puternic firav

Patru iulie lângă ocean

Continentul e o vită îmblânzită, împreună cu toţi munţii lui.
Puternic şi servil; aici pentru arat, aici
pentru parc şi locuri de joacă, această impotentă
sete de putere; mereu în urma noastră,-agăţat de călcâie...
toate docile între un ocean şi celălat ocean. Dacă
apele inundă terenurilor joase sau cutremurele
despică zidurile, e vorba doar de obrăznicia unui sclav sau,
natural,
de fiorul unui nou sclav. De aceea noi, fericiţii
stăpâni, la vremea solstiţiilor
aprindem focuri de tabără pe ţărmuri şi ne celebrăm puterea.
Golful şi-a pus la gât focuri, bombele fac fântâni
de cristal în aer, rachetele
stropesc gâturi lungi de lebădă pe apele nopţii... Mi-am
imaginat
stelele trăgându-se un pic deoparte, ferindu-se ca de nişte
copii neastâmpăraţi, cu-un fel de rece compasiune;
Dar oceanul nu părea nici mirat şi nici înfricoşat:
Dacă acesta ar fi fost micuţa mare pe care Xerxes a biciuit-o,
s-ar fi temut de noi.

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbara Allen

În oraşul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.

În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă şi cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.

Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Îşi simţea pulsul vieţii tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul doreşte să te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."

S-a apropiat încetişor, încetişor;
Încetişor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat –
Vai, tinere domn, eşti pe moarte!"

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am simţit

Am simţit mai întâi o senzaţie
Inundându-mi tot corpul,
Aceasta să fie iubirea de aproapele,
Pentru ce m-am născut?
În cazul unei febre, al unei mari încordări
Sau în momentele de dragoste,
Toate capacităţile corpului se măresc şi se extind,
Vibrând mai puternic decât în momentele obişnuite ale vieţii.
De unde atâtea acuzaţii? Ana, Caiafa, Pontiu Pillat,
Ehei, există şi aici?
Cred în Dumnezeu mai mult decât în mine însumi.
Tată, ia de la buzele mele ceaşca suferinţei.
Cine respinge dragostea? Este el om?
O fi, nu ştiu. Mi-au pus o cămaşă de forţă,
Este invizibilă, dar o simt. Nebuni suntem cu toţii,
Ne ţine în viaţă iubirea. Vorbe, aruncaţi vorbele,
Lăsaţi doar Poesia să trăiască, nu o ucideţi
Cu intrigi, vechi acuzaţii de deicid.
Cine ar putea ucide pe Domnul?
Adunaţi toate cărţile şi lipiţi-le între ele.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestiile mării

Jumătate din prietenii mei sunt morţi.
Îţi voi face alţii noi a spus ţărâna.
Nu, am strigat, prefer să mi-i înapoiezi pe-aceia,
aşa cum erau, cu bunele şi cu rele lor.

În noaptea asta le pot smulge vorbele
din zumzăitul de trântor al valurilor
printre trestii, dar nu pot umbla singur
pe frunzele oceanului luminat de lună

în josul acelui drum alb
sau pluti cu alunecarea de vis
a bogzei părăsind greutatea lutului.
Pe pământ, numărul prietenilor pe care-i ai

e mai mare decât al celor pe care-i iubeşti.
Trestiile de lângă faleză fulgeră argintiu şi verde;
ele sunt lănciile speranţei mele,
iar din tot ce-am pierdut creşte ceva mai durabil,

[...] Citeşte tot

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ţi-am pus aripile sufletului în palme

Poezia este forma exprimării iubirii duse la extrem
Nu fi gelos pe modul de a crea,
Poezia este muzica sufletelor pereche
Eu nu te-am forţat să simţi, să scrii
Eu ţi-am pus aripile sufletului în palme,
Eu am ştiut că poţi simţi mai mult decât poţi arată
Şi pentru asta nu eşti tu vinovat, ci mama, viaţa...
Ştii, numai prin poezia ta m-am simţit mângâiată, binecuvântată,
Dezmierdată, cucerită în setea mea de cunoaştere,
Numai aşa viaţa mea a luat un curs normal
Căci relaţiile cu cei din jur
Nu mai erau propice setei mele dea deconspira sentimente.
Erau chiar mai puţin prospere decât ar trebui să fie.
Astăzi când am primit de la Dumnezeu darurile mult dorite
Ştiu să pot alege locul unde trebuie să stau,
Locul unde copiii pot creşte armonios,
Viaţa pe care o pot avea, cu aripi puternic ancorate în mister.
Tu eşti temelia energiei ce m-a ridicat de la sol.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

din catacombe am ieşit
mai mult mort decât viu
mă urmăreau mugetele împărăteşti
la aprinderea focului
un fluture gigantic un singur fluture
nu avea aripile arse
dâra de polen a inefabilului
singurul lucru palpabil pe care-l urmam
quo vadis
torturile semenilor îmi oprise pasul
aidoma ideilor la ieşirea din peştera cu lilieci negri
atârnând zgribuliţi deasupra vremelniciei
nu aveam conştiinţa morţii din adâncuri
mă îndreptam spre lumină
orbitoare lumină într-o zi de miercuri
în care fusesem dat spre sfâşiere fiarelor
o clipă le înfruntasem din inerţie şi teamă
cândva fusesem un om puternic
şi nimeni dintre ai mei nu se putea măsura cu mine
ştiind că mă voi lăsa învins

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătuşa Julia

Mătuşa Julia vorbea celta
foarte repede şi foarte tare.
Nu îi puteam răspunde –
Nu o puteam înţelege.

Când nu era desculţă,
purta bocanci bărbăteşti.
Pot să-i văd piciorul puternic
pătat cu noroi de turbă
pedalând pe tălpigii maşinii de tors,
în vreme ce mâna ei dreaptă
trage firul parcă de nicăieri.

A ei era singura casă
unde mă întindeam noaptea
în întunericul absolut
al unui pat-cutie, ascultând
greierii cântând prietenos.

Ea era găleţile

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!