discursuri de sfarsit de liceu

Legături antagonice

Bacilu-şi are bacteriofag,
la parazit e eritrocita;
la nepăsare e ispita...
La ură, t-adresezi cu drag.

Insecta-ţi dă mortal şi miere;
de-i anofel, sau e albină...
De pici ca ele-n plasă, ai vină;
păianjenulu-i sunt "plăcere".

Pasăre-i pui şi este uliu,
ciuta se naşte pentru lup,
vulcani, de presiuni erup...
Nu-i toi, sfârşit, fără preludiu.

Natura doar prin tatonare
şi-a câştigat perfecţiunea;
omu-i ură, delaţiunea...
La rău, nu facem îndreptare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

O, voi, urmaşi, împrospătată gardă
în juru-acestui preaumil pamânt!
Lăsaţi-mi încă inima să ardă
aici, adânc, sub lespezi de pământ.
Eu sunt precum coapcul fără nume
ce mai trăieşte-o viaţă, prăbuşit,
până ce timpu-ajunge să consume
esenţa lui lemnoasă, în sfârşit.
Dar peste-un veac, puteţi scurma ţărâna:
cărbunele care voi fi, vibrant,
vă va lăsa să ridicaţi cu mâna
din pieptul ars de lut un diamant.
Cercaţi atunci cu-o piatră şi mai dură
să zgâriaţi obrazul lui de foc.
Iar dacă veţi vedea vreo ştirbitură,
zvârliţi-l: îngropaţi-l la loc!

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile tăceri

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.

Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercând, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumânare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngânare mută între ele,
Mâhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărarea câmpului

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Florile îi râd frumos
Îngerul cântă duios

Soarele o încunună
I se pleacă mândra lună
Păsărele i se-nchină
Cărarea-i numai lumină

Domnul din cer o priveşte
Şi cu drag îi zâmbeşte
Vino Eva de priveşte,
Tu Adame dănţuieşte

Că blestemul s-a sfârşit
Blândeţea l-a biruit
Fiul Tatălui iubit
Maicii sfinte dăruit

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic, şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţină.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)

RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)

La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Şi nicicând la viaţă nu va fi trezit.

Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Şi-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranţa-n Univers galactic.

De sfârşit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veşnicia luminată.

Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
şi-a tristeţe ajungând la os.

Mirosea a noapte de sfârşit lumesc
(căci şi lumea s-ar sfârşi cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
şi să-mbrac cu el căzuta stea.

Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..

Viaţa se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toţi... stele căzătoare.

poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uită-te în suflet!

E vremea veseliei cu muzică şi dansuri,
E vremea când tu vrei să fii om bun,
Când binecuvântam în scris orice fiinţă,
Pe foaie simte lumea, acuma, în Ajun.

Nu simţi în pieptu-ţi gândurile bune,
Nici pentru vecinul, nici pentru cei dragi,
Dar le trimiţi în scris multă iubire,
Uitând că la sfârşit pe toate-o să le tragi.

Mai uită-te în suflet, coboară pe Pământ,
Nimic din ce-i aici nu este veşnicie,
Adună nestemate pentru Domnul Sfânt,
Să fii om bun mereu, nu doar trei zile.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!