Replici despre terra, pagina 5
Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin că s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Dar nu asta contează acum. Aveți sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafața ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem așa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafața planetei?
Maria: Păi... și planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafață solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter și în plus, mai e și solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulți. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înțeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu știe nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducții logice, tot ce se știe sunt de fapt simple speculații, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puțin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aș putea să-mi închipui cum ar arăta niște dinozauri fioroși, dar inofensivi, căci probabil așa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Așa-i.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Deci... Lucian, Mihai, domnișoara Maria, domnișoara Lia, Alex, Nistor, domnișoara Stela... Dragi tineri de pe Terra, vă rog să-mi permiteți să mă scuz pentru purtarea mea nu prea prietenoasă de ieri și poate chiar din ziua în care v-am primit. Bănuiesc că vi s-a părut că n-aș fi prea amabil, prietenos. Cred că nu v-a prea plăcut de mine, dar ați avut și motive, recunosc. Aș vrea însă să nu mă judecați greșit, prea aspru, să încercați să mă-nțelegeți. Recunosc că atitudinea mea n-a fost tocmai ospitalieră, dar vreau să vă spun că am avut motivele mele, destul de serioase. Am fost foarte supărat. Am avut o problemă pe care cu greu am rezolvat-o, deci am trecut printr-o perioadă mai dificilă, delicată. Din anumite motive, nu vă pot da detalii. Aș vrea foarte mult să mă-nțelegeți. Aici, pe această planetă, când ești supărat, sau enervat, nu poți să te exteriorizezi, să începi să țipi sau să faci gălăgie. Trebuie să fii mereu calm și liniștit, să păstrezi liniștea necesară locuitorilor planetei, să reușești să te interiorizezi perfect, să-ți înăbuși furia interioară, deși uneori este foarte dificil să reușești acest lucru. Stresul este foarte mare, dar stăpânirea de sine trebuie să fie cu mult mai mare. Aș dori foarte mult să mă puteți ierta pentru purtarea mea nu tocmai corespunzătoare. Aș dori să mă scuzați, deși nu vă pot da amănunte.
Lucian: Domnule Kuny, nu trebuie să vă scuzați față de noi. Noi trebuie să vă înțelegem. Trebuie să ne dăm seama că nu este deloc foarte ușor să ții socoteala unei întregi planete cum este aceasta, fie chiar cu o aparatură și o tehnică atât de înaintată și să-ți păstrezi mereu calmul. Evident că vă înțelegem și nu trebuie să vă iertăm.
To Kuny: Bine, Lucian. Deci tu m-ai înțeles, iar asta mă bucură nespus. Sper că și ceilalți colegi ai tăi m-au înțeles și m-au iertat.
Lucian: Eu vă garantez în numele lor, domnule Kuny.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Deh, mă... Nu știu ce să-ți zic.
Nistor: Zi-mi doar că rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, mă? Ce și de ce să se schimbe între noi? Bineînțeles că rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ți închipui cumva că Stela mi-ar putea interzice să vorbesc cu tine?!
Nistor: Știu și eu... Și dacă ți-ar interzice totuși, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu ești căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică așa ceva! Știe că tu și Luci sunteți pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Așa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, așa mai merge. Da' tu... Zău, mă... Nu pricep deloc; cu doctorița noastră... Ce ți-a venit așa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, să-mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctorițe sau psihiatrii, mai ales că Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, mă, se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, mă, nu zic nu, da' nici chiar așa, brusc, ca tine și în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, mă! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil și ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctorița noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieși, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, mă! Sincer. Sper să fii fericit alături de doctorița ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriți... Nu, zău, serios acum, chiar mă bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ți-aș mai fi dacă aș gândi altfel? Casă de piatră, mă!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenționam să discutăm.
Sid: Știu, dar n-aș vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aș fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Și eu vreau același lucru, Sid. Dar trebuie să înțelegi că mi-e destul de greu să știu că-ți petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înțeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reușit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Și să nu interpretezi greșit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra și aș fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecții de dans date de ea acelui individ și în condițiile în care respectivul ar ști sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aș fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aș fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situații, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu ușurință și crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă bați?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau așa ceva, Sid? Doar ce ți-am spus să nu mă înțelegi greșit. Pe tine prefer să te știu drept prieten, deși...
Sid: Deși ți-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, știu sigur că și eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relația de prietenie dintre noi. Și... Sid, nu-mi pot permite să-ți cer să nu te întâlnești cu ea deloc, dar dacă, așa cum susții, ții totuși la prietenia mea, te-aș ruga să nu te implici prea mult, într-o relație cu ea. Înțelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ți impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Adică... Vrei să spui că tu gătești?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că ești totuși comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot amintești acest amănunt, știi prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcția pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac și nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potrivește sau nu. Așteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pachețelul.
Sonya: De acord, te aștept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguță nava ta. E o ambianță plăcută, deci nu trebuie să-ți faci probleme din cauza mea, ți-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simți bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aștepți prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îți place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunța la el, chiar dacă așa aș vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ți-aș cere să renunți la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboți, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poți să-mi trimiți chiar și pe unul dintre roboții tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată și curăță-te! Nu mai întârzia! Ce aștepți?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Deci, să începem, comandante... Primul lucru ar fi să mă prezint; după cum v-a spus colegul vostru, mă numesc Preda Victor și sunt de pe Terra, ca și voi. În plus, după cum ați constatat deja, sunt tatăl colegei voastre, Lia. Frații ei, copiii domnului Virgil Stancu, Ly, respectiv Nick, se numesc, de fapt, Lucia Stancu și Viorel Stancu. Să vă spun acum și despre proaspătul meu ginere, cel pe care credeți că-l cunoașteți toți foarte bine, Lucian.
Lucian: Nu, Victor, te rog! Nu le spune! Nu-mi face asta!
To Kuny: Dragul meu, tot adevărul. Iar dacă este vorba despre tot, atunci să fie tot! Nu mai putem ascunde nimic! Iar asta face parte, inevitabil, din adevăr. Să vă spun, deci, despre ce este vorba, dragi tineri... Iată-l! El este Lucian, colegul, prietenul, comandantul vostru, devenit de curând, ginerele meu. Îl știți destul de bine, sau vă înșelați doar. Evident, el este Lucian... Acesta-i prenumele său, indiscutabil... Deci, Lucian, dar nu Enka, cum îl știți voi, ci... Simionescu!
Alex: Poftim?! Ăăă... Simionescu?! Așa ați spus, domnule?!
To Kuny: Cu siguranță, da, așa am spus.
Nistor: Adică, vreți să spuneți că... Șefu' este... Adică, el...
To Kuny: Da, Nis. Șeful tău este fiul domnului director al Institutului vostru, domnul Traian Simionescu, bunul meu prieten, Traian...
Nistor: Uau... Pricep acum! Deci, de fapt, de asta îl considera dânsul mereu... Adică...
Lucian: Da, Nis... Am înțeles aluzia ta. Am înțeles ce vrei să spui! De ce nu continui?! Poate ai dreptate...
Nistor: Șefu', eu nu... N-am vrut să spun nimic rău!
Lucian: Nici n-ai spus nimic rău. Într-adevăr, poate doar din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui... Preferatul, protejatul, sau oricum vreți să spuneți voi!
To Kuny: Nu te grăbi cu concluziile, comandante! S-ar putea să te înșeli; acesta ar putea fi doar unul dintre motivele sale, pentru care te considera astfel. Cu excepția acestuia, ar putea exista o mulțime de alte motive. Iar eu, care l-am cunoscut destul de bine pe Traian, te pot asigura că n-ar fi procedat niciodată așa cum crezi tu.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Domnul To Kuny se numește... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce ești sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar și în alte zile, am fost la marele supercomputer și am avut o "conversație" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu și supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aș crede! Poate Mihăiță, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ți se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că și mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopții, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ți-aș putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afișat acest mesaj: "Pe suprafața Proximei a sosit o navă spațială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susținut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reușit să aflu și alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Și era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afișeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu inițialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Și singura informație utilă pe care am mai reușit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ly: Dar chiar Lia mi-a spus că ar fi rău și periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul și cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poți înțelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greșit... Scumpo, hai să pornim totuși înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ți spun ceva, care sper că te va ajuta să înțelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei să spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiți cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deținut evadat. O persoană privată de libertate. Un pușcăriaș. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine și pe fratele tău, din sânul familiei voastre și v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu și comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greșeală, o neînțelegere. Eu știu că nu-i adevărat, că nu poți fi așa.
To Kuny: Greșeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? Să vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, știind că ești iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ți dă dreptul să-l judeci și să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur și un caracter ireproșabil!
Ly: Cum poți să spui așa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el și am avut ocazia să constat cu cine am de-a face. Nu mă înșel în privința lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere și n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră și n-o mai cicăli! Pricepe că Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Și n-ar face niciodată ceva care să-i pună viața Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie să înțelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu știu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înțeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insiști... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aș vrea să mă-nțeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Așa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu ești rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!