copac

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitaţi aici un copac în această grădină care în fiecare vară produce mere, şi noi îi spunem măr pentru că acel copac face mere. Asta e ceea ce face. În regulă, acum aici avem un sistem solar în interiorul unei galaxii, şi una dintre ciudăţeniile acestui sistem solar este că cel puţin pe planeta Pământ, acesta produce oameni! Exact cum un măr face mere!

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu iubi niciodată o sălbăticiune... Întotdeauna aducea sălbăticiuni acasă. Un şoim cu o aripă rănită. Odată era un râs adult, cu un picior rupt. Dar nu-ţi poţi încredinţa inima unei sălbăticiuni: cu cât dai mai mult, cu atât devin mai puternice. Până sunt destul de puternice să fugă în pădure. Sau să zboare într-un copac. Apoi în alt copac, mai înalt. Apoi către cer. Aşa sfârşeşti... Dacă îţi permiţi să iubeşti o sălbăticiune. Sfârşeşti prin a căuta către cer.

Truman Capote în Mic dejun la Tiffany (1958)
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri ratate

Scriu că nu mai pot să tac
scriu căci aş putea să mor
ca o pasăre-n copac
înlemnită vai în zbor

Scriu căci aş putea să mor
scriu că vouă nu vă pasă
(scaunul n-are picior
însă are-n schimb o masă)

Scriu că vouă nu vă pasă
dacă-s pasăre-n copac
ori cu îngerii acasă
scriu că nu mai pot să tac

Şi când tocmai m-am născut
mor şi-o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria de a trăi prin forţele mulţimii, ca un copac prin forţele latente ale pădurii, sentimentul de a face parte, de a participa, de a împlini, cu viaţa ta, un cerc de viaţă mai mare, ce trece şi prin tine, mai departe, spre puterile difuze, obscure, biologice ale speciei...
N-am cunoscut niciodată asta, n-am să cunosc niciodată. "Eu". Tot ce fac, tot ce gândesc, tot ce sufăr rămâne sub această bară fixă: "eu". Şi am curajul deplorabil de a fi mândru de această infirmitate, de a-mi socoti fereastra de la care privesc lumea o "poziţie", când nu e decât o ascunzătoare, curajul de a crede în singurătatea mea ca într-o valoare, când nu e decât o inaptitudine. Cât de prost, cât de patetic mărturisesc acest păcat – nu-mi dau totuşi mai puţin seama de realitatea lui. Sunt un copac evadat din pădure. Un copac cu orgoliu – boală care nu ucide violent, ci atacă răbdător, de jos, de la rădăcini, de la întâile resurse ale vieţii.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormind pe-o creangă

Am adormit pe-o creangă,
agăţată într-un copac.
Puţin cam ameƫit
un fulg de apă îngheţat,
de mine s-a accidentat.

Am adormit pe-o creangă
agăţată într-un copac
si n-ai sa râzi,
nici n-ai să crezi,
nu eram beat.

Şi stând aşa cam îngheƫat,
la polul nord eu m-am visat,
unde e soare şi e cald
şi te-am visat pe tine iarnă
topindu-te de ciudă,
în vara ce curând
îƫi spun eu c-o să vină.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de =
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac cu crengile uscate

Întunericul se lasă,
Şi sub umbra unui nor
Palele de ploia deasă
Cad pe casa tuturor.

Doar copac uscat de veacuri
Care-şi mişcă ramu-n vânt,
Pe străbune vechi meleaguri,
Nu doseşte un mormânt.

Are-n clisă rădăcina
Putrezită de demult,
Însă creanga ca o mână
Şi-o întinde tot mai mult.

Mistuit de-o neagră zare,
Bântuit de-un negru dor,
Singuratic stă în calea
Tinereţilor ce zbor...

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lamentările bătrânului pensionar [The lamentation of the old pensioner]

Deşi m-adăpostesc de ploi
Sub un copac uscat,
Lâng-ale focului văpăi
Cu mulţi am discutat
Politică şi ce-am iubit,
Dar Timpul m-a sluţit.

Flăcăii suliţi pregătesc
Şi pun la cale-un plan,
Iar ticăloşii înfloresc,
Că omul e tiran,
Dar eu la Timp m-am tot gândit,
Căci trupul mi-a sluţit.

Nicio femeie nu s-a dus
Spre un copac uscat,
Dar ce-am iubit şi a apus
În minte am păstrat;
Iar Timpu-n faţă-l scuip mâhnit,
Căci trupul mi-a sluţit.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu floare-am fost?! ...

Eşti trunchiul unui dârz copac,
Sub care-mi caut adăpost.
Eu mi-s tulpina unui mac,
Ce lângă tine-şi află rost.

Sub crengile-ţi grele de ploi
Ne vom iubi ca doi nebuni,
Flămânzi şi dornici amândoi,
Uitând de este joi, ori luni.

Când frunzele s-au veştejit
Şi umbra-ţi s-a rărit, eu tac.
Mi-e teamă că nu te-am iubit
Cât meritai şi greu mă-mpac.

C-un suflet plin, învolburat,
Uniţi pe veci de-un tainic leac,
Cât te-am iubit, am şi uitat:
Eu floare-am fost, sau un copac!?

poezie de Mihaela Banu (6 august 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!