discursuri de sfarsit de liceu

Lumea socială este caracterizată tot mai mult de "nimic". Tot mai mulţi oameni îşi caută satisfacţia în consum, însă a devenit evident că acesta nu poate oferi sensurile şi recompensele care până acum erau obţinute prin muncă. Dimpotrivă, indiferent cât consumăm, indiferent cât de mult ajungem să cumpărăm, nu facem decât să ne adâncim şi mai mult într-o spirală fără sfârşit a frustrării. Căci obiectul consumului nostru este tocmai nimicul produs în serie, o masă amorfă de lucruri care vin de nicăieri şi sunt produse oriunde.

George Ritzer în Globalizarea nimicului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul

Ah, felinarul stins, la colţ de casă,
Stingher, pătat de gaz şi de rugină,
Satisfăcut că-n cer e lună plină
Şi că de-acuma toţi în pace-l lasă
Să doarmă liniştit şi să viseze
În tihna străzilor nemăturate...
În noapte are viziuni ciudate,
Când pomii-n juru-i se deprind s-ofteze:
El intuieşte epoci viitore,
Cu stâlpi – în lucu-i – de metal vopsit
Şi cu lumini puternice pe creştet,
Ce strălucesc ca nişte stropi de soare...
Se simte mic, uitat şi-atât de veşted
În toropita nopţii atmosferă!...
Un singur gând îl mai înviorează:
C-aşa, umil, cum paşnic vegetează,
El şi-a-mplinit modesta lui menire,
Şi astăzi – în obşteasca devenire –
Simbolizează un sfârşit de eră.

poezie clasică de I.M. Raşcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de legătură...

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură celulară
în plină toamnă cu copacii goi
şi nopţi cu luna scârţâind la scară

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură prin mesage
în care norii de cuvinte şi de ploi
se năruiau în ample monoloage

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură întreruptă
de promoroacă-n dimineţi şi de noroi
pe panta vieţii tristă şi abruptă

a fost o simplă conjunctură de moment
dar s-a sfârşit ca orice conjunctură
şi toamna asta plouă permanent
cu stropi lipsiţi de orice legătură...

poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vai! Dinu Lipatti ne-a părăsit de timpuriu; era român, şi în plus era finul meu... Când am putut, în sfârşit, pentru prima oară să-l strâng în braţe, finul meu avea patru ani, umbla şi vorbea. În scurt timp a făcut progrese surprinzătoare. Îmi devenise infinit de simpatic, văzându-l cum şovăie în faţa mai multor vocaţii; am crezut un timp că va deveni violonist. A terminat şi clasele de teorie, dovedindu-se deosebit de înzestrat pentru compoziţie. În cele din urmă ajunsese minunatul pianist pe care l-am aplaudat cu toţii. Ah! Cum ştia el să cânte Suitele de Bach!

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i suferinţa, ce-i teama şi umilinţa primejdiei, în comparaţie cu triumful, triumful unic, dulce, indispensabil, fără de care n-ai vrea să mai trăieşti: să fixezi, la un frivol, la un evaziv, la un monden care are totuşi o reală valoare umană, dar te chinuie cu farmecul lui inconstant, să fixezi, zic, la el tot ce are mai bun, să-l schimbi din uşuratic în serios, să legi de tine, să stăpâneşti această forţă evazivă şi să-l vezi, în sfârşit, în stare demnă de valoarea lui, să-l aduci la devoţiune, la pasiune profundă, mistuitoare, nu numai o dată, ci, ca să-ţi confirmi, ca să te asiguri, mereu, necontenit, niciodată îndestul.

Thomas Mann în Doctor Faustus (1947)
Adăugat de Dama de pică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În după-amiaza lui 19 octombrie 1899, m-am urcat într-un cireş înalt şi, înarmat cu un fierăstrău pe care încă îl mai am, şi cu o secure, am început să tai crengile moarte din cireş. Era una dintre după-amiezile acele tăcute, pline de culoare de o frumuseţe pură pe care noi o avem în octombrie, în New England, şi în timp ce mă uitam în est spre câmpuri, mi-am imaginat ce minunat ar fi să fac un dispozitiv care ar avea chiar şi posibilitatea de a zbura pe Marte. Am fost un puşti diferit când am coborât din acel copac, pentru că atunci când am coborât, existenţa părea în sfârşit să aibă un scop.

citat clasic din Robert H. Goddard
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!