cincizeci

După cincizeci de ani

Casa-i goală, iar inima bătrână şi plină
De umbre şi ecouri care nu fac decât să amăgească;
Nu-i nimeni s-o salveze, dar ea-ncearcă să-mpletească
Cu degete oarbe plase care nu au cum să ţină.

Odinioară toţi bărbaţii întindeau mâinile spre ea
Se-îngrămădeau ca porumbeii să ciuguleasc-o desmierdare:
Ar fi putut avea câte-o coroană pentru fiecare
Fir de păr şi pe fiecare deget o nestemată ca o stea.

Oglinzile sunt martore, acolo ea a crescut şi a trăit
În vise din alte vise, care i-au împrumutat
Graţia, încoronată cu păr mătăsos, bogat.
Cu inima legată, cu ochii aplecaţi smerit

Şi orbi, el îi simte prezenţa ca pe-o mireasmă şi un clei,
Iar ea-l ţine trup şi suflet în capcana ei.

poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispărută

În oraşul nostru toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Undeva departe
Toată lumea o iubea.
Aşa că noi toţi iubeam o fată neîmblânzită
Care urmărea mereu un vis care era numai al ei.
Nimeni nu ştie-acum unde s-a dus Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie de ce şi-a făcut valiza... câteva
lucruri vechi
Şi a dispărut.
Cu bărbia ei micuţă
Împinsă înainte
Şi cu părul mătăsos curgând în valuri neglijente
De sub pălăria cu boruri mari –
Dansatoare, cântăreaţă, o iubită surâzătoare.

Erau zece oameni sau o sută cei care-o vânau pe Chick?
Erau cinci sau cincizeci de tipi cu inimile frânte?
Toată lumea o iubea pe Chick Lorimer.
Nimeni nu ştie unde-a dispărut.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumez o iubire

o vorbă sau un refren
lacrimile îmi vin peste imagini
privesc prezentul cum se destramă
în fuioare de fum
e o intimă chemare
pe pagini îngălbenite de uitare
fumez detaşat de mine însumi
sunete rechemate în cer
nu înţeleg de ce am folosit
minciunile legendare nu se pierd
toate vorbele spuse de femeile
iubite le-am fumat
prăjesc smacul în lingură
nimeni nu poate opri acul
care intră în venă
explozia vine din interior
regretele le trec la glume
frazele spuse se pierd
în copilărie a fost primul fum
mersul lumii în care trăim

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peleg Poaque

Caii şi oamenii sunt aidoma.
Am avut odată un armăsar, Billy Lee,
Negru ca o pisică şi svelt ca o căprioară,
Cu flăcări în ochi, gata de start;
Putea atinge cea mai mare viteză
Dintre toţi caii din Spoon River.
Dar chiar când te-ai fi gândit că nu mai poate pierde,
Conducând cu un avans de de cincizeci de metri sau mai mult,
S-a ridicat pe două picioare, a aruncat călăreţul
Şi a căzut peste el, care atârna de scară,
Făcându-l, pur şi simplu, bucăţi.
Vedeţi, calul era o fraudă perfectă:
Nu putea învinge, nu putea munci,
Era prea uşor pentru plug sau pentru tracţiune.
Iar când am încercat să-l călăresc – well,
A luat-o razna şi m-a ucis.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă la volan

Eu, mâine, merg la munte,
Plec singur... la volan,
Iar cine să se-ncrunte,
Stă-n dreapta, ca mai an

Când am mai mers prin ţară,
Da' n-am ajuns, că ea
Mi-a zis şi-a suta oară
"Stai, stai, nu te băga!"

Adică eu, cu suta
Şi vreo cincizeci, nu mult,
Să stau, să fac bătuta,
Pe ea să o ascult?

Că dai de câte unu'
Ce merge prea încet:
Cu suta minus unu,
De zici că e un biet.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată poezia mea ţipă de durere
ea pleacă spre oameni
le cere simpla opinie a sufletului şi a minţii

merge mult pe drumul adevărului
se loveşte de obstacole cu surâs facebook
le ocoleşte ori le sare cu strângerea aceea de cuvinte
pielea se ridează spre cincizeci
pulsul abia trece de barierele sentimentale

unii exagerează când scot din neant versuri
nişte râme care îmbogăţesc pământul sau
ademenesc peştii din apele tulburi ale criticii făcute anume
pentru câţiva aflaţi mai aproape de origini

m-am ferit de astfel de oameni şi
tot peste ei am dat
sunt un poet al deliciului cuvântului
nu oricare cetăţean plăteşte contribuţii pentru
felul meu de a exista

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

A fost odata ca-n povesti
In viata Romaniei,
Cind te-ai nascut la Ipotesti
Luceafar al poeziei.

La cincisprezece ianuar`
O mie opt sute cincizeci,
Un fiu pe lume iar
Veni-n casa Eminovici.

Raluca mama ti-a fost
Iar Gheorghe tata,
Te stie lumea pe de rost
Acum ca niciodata.

Din Dumbraveni baba Sia
Venit-a sa te moseasca,
Cu tine-n veci România
Are sa se mindreasca.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii

Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Şi-mi dau rest: cincizeci de-mpărtăşanii...

Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înţesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înţelesuri-

M-a purtat, cuminte, zi şi noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu şoapte:
- Hai că poţi! Mai poţi, copile!

Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am ştiut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfăşat simţirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de muşeţel

Afară cerul nopţii e luminat de stele;
Dinspre mare se-aud hohotele unui gol imens.
Şi, vai de floricelele migdalului,
Printre ramuri vântul şuieră-îngheţat, intens.

Cât de puţin m-am gândit acum un an
În căbănuţa-aceea de la Lee că eu şi el
Vom sta astfel acum aici, faţă-n faţă,
Sorbindu-ne ceaiul cald de muşeţel.

Uşor ca mătura pe care zboară vrăjitoarele,
Cornul lunii se profilează alb peste colină;
Lângă lămpile licuricilor, sub floare de narcisă,
Un spiriduş închină un pahar cu o albină.

Am putea avea cincizeci sau doar cinci ani,
Atât de compacţi suntem, de înţelepţi, de-aproape!
În clipa asta sub masă genunchiul meu
Atinge genunchiul tău, clipiri de pleoape.

[...] Citeşte tot

poezie de Katherine Mansfield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!