Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+fata +cu +ie

Replici despre fata cu ie, pagina 53

Barton Keyes: Ei, bine? Walter, iată că ceva deja începe să scârțâie. Nu există crimă perfectă. Mai devreme sau mai târziu totul se destramă, iar când două persoane sunt implicate, asta se întâmplă chiar devreme. Acum știm că numele Dietrichson e implicat plus încă cineva. Vom ști cine e acel cineva destul de curând. O să apară el. Trebuie să apară. Cândva, undeva, trebuie ca cei doi să se întâlnească. Au sentimente unul față de celălalt, fie că e dragoste sau ură, n-are importanță, nu vor putea sta mult timp departe unul de celălalt. Li se va părea de două ori mai sigur în doi. (Chicotește.)
Barton Keyes: Dar nu e de două ori mai sigur. E chiar de zece ori mai periculos. Au comis o crimă! Și nu e ca și când ar merge împreună cu troleul și coboară fiecare unde vrea. Sunt nevoiți să rămână împreună până la capăt și nu există cale de întoarcere, e un drum cu sens unic și ultima oprire e cimitirul. (caută prin buzunare un chibrit; Walter îi aprinde țigara) Las-o să ne dea în judecată. Sunt pregătit pentru ea și pentru acel cineva. Își sapă singuri groapa.

replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dawson (despre Jen): Oh, Doamne, este perfectă!
Joey: Perfectă? Dawson, mă dezamăgești.
Dawson: Ochii ăia și părul...
Joey: Păi sunt de acord cu tine că fata are calități fizice, dar nimic atât de original sau misterios încât să o consideri perfectă.
Dawson: Bine, bine, calmează-te!
Joey: Adică o față ca a ei spune totul. Aspectul întreținut specific new yorkez-ilor din clasa superioară. Nu văd niciun mister. Pot să îți prezic tot viitorul ei.
Dawson: Chiar?
Joey: Da. În trei ani rezultatele ei satisfăcătoare de la bacalaureat îi vor asigura un loc la o facultate de științe umaniste undeva prin New England unde se va specializa în... istoria artei. Apoi se întoarce în Manhattan și se mărită cu un afacerist pe care îl întâlnește într-o sâmbătă la o petrecere după un meci din cupa Americii. În mai puțin de un an se mută la periferia Connecticut-ului, recondiționează o veche fermă unde cresc trei copii perfecți.
Dawson: Te-ai gândit ceva timp la asta.
Joey: Nu chiar. E atât de evident.
Dawson: Sincer să fiu, prefer să o las pe Jen să mă surprindă, bine?
Joey: Cum vrei! Încerc doar să te împiedic să-ți irosești timpul.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey (către tatăl său beat și leșinat): Presupun că ăsta este un moment bun pentru a avea acea discuție tată/fiu. (Imitându-și tatăl.) Deci, cum merge școala, Pacey? (El însuși.) Păi, tată, merge chiar bine. Chiar mă schimb. Se pare că sunt destul de deștept. Chiar aș putea avea potențial de facultate. (Ca tatăl său.) Bravo, Pacey, am știut mereu că o să te dovedești a fi inteligent. Cum se poartă fetele cu tine? (El însuși.) Am cunoscut o femeie. (Ca tatăl său.) E drăguță? (El însuși.) Drăguță? Andie e frumoasă. E inteligentă, e amuzantă. Îți spun eu, tată, fata asta este cu adevărat specială. Din nu știu ce motiv, pare să creadă că și eu sunt special. Tu de ce nu poți vedea asta? Ah? De ce nu mă vezi? Când ai renunțat la mine, când aveam cinci ani? Sau zece, sau doisprezece? Am 16 ani, tată! Și sunt aici și nu sunt perfect, dar mă străduiesc atât de mult pentru tine! (Începe să plângă.) Eu doar...(Suspină.) Și e datoria ta! Este datoria ta să mă iubești, indiferent de cine sunt sau o să fiu în viitor! Pentru că ești tatăl meu. (Suspină.) Ești tatăl meu. (Suspină din nou.) Ar trebui să mă iubești, nemernicule! Nu pot face asta singur.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu mă chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-mă, nimeni nu îți dă hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie să mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu că noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur că aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur că vreau asta. Așa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luke: Ai înnebunit?
Friedman: Ce?
Luke: Tipa asta incredibil de sexy mai are puțin și se jertfește pentru tine. Friedman, șansele ca asta să se repete sunt de zero la un milion.
Friedman: Hei, fata nu e genul meu.
Luke: Tu nu ai un gen. Ai reviste. Înnebuneși pentru că ești obișnuit să fii tu cel care aleargă după fete. Nu accepți să se întâmple invers, pentru că ți se pare că ori te fraierește, ori e ceva în neregulă cu ea.
Friedman: Mulțumesc, dr. Freud.
Luke: Te rog, te rog mult, ia în calcul cealaltă explicație pentru care e atrasă de tine.
Friedman: Care?
Luke: Omule, nu... nu mă face să încep.
Friedman: Care? Care?
Luke: Ești un tip inteligent. Ia gândește-te.
Friedman: Habar n-am.
Luke: Ești...(șoptește) ești un tip minunat. Ai mult mai multe de oferit decât cred alții. Ești sensibil și atent cu oamenii. Unii ar spune că ești și atrăgător.
Friedman: Poftim?
Luke (mai tare): Atrăgător, omule! Ești foarte atrăgător! (Toți elevii de pe culoar se uită la ei.)
Luke (încercând să sune viril): Bine, amice, hai să jucăm niște baschet. (Îi dă o palmă pe spate lui Friedman)
Friedman: Ce? (Îi dă o palmă pe spate lui Luke)
Luke: Baschet, omule! Până aici. Hai să mergem.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Barton Keyes (după ce Norton, șeful lui, a încercat fără succes să convingă o clientă că soțul ei s-a sinucis): Știi, ți-ar prinde bine să te uiți puțin la statisticile privind rata sinuciderilor. Ai putea învăța câte ceva despre asigurări.
Edward S. Norton: Domnule Keyes, eu am crescut cu asigurări.
Barton Keyes: Mda, la recepție. Ai citit vreodată un raport actuarial? Să știi că există trei volume numai despre sinucideri – pe categorii: rasă, culoare, ocupație, sex, anotimpuri, momentul zilei; după modul de acțiune: prin otrăvire, împușcături, înec, aruncări; după tipul de otravă: corozivă, iritantă, cu acțiune sistemică, în stare gazoasă, narcotice, alcaloide, proteine și așa mai departe; sinuciderile prin aruncări – de la înălțime, în fața trenurilor, sub roțile camioanelor, sub copitele cailor, din vapoare. Însă, dle Norton, nu există nici măcar un singur caz de aruncare din ultimul vagon al unui tren în mișcare. Și știți ce viteză avea trenul pe unde a fost găsit cadavrul? 15 km/h. Cum ar putea cineva să sară dintr-un tren care merge cu viteza asta și să-și imagineze că va supraviețui? Nu, dle Norton, nu se poate. Ne scufundăm. Și vom fi nevoiți să plătim pe nas...

replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alice Kingsleigh: Îmi pare rău, Hamish. Nu mă pot căsători cu tine. Nu ești bărbatul potrivit pentru mine. Și îmi pare rău dacă asta îți va cauza probleme cu digestia. (Se întoarce către sora ei.) Te iubesc, Margaret. Dar asta e viața mea și eu sunt cea care decide ce face cu ea. (Alice se întoarce către Lowell, întâlnindu-i privirea aspră.) Ești foarte norocos să o ai pe sora mea drept soție, Lowell. Să te porți frumos cu ea. Te voi urmări cu atenție. (Alice se duce la mătușa Imogen și o ia de mână.) Nu există niciun prinț, mătușă Imogen. Trebuie să vorbești cu cineva despre halucinațiile tale. (Alice trece pe lângă Lady Ascot, uitându-se urât la ea.) Se întâmplă să-mi placă iepurii. În special, cei albi. (Se duce la mama ei.) Nu-ți face griji, mamă. Voi găsi eu ceva folositor de făcut cu viața mea. (Se întoarce către surorile Chattaway.) Voi două îmi amintiți de doi băieți hazlii pe care i-am întâlnit într-un vis.
Lordul Ascot: Pe mine m-ai uitat.
Alice Kingsleigh: Ba nu, domnule. Dumneavoastră și cu mine avem de discutat despre afaceri.
Lordul Ascot: Am putea merge la mine în birou? (Alice zâmbește și se îndreaptă spre casă, când, deodată, se întoarce cu fața către mulțime.)
Alice Kingsleigh: Și încă ceva. (Alice își ridică marginea fustei până la genunchi și începe să dansese futterwacken.)

replici din filmul artistic Alice în Țara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Audrey: Doamne, încă ești acolo. Arăți ca o legumă.
Joey: E greu să scrii un e-mail potrivit.
Audrey: Da, mai ales când este o greșeală enormă.
Joey: Taci!
Audrey: Joey, vorbesc serios. Să te exprimi prin e-mail este pedeapsa erei moderne. Internetul a făcut să fie mult prea ușor să te exprimi. Bun, ai niște gânduri trecătoare. Îl trimiți. Ajunge cu un zgomot înăbușit în e-mailul vreunei persoane care nu bănuiește nimic. Acea persoană îl citește, se enervează pentru că ai reluat o discuție pe care deja ați avut-o. Și nu răspunde. Tu te simți desconsiderată. Dar dacă chiar trebuie să fii una din acele persoane janlnice pasive/agresive ce trimit e-mail-uri, atunci departe de mine gândul să te opresc. Ce ai până acum?
Joey: Aveam "Dragă Dawson" și apoi am șters.
Audrey: De ce? E un început drăguț.
Joey: Păream distantă.
Audrey: Și ce vrei să-i spui?
Joey: Nu știu. Nu-mi place cum s-a terminat tot și vreau ca el să știe că îmi pasă, dar în același timp vreau să îmi păstrez indignarea îndreptățită.
Audrey: Bineînțeles. Și de ce nu-l suni?
Joey: Mă tem că o să facem așa cum facem de obicei. Crede-mă. E-mail-ul este o alternativă mult mai sigură acum.
Audrey: Bine, dacă trebuie să faci asta, atunci n-ai decât. Fii siropoasă și penibilă, dar mai ales fii sinceră, Joey. Spune-i tot ce nu îi poți spune în față.
Joey: Ai dreptate. Mai bine mă apuc de treabă. Dar... mulțumesc, Audrey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoții în legătură cu începerea liceului. Știu că o să întâlnești oameni care să te înțeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ți spun. Este cineva cu adevărat special în viața mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă și amuzantă și frumoasă și simplul fapt că face parte din viața mea mă neliniștește și nu mă lasă să dorm noaptea. Și când mă gândesc la o persoană căreia aș putea să-i vorbesc despre asta, care va înțelege, singura care îmi vine în minte ești tu. Și asta e o problemă pentru că tu ești cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ți-a crescut bretonul timp de șase luni până când luni ai reușit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân și să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca și tu să te gândești la mine. Dacă aș încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că viețile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviți unul pentru celălalt. Dar noi ne înțelegem unul pe altul și ne pasă și cred că așa va fi și peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anton Ego: Din multe puncte de vedere, munca unui critic e ușoară. Noi riscăm foarte puțin și totuși ne bucurăm de o superioritate față de cei care își supun creația și, totodată, sufletul judecății noastre. Noi prosperăm de pe urma criticilor negative, care sunt amuzante atât de scris, cât și de citit. Însă adevărul amar, pe care noi criticii trebuie să-l acceptăm este acela că, în această mare ordine a lucrurilor, banalul este mai important decât criticile noastre care îl denumesc astfel. Dar sunt și momente în care un critic chiar riscă, și anume atunci când el descoperă și apără ineditul. Adesea, lumea este necruțătoare cu noile talente, cu noile creații, ineditul are nevoie de susținere. Seara trecută am trăit ceva nou, o mâncare excepțională de la o sursă absolut neașteptată. A spune că atât mâncarea cât și creatorul ei mi-au pus la încercare prejudecățile despre gătitul de înaltă clasă, ar fi interpretare grosolană a lucrurilor. M-a zguduit din temelii. În trecut, nu am făcut un secret din disprețul meu față de celebrul motto al lui Gusteau: Oricine poate găti. Dar îmi dau seama că de abia acum am înțeles cu adevărat ce a vrut să spună. Nu oricine poate deveni un mare artist, dar un mare artist poate veni de oriunde. Este greu să-mi imaginez origini mai modeste decât ale geniului care gătește acum la restaurantul lui Gusteau și care este, în opinia acestui critic, nimic mai puțin decât cel mai bun maestru bucătar al Franței. Mă voi întoarce în curând la restaurantul lui Gusteau, dorind mai mult.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 53 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook