cu tine- adrian paunescu

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îneacă-mă-n sărutul ce ucide

Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

sonet de Adrian Munteanu (18 ianuarie 2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritm

Inima mă-ndeamnă: Spune-i!,
N-o lăsa, crepusculară,
Val spumat pe creasta dunei –
Răzleţire solitară,
Umbră trasă prin lumină,
Cupă încă nebăută,
Pată fără vreo pricină,
Piatră arsă, iarbă mută...

Gândul, pod între zăvoare,
- Vâlvătaie pârguită -
Nu-şi găseşte dezlegare.
Agonie şi... Ispită!
Dănţuie pe vârful strunei
Strigătul, cerşind răsplată;
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!
Gândul tace: Niciodată!

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.

Soarele şi el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.

Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.

Deodată şade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inchipuiri

Prea multele închipuiri
întorc sufletul
pe dos
... din cauza lor
nu vei simţi (la fel)
ce-ai simţit - atunci
cînd ai văzut - lumina
prin lumina lui

... şi
zadarnic
vei mai încerca
să străvezi - dincolo
de ce limitează
sinea
... să surprinzi
chipul - de sub
măştile eului

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Ne prelevăm, prin gânduri abstinente,
De haosul ce circulă prin noi,
Lăsând idei să zacă, congruente,
Pe drumuri alterate de nevoi.

Nutrim, datornici, gând de slobozie,
Încinşi de-alergături pe-acelaşi crug,
Când circumscrişi în fantasmagorie
Ne disipăm arzând, bătuţi, pe rug.

Ne căutăm spre-a ne găsi. Sau poate,
Răstălmăcind mandatul afectat,
Interpelăm ceaslovurile toate
Cu-acelaşi inerent deziderat.

Si contorsionaţi de umblătură
Ne-mpleticim visând un echinox
Ce nu se lasă prins în conjuctură
De Timpul nostru, veşnic paradox.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniştea să ţipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ţinem
ochi în ochi să învăţam să ne tolerăm
crezurile dorinţele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăşi ce-am fost
OAMENI

chiar şi mai mult decât atât...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniştea să ţipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ţinem
ochi în ochi să învăţam să ne tolerăm
crezurile dorinţele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăşi ce-am fost
OAMENI
chiar şi mai mult decât atât

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuri dragi

Mă întorc astăzi cu drag,
Unde am copilărit...
Nimeni nu m-aşteaptă-n prag.
Pare totul adormit...

Doar cireşul din livadă,
Nucii, prunii şi cu merii,
Iarba verde din ogradă
Mă aşteptă-n toiul verii.

Iar căsuţa noastră mică
pare că e-o jucărie
aruncată când se strică.
Jocuri din copilărie!

Uliţele-s ca-n poveşti:
Mici – o simplă cărăruie.
Car cu boi nu mai găseşti...
Amintire-i încă vie.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!