmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa şi spinii.

Cu ochii tăi albaştri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea iubirii

În braţele iubirii uităm c-a fost furtună,
Simţim că aparţinem Regatului ceresc
Şi gândul şi simţirea pot, foarte clar, să spună
Că-n ea, cu exaltare, oricând se odihnesc.

O starea-a-ngrijorării dispare din fiinţă
Atunci când ne cuprinde cu farmecul ei sfânt
Aleargă spre acei cuprinşi de neputinţă
Să îi ridice iar, să le mai dea avânt.

E făr-asemănare a ei îmbrăţişare
Şi-atunci noi ştim ce-nseamnă şi har şi Paradis
S-a dus la cruce s-avem descătuşare,
Să nu uităm nimic din tot ce ea a zis.

Privirea ei suavă devotament produce
Fideli, vrem s-o urmăm la fiecare pas
Spre piscul biruinţei, senină, ne conduce
Cu ea pe drum, oricând, e untdelemn în vas.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (17 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!