obsesiv

Liliac alb

Adieri de suflet
pe fire de liliac alb…
Gustul buzelor tale
uitat pe o margine de vis…

Nopti cu stele
atat de calde
incat ploua
cu liniste…

Si …
atat de albe
incat chipurile noastre
par scanteieri
pe o catifea albastra.

Mirare in ochi,
chemari in tacere,
tremur pe pleoape…
maini intinse

[...] Citeşte tot

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb în ultimul timp, din ce în ce mai mult, chiar obsesiv, dacă în ziua de azi bunătatea şi îngăduinţa mai pot fi considerate încă drept virtuţi ale personalităţii cuiva. A fi bun, subliniez încă o dată, în vremuri ca ale noastre, înseamna a permite viciului omniprezent, în oricare dintre formele sale, să se manifeste nestingherit, poate chiar să se simtă încurajat. Paradoxal, calitatea se transformă în "complice" al defectului. Iată cum, în perspectiva unei astfel de realităţi, proprii unei societăţi care ridică impostura la rangul de forţă sau merit, toată filosofia morală occidentală de la Socrate încoace poate deveni cu uşurinţă un periculos non-sens.

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de Juliana Mallart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Din norduri reci se abate peste noi stihia
Sub plăpumi de omăt pal tremură câmpia;
Cad din văzduhuri confetti, milioane,
Iar patria îşi pune nămeţi ca silicoane

Alb dejun, prânz alb, mai albă, seara, cina!
Prin site dese norii-şi cern cu spor făina;
Apollo, din solarul car, a prins albeaţă
Şi vântul trăncăneşte-ntr-una ca o caţă.

Alb obsesiv, difuz şi maladiv(ca de spital),
Tot universul văruind în lung şi vertical,
Abia respiră satul prin fumegânde hornuri,
Pe deal se-aud mugind, şi cerbi, şi cornuri.

Se-opreşte, la un semn divin, ninsoarea
Se leagănă sub soare, întinsă, depărtarea,
Şi în zăpadă o troică iute taie drepte falii,
În nechezat şi chiot... S-au îmbătat muscalii!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Vasile Alecsandri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Nimfe în putrefacţie,
Străzi goale...
Azi, declinul a început obsesiv
să-mi şoptească la ureche
că noi nu ne-am cunoscut,
că noi nu am ajuns niciodată
unul în faţa celuilalt.
Marginea de sus a vieţii mele
a fost,
aş fi vrut să fie
Aripa.
Aripa mea nedemnă,
de a zbura.

Azi cand moartea, aproape că mă pândeşte
De după zăbrelele
de stâlpi de sare,
de icnet,
de spărtură de mare
am auzit, uneori

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Cătălin Ion Duţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste toate acestea (amintiri), obsesiv, se suprapune un crâmpei de trăire de o intensitate zguduitoare. ultimul traseu dificil, de gradul patru parcurs împreună şi pentru el, ultimul de un asemenea grad... Cu mâinile tremurânde, folosindu-şi doar o mică parte din capacitatea dreaptă a trupului grav afectat de suferinţă, Seracin se căţăra. Uneori îşi înălţa cu mâna stângă palma dreaptă până la prize, alteori îşi fixa privirea pe adâncitura din peretele de piatră la care dorea să ajungă de parcă ar fi dorit să o mişte, să-i fie la îndemână, iar cu degetele mâinii drepte PĂŞEA, pur şi simplu, imita mersul cu degetele centimetru cu centimetru... Era o luptă disperată, un adevărat chin deliberat, toate împinse de o sete mistuitoare de a reuşi, de a învinge posibilităţile reduse ale trupului afectat de boală.

Neron Aurel în Cartea "Noi alpinştii timişoreni şi munţii lumii", pag. 20 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cap până-n picioare...

De nu vrei să mă-nveţi iubirea ce-i,
Vor flămânzii genunchii de-aşteptare
Şi vor ploua, albaştri, ochi ai mei,
Tot aşteptând, iubite, în parcare.

Stau singură pe banca dintre nuci,
O cioară se aşază lângă mine,
Mai sunt şi vreo trei-patru guguştiuci,
Ce se iubesc ardent, fără ruşine.

Doi fluturi se ating pasional,
Confuză îmi iau ochii de la scenă,
Şi mă cuprinde un frison carnal
Şi mi se-aprind urechile de jenă.

La câţiva metri un motan parşiv
Se-nvârte, mieunând lâng-o pisică
Îşi intră-n rol şi-aproape obsesiv
Se mlădie pe glezna-mi... şi ce frică,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Ozanei, citindu-i poezie domnului Van Gogh

des coboară de la cetate vipia ca un zimbru
rănit şi noi căutăm umbre de arin
pe mal de Ozana,
înspre asfinţit le vom agăţa
pe-o sfoară, ca stih efemer:
"nuanţe de penel operează-n culise:
aştept anotimpul cu roade... Roade Vremea din noi,
rid după rid,
aştept anotimpul cu roade, cerul gurii umple-se de-arome

încă o scenă s-a jucat,
nici autorul nu-i ştie finalul

juneţei nu-i detectezi amărăciunea,
privirile-i ascund intenţii rocamboleşti
care ar vrea să ţipe: "sunt tânăr
şi-s vlăguit de-atâtea nopţi pierdute"

domnule Van Gogh – pot să-ţi spun Gogu? –
de ce ai vrut tu să rămâi

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Adrian alui Gheorghe
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Nord

φ = 023o20'16"N
λ = 122o54'53"E

Ca fumul diurn, nimic mai statornic
peste Marea de Est, nimic mai vizibil
şi nimic mai real ca umbra ce încerca,
obsesiv, să o purifice de opacizare.
Nu, era o femeie, vă jur! Cheng I Sao,
închinând desăvârşirii influenţa totală.

Fără îndoială, marinarii trebuiau să realizeze
o unitate de profunzime
care să se orienteze către adânc,
iar ea avea tatuate înscrisuri
pentru existenţa tăcută
de dincolo de răsăritul Mării de Est.

Cu toţii primeau a treia zi, răsplată,
irumperea ritului.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu există lumină fără întuneric, la fel nu există nici un om fără părţi mai puţin plăcute. Dar ai văzut tu om care să încerce să schimbe lumina sau întunericul? Nu, pentru că le acceptăm ca două opoziţii fireşti care fac parte din viaţa noastră. La fel e şi cu raportarea la propria persoană: decât să ne turnăm cenuşă în cap şi să ne întristăm că nu corespundem unui model supra-ideal pe care ni l-am format despre ceea ce ar trebui să fim, ar fi mai înţelept să acceptăm această dualitate ca fiind (poate) singurul mod real prin care putem să evoluăm. Astfel ne vom permite să îmbunătăţim părţile ce ne dau de furcă, fiind în acelaşi timp conştienţi că perfecţiunea umană nu există. Mare grijă: aici vorbim despre ACCEPTAREA profundă a propriei fiinţe, nu despre găsirea scuzelor după care să ne ascundem pentru a rămâne în locul plăcut al zonei de confort. Canalizează-ţi energia în direcţia dezvoltării tale şi încetează să-ţi hrăneşti frustrările. Ele vor continua să crească atâta timp cât te gândeşti la ele în mod obsesiv şi stai cu mâinile în sân.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia începutului de mileniu

Tu mâine ai grevă
nu ştii dacă şi soţul ;
vei face gesturi necugetate
te vei răscula, vei gesticula, te vei amărî,
vei striga până vei răguşi ;
ştii că ai dreptate, nervii ţi se vor întinde la maxim,
vei trăi cu intensitate febrilă,
dar gustul revoltei se va cocli.
Eşti dezamăgită...
totul pleacă de la centru
obosită, târându-ţi paşii
te vei întoarce acasă.
Când îţi schimbi bluziţa cu năsturaşi de argint
mă găseşti pierdut în buzunărelul din colţ,
mă arunci plictisită.
Eu fac poezele în alt ungher rătăcit ;
iubirea redusă la un joc spiralat
neîntrerupt şi absurd,
bagatelă în veşmânt de primadonă.
Gândeşti obsesiv:

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!