Poezii despre ploua, pagina 51
Să vii a mă fura
Se-aprind, iubite, zorile și plouă,
În dimineați amoru-i mai intens,
Iar neumblate adâncimi, de rouă,
Deschid altare, căutând un sens.
Încerc a înțelege... până unde
Vei coborî de dragoste-nsetat
În trupul ce așteaptă și ascunde
Iertări grăbite... și-ultimul păcat.
Venit-a vremea fluturilor, iată,
Am dezlegat chemările, de ieri,
Te-aștept nerăbdătoare și curată
Să vii a mă fura, dintre tăceri.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea-Nenoroc
Orele negre s-au strecurat prin beznă,
Miezul nopții stins este de-acum,
Pasărea neagră țipă pe-o casă uitată,
Nici o ființă nu mai trece pe drum.
Merii-n grădină s-au frînt din tulpină,
Blestemul plouă cu negru-n ogradă,
Pasărea-Nenoroc nu mai poate să plîngă,
Cineva, pe drum, așteaptă lumina, să cadă.
poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Război
Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaș de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai și sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi și prin soare
Părul mamei viscolea.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua bună
Chiar de ninge, chiar de plouă,
Chiar de fulgeră sau tună,
Chiar de-i ger de crapă piatra,
Când te văd, ziua mi-i bună.
Chiar de mor stelele toate
În sistemul meu solar,
Chiar de sufletul mă doare,
De zâmbești ziua-i ca dar.
Chiar de frunzele în toamnă
Nechează în frâu de joc,
Tu îmi faci ziua senină
Dacă mă săruți cu foc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-ți cânt cu frenezie
Stau sub balconul tău și plouă tare,
Dar mie nu îmi pasă, căci îți cânt,
O serenadă ce nicicând nu moare,
Spre tine e purtată de adieri de vânt.
Stau sub balconul tău cu ochii ațintiți
Spre geamul unde sper să te zăresc,
Și-ți cânt cu frenezie balada să nu uiți
Cât de mult pe tine te iubesc.
poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
E de ajuns
ne sprijinim de urmele părinților
ascundem în tranșee gândul lor
și punem capăt orizontului
cu silueta noastră ștearsă
prin ceața lor, un ochi de mag
clipește des când plouă
și ne tot duce între flori de rouă
ne-ar mai rămâne pragul iernii
și dincolo să-i ținem strâns
și dac-am plâns
și dac-am plâns
e de ajuns
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci de sentimente
Prin porii pielii albastre
Mi-au rescut copaci de sentimente
Pe care au înflorit visele.
Frunzele-gânduri se leagănă
Sub greutatea cuvintelor.
Dureri răscolesc amintirile prăfuite.
Plouă floare de tei
În palma pe care ridurile
Au desenat tăcerea.
A picat lumina pe dușumeaua irișilor...
Crucea trupului a încărunțit.
Așteptare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Auzi?!?
Când trupurile noastre s-au despărțit
Și cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îți cere?
Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!
poezie de Lusiana Drăgușin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă!
Iubește-mă când plouă,
Iubește-mă când râd,
Când lacrima e nouă
Și râsul e flămând.
Iubește-mă când ninge,
Iubește-mă de plâng,
Când zâmbetul atinge
Zăpada mea din gând.
Iubește-mă când poți
Sărutul să-l îngropi,
Când ochii mei netoți
Bat la nouă porți.
poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă toamnelor târzii
Aleile-s pustii și triste...
În șerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi și vise,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Cuțit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrățișare
Îmi lași o lacrimă din ceruri
Și ploi de frunze și petale.
Aleile-s pustii și triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene și triste,
Te-așteaptă iarăși să revii.
Te-așteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenușie...
Și plouă iar... și plouă iar!
În șerpuielnice priviri
De vânturi și de lanuri coapte
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!