Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

terra

Replici despre terra, pagina 4

Cornelia Georgescu

Nistor: Zău, șefu', totuși... Da' ce-ai pățit? Nu ne poți spune și nouă? E secret? Din câte știm noi, tu nu te îmbolnăvești așa de repede, cu una cu două; ești rezistent din punctul ăsta de vedere, deci nu pricepem ce-ai pățit. Și cum nimeni nu vrea să ne spună...
Lucian: Nis, nu știu de ce ar trebui să intrăm în amănunte, ce rost ar avea să aflați toți motivul îmbolnăvirii mele, dar dacă tot sunteți atât de curioși, am să vă spun adevărul, pentru că n-am nimic de ascuns.
Lia: Nu, Luci, taci!
Lucian: Repet, n-am nimic de ascuns față de colegii mei. Dacă ei vor să știe adevărul, îl vor afla direct de la mine, fără ocolișuri, nu din alte surse, nu pentru că aș fi dator să le dau explicații, ci doar pentru că n-am nimic de ascuns. Îmi recunosc faptele, nu mi-e rușine de greșelile mele, sunt sincer... Ce v-am spus înainte de a pleca în această misiune, când încă eram pe Terra? Fără secrete! Foarte bine; fără... Deci, Nis, înțeleg că vreți să aflați motivul așa zisei îmbolnăviri; nu știu dacă toți vreți să aflați asta, dar se pare că da, deci am să vă spun. Păi, e simplu: Adevărul e că m-am îmbătat și atât!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveți cumva și dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de așa ceva... Ce naiba mai sunt și ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, niște animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiții misterioase, necunoscute nici până în prezent, deși se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculații, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau niște animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu niște reptile gigantice, deși nu se știe prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "șopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme și înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranță, de la noi, de pe Terra.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Nu înțeleg ce-i cu interesul acesta deosebit pentru acei dinozauri, niște reptile gigantice? De ce te interesează atât de mult?
Maria: Ah... Face parte din una dintre pasiunile și specializările mele; pe Terra studiam paleontologia și-mi plăcea foarte mult.
Nick: Pale... Plateo... Paleo... Cum?!
Maria: Paleontologia.
Nick: Paleontologia... Ce mai e și asta?
Maria: O ramură a biologiei, care se ocupă cu studierea vieții acestor foste animale, a reconstituirii comportamentului și aspectului lor, pe baza cercetărilor efectuate pe scheletele de dinozauri și a altor resturi fosilizate, dezgropate din anumite locuri ale Terrei, de către specialiști paleontologi.
Nick: Și tu ai participat la dezgroparea scheletelor de dinozauri, la reconstituirea lor, ori la studierea resturilor fosile ale acestor creaturi?
Maria: Nu, n-am avut încă ocazia, dar n-aș fi dat înapoi; mă pasionează foarte mult... Chiar primisem propunerea de a participa la o asemenea expediție paleontologică și aveam de gând s-o accept, dar în același timp a intervenit misiunea asta spațială, care mi s-a părut totuși mai interesantă decât dezgroparea și studierea scheletelor de dinozauri. Și dintre cele două propuneri am ales...
Nick: Aha, pricep... Mă bucur că ai ales această misiune spațială, altfel n-am mai fi avut ocazia să ne întâlnim și să ne cunoaștem.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Adică, șefu' sigur merită, dar de ce un dalmațian?
Lia: De ce nu un dalmațian? Nu știu, mi se pare un cățel adorabil, tare simpatic, jucăuș și destul de loial. În plus, am stat de vorbă cu Luci și am aflat că îi plac câinii. A avut unul pe Terra.
Nistor: Acela nu era un dalmațian.
Lia: Știu. Pe Nero l-am văzut, era un câine negru, maidanez, pe care Luci l-a luat de pe stradă și l-a adus acasă. Era foarte atașat de el.
Stela: Ca să vezi, nu-ți pierzi timpul degeaba.
Nistor: Așa-i! Văd că șeful ți-a spus multe lucruri.
Alex: Un moment... L-ai văzut?! Pe Nero? Adică... Ai fost la Luci acasă?
Lia: Da. O dată sau de două ori. Erau și bunicii lui atunci. Și l-am văzut pe Nero. Cât și pe Rikky, blondo! Adorabil papagal!
Maria: Ah, Rikky, poznașul meu...
Nistor: Deci, vorbești des cu șefu', despre multe chestii...
Lia: Da, Nis, îmi spune, destule, chiar și despre tine...
Nistor: Despre mine...?! Ce ți-ar putea spune ție șefu' despre mine?
Lia: Că-i ești unul dintre cei mai buni prieten pe care l-a avut vreodată, desigur; încă din copilărie. Tu și Alex, bineînțeles.
Alex: Hmm... Adică... Stai puțin! Și despre mine ți-a vorbit Luci?
Lia: Da, normal, Alex; și despre tine! Cum altfel?! Dar nu vă îngrijorați degeaba, nu mi-a spus nimic rău despre voi doi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, față în față cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ți-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu ești un băiat destul de inteligent pentru a putea înțelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Oprește-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, așa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ți-l port, Victor, ar trebui să-ți fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Și trebuie să înțelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau așa ceva.
To Kuny: Înțeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, față în față...
Lucian: Exact! Și până atunci, nu vreau alte discuții legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, așa cum mă știți, doar Lucian Enka, nimic mai mult și nimeni altcineva! Și acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuți în continuare. Pentru că ești singurul care cunoaște destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Și de fapt, ce sunt acești "bani"?
Nistor: Niște bancnote dreptunghiulare mai mici sau mai mari, confecționate din plastic sau hârtie, sau niște monede rotunde confecționate din diverse aliaje metalice, având fiecare o anumită valoare; de obicei bancnotele și monedele de dimensiuni mai mici au o valoare mai mică, iar cele mai mari au o valoare mai mare. Și tot de obicei, în general, bancnotele au o valoare mai mare decât monedele. Iar când cineva ia ceva de o anumită valoare, trebuie să dea atâția bani cât sunt necesari pentru a achita acea valoare. Asta înseamnă a plăti. Iar cel care cere și primește obiectul dorit se numește client, consumator sau cumpărător și se spune că el cumpără cu ajutorul banilor ceea ce-și dorește, în timp ce cel care dă obiectul solicitat de cumpărător, primind de la acesta suma de bani aferentă, se numește vânzător și se spune că el vinde ceea ce-i interesează pe oamenii care cumpără, produsele fiind cunoscute sub denumirea de "marfă". Pe Terra, în general, aproape totul se bazează pe sistemul de vânzare-cumpărare prin intermediul banilor. Este ceea ce s-ar denumi "comerț".
Nick: Mda... Interesant! Dar și foarte amuzant.
Nistor: Amuzant?! Găsești asta amuzant?
Nick: Păi... așa este. E chiar foarte nostim.
Nistor: Și voi chiar nu plătiți? Nimic?
Nick: Bineînțeles că nu! De ce ne-am complica atât? Să ieșim, să continuăm discuția asta afară. Mi se pare cel puțin interesant.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Și atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuși, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greșit, doctore! Pentru că nu-i deloc așa! Am să te rog să nu gândești astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simți cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-și aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aștepta încă vreo șase-șapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relație mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-și găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu și Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus așa ceva, doctore. Cred că vă potriviți totuși, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă așteptam ca voi doi să vă apropiați atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înțelegi tu. Adică, după șase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, erați indiferenți, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puțin cam bizară.
Stela: Te înțeleg. Chiar și mie mi se pare ciudat. Poate și lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, să înțeleg că ai avut probleme cu blondina?
Lucian: Nu, nu chiar cu ea, deși poate că și cu ea, puțin. Mai mult însă, cu Nick.
Lia: Cu Nick?! Nu înțeleg... De ce cu el?
Lucian: Ai răbdare și vei înțelege imediat! Deci, după ce blondina s-a convins că nu era nimic interesant de văzut pe computer, s-a hotărât să-mi spună ceva, în legătură cu Nick. Era îngrijorată din cauza lui, deși nu mi-am dat prea bine seama de ce. Am încercat să o conving că totul este OK și n-are motive să fie îngrijorată; nu știu în ce măsură am reușit.
Lia: De ce era îngrijorată?
Lucian: Spunea că Nick nu e încă pregătit să ne însoțească pe Terra, că a încercat să stea de vorbă cu el, însă nu părea interesat de subiect. În fine... Nu despre asta vorbeam, altceva doreai să afli. Pe măsură ce vorbea, devenea din ce în ce mai agitată. Așa că am decis să încerc să o liniștesc. M-am ridicat de pe fotoliu și am îmbrățișat-o ușor, prietenește doar. Imaginează-ți că a și plâns.
Lia: Cine? Blondina?!
Lucian: Da, ea. De ce te miră?! În final, reușisem să o calmez, doar că, din nefericire, înainte de a mă îndepărta de ea, a apărut Nick, surprinzându-ne în acea poziție compromițătoare. Îmbrățișați.
Lia: Ah, asta era... Și el ce-a spus?
Lucian: Mai și întrebi?! Ce-ar fi putut spune? Închipuie-ți! Ceva de genul: "Mai întâi sora mea, apoi chiar soția mea..." Asta a spus!
Lia: Hmm; îmi închipui... Păi... Felicitări! Mereu reușești să intri în astfel de neînțelegeri.
Lucian: Un moment! Așa cum ai spus tu, a fost doar o neînțelegere! Nimic mai mult! N-aveam de gând să-i fac ceva blondei, doar nu eram cretin! Nu s-a întâmplat nimic între ea și mine!
Lia: Nici măcar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, bineînțeles! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o sărut! Voiam doar s-o liniștesc, atâta tot!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ah, tati... Nu știu ce să mai cred... Înțeleg doar că am geșit în privința lui, din nou, spunându-i acele cuvinte... În plus, n-a fost deloc prima dată când l-aș fi jignit în felul acesta, de față cu colegii noștri.
To Kuny: Cum, adică?
Lia: Ah, tati, nu știu de ce, însă mereu am fost foarte agresivă cu el, deși, în realitate, nu asta îmi doream. El e atât de dificil, nu-l înțeleg... Iar eu nu știu cum să mă port în prezența lui și greșesc mereu față de el, destul de des...
To Kuny: Destul de des... Deci, s-a mai întâmplat să-l jignești în mod asemănător?
Lia: Da; și nu doar o singură dată. Încă din primele zile, pe Terra, de când am devenit colegi, înainte de plecarea în misiune... La început, când am aflat că el va fi unul dintre colegii mei, am cerut să mă retrag din echipaj, doar din cauza lui, dar domnul profesor Eugen Manea, mirându-se de faptul că m-ar deranja ceva din comportamentul lui Lucian, mi-a spus că nu mai e posibil să mă retrag, că nu mai e timp suficient pentru a-mi putea găsi un înlocuitor, sau pentru a organiza alt concurs... Apoi, puțin mai târziu, imediat după oficializarea misiunii, când s-a anunțat că el va fi comandantul nostru, i-am reproșat, tot în prezența colegilor noștri, exact același lucru pe care i l-am spus și acum, însă atunci nu a reacționat așa, ca acum... Cu puțin timp înainte de lansarea navei în misiune, l-am reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului, care a declanșat o anchetă severă în cazul lui; solicitasem destituirea lui din funcția de comandant al misiunii și excluderea lui definitivă din echipaj, justificând că ar avea un comportament necorespunzător poziției sale, mai ales față de domnișoare.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook