Muntii Neamtului

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La "Găina"

Cântecul lui Avram, din tulnice,
Pe dealuri istorice răsună
Şi fraţii din ţară şi-i cheamă.
Răspund viorile lui Enescu şi Ciprian,
Taragotul de aur al lui Fărcaş,
Naiul fermecat al lui Zamfir,
Cântând nemuritoare balade,
Ciuleandra din vale
Şi sârbele Mariei Tănase.
Iar din munţii Cindrelului,
Vine a Ardealului perlă,
Frumoasa Lucreţia Ciobanu
Purtând în dăsagi ţesături
Din Învârtita şi Doina sibiană.

Uite! vine Achim Nica şi Drăgan Munteanu,
În fruntea doinelor şi-n haina lor faină.
Vin şi Fraţii Petreuşi cu maramureşenii
Tropotind făloşi,
Rupând arcuşul zongorei, chiuind voioşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de moară

Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Şi şoapte rostite ultima oară,
Aş fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar şi despărţirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar ştie şi el
Că munţii suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez acelaşi lacăt,
Deschid aceleaşi uşi,
Ascult aceeaşi linişte.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul cu un pneu spart

Se lăsa la vale
odinioară
din nişte munţi bleu-aurii
un prinţ tânăr şi chipeş
care călărea
un cal de culoarea zorilor
numit Lordsburg.

Te iubesc
Eşti castelul meu însufleţit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârşit

În acea vale
trăia o fecioară nemaivăzut de frumoasă
de care prinţul
s-a îndrăgostit
ca Apple Thunder de
paturile lungi de sticlă.

[...] Citeşte tot

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pată pe obrazul istoriei

Auschwitz nu-i o haltă banală,
O gară printre alte gări,
Auschwitz este epicentrul unui cutremur
Care încă zguduie conştiinţa lumii
Vin şi pleacă vizitatori,
Privesc înmărmuriţi
La munţii de oase,
La cuptoarele morţii,
La urmele unui genocid cumplit
Dar nu ştiu dacă şi înţeleg
dimensiunea acelui dezastru
nemaiîntâlnit în istorie.
Din când în când, apar replici
Ivite din neîmplinite răzbunări,
În Europa sau în alte ţări
ura contra noastră nu s-a potolit
Şi poate-n veci nu se va potoli
Noi, care am supravieţuit genocidului,
Suntem priviţi cu suspiciune,
Unii acuzând un truc

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

între mine şi mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat şi papuci de spital are mănuşi
chirurgicale şi instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un muşchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării şi
ca nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghiţiţi de cuvinte alerg
urmărit de vinovăţie şi frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă şi
strâmtă în care abia încap munţii cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deşert privesc ceasul

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Aştept din sfere-nalte s-apară o minune
Şi-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forţă neagră degrabă-i spune: -Taci!

Dar gândul fără hamuri începe să alerge
La strămoşeşti morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorţii cumva să o dezlege,
Că tu, române, stai cu fruntea-n jos şi... taci.

Cuvântul cel de taină ţâşneşte-n rugă mută,
Pentru că brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz şi câinele s-asmută,
Când eşti furat, române, însă de teamă, taci?!

Suflarea mea lezată se-agită-n neputinţă,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Şi munţii cei din veacuri jelind a umilinţă,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LASĂ FRICA SĂ-ŢI PĂTRUNDĂ OCHII GOI ŞI UMEZI PARCĂ

Pe tâmplele tale se scurg iubiri diferite,
Pictate pe-o coală, în temple de ceară zidite.
Te-ai născut să fii femeie, un blestem şi un miracol,
Şi să-ţi fie numai moartea singurul durut obstacol...

Ca o Ană eşti zidită între doi pereţi greoi,
O zeiţă părăsită şi uitata-n munţii goi.
Tot din gustul vieţii tale, se mai nasc şi alte vieţi,
Pântec sacru de tăcere, de durere şi tristeţi...

Nicio toamnă nu-i mai mută şi mai tristă decât tine,
Nicio mamă n-ar fi mamă fără ţipătul ce vine
Şi îngroaşă Universul, când sorocul e aproape
Nici măcar Dumnezeirea între ei nu mai încape...

Lasă frica să-ţi pătrundă ochii goi şi umezi parcă,
Şi din ea tu fă lumină, prunci biruitori şi regi...
Noi nu ştim câtă durere şi răbdare vă încearcă,
Dar pe cei ce vor să ştie, de durerea ta să-i legi...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!