Toate rezultatele despre blajin, pagina 5
Călătorind prin ramuri
În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.
Tulburătoare inocență,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbușeam într-o demență...
Nu mai eram un muritor.
Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.
Mai sunt și acum câteva cioburi,
rânjesc, pășind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ți spun cât de mult te-am iubit.
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel pentru Constantin Noica
În Păltinișul pașnic, răcoros,
Când nopțile erau cu stele,
Din cabana lui cu pragul ros,
Noica privea cerul prin zăbrele.
Filozoful gândea la toate cele
Și-ntorcea idei pe față și pe dos,
În Păltinișul pașnic, răcoros,
Când nopțile erau cu stele.
Avea ideile-n ceaiul din ulcele,
Fiind Om blajin și credincios
Tot mereu își amintea de ele,
Că vor fi lumii noastre de folos.
În Păltinișul pașnic, răcoros.
rondel de Ioan Friciu (30 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baza de tranzit...
dintre adevăruri cel mai absolut
stă ascuns într-o esență postulată
ce enunță- corpul tău de lut
va muri odată și odată
baza temporarului tranzit
poate chiar sortit să reînvie
se va dezmembra la infinit
se va scurge lin în veșnicie
îl vor pomeni sub cer senin
luturi ca și tine, condamnate
când esind cu lumea la blajin
când în amintiri înlăcrimate
se vor stinge stelele pe cer
alte stele noi se vor aprinde
între Dumnezeu și lucifer
iarăși Universuri vei cuprinde
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (13 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantec
N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârșite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se așează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi și mâine și poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.
Dumnezeu din când în când
Obișnuiește să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăștie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i așa Doamne că pământul e-o minge?
poezie de Valeria Tamaș
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autodafe
de la Isus încoace n-a mai existat
blajin și drept ci numai vinovat
indiferent de fu bogat sau sărăntoc
indiferent dacă avu sau nu noroc
sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepți - femei, bărbați
s-au dus cu toții apriori vinovați
părinții lor s-au dus, părinții tăi
că niște heruvimi - părinții mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi
ci voi să fiu la veșnicie condamnat
ci voi să ispășesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Hristos
în lumea altor drepți, aice jos...
poezie de Iurie Osoianu (7 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
iubesc țara aceasta cu chipul blajin
cu oameni frumoși și cu sufletul mare
cu munții de care mereu mă sprijin
cu toate drumurile care duc spre soare.
pământ voievodal plin de eroi
leagăn de doină și de încântare
mângâiat de raze primenit de ploi
cu minuni și miraje ce au căutare.
dulce casă între codri de cântec
între lanuri de grâne cu macii la brâu
toți demonii din tine vreau să-i spintec
să mă spăl apoi de păcate la râu.
te apăr cu gândul ca un soldat
averi spirituale de la strămoși mi-ai dat.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lunga așteptare
Era tăcut, pe-o bancă la șosea,
privind prin oameni și văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: își amintea.
Își amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
și se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.
De unde știu? mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:
-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu știu, eram ca tine, doar un țânc,
... ea a plecat... o-aștept... pân' la amiazi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așadar, Dumnezeu a deschis ușa acestei lumi și a intrat în ea ca un prunc. În cel mai vulnerabil mod imaginabil. Pentru că El vrea să aibă o apropiere inimaginabilă cu tine. Ce altă religie a avut vreodată un Dumnezeu aflat într-o asemeni apropiere față de noi, care s-a îndreptat atât de vulnerabil către noi? Ce Dumnezeu a sosit vreodată atât de blajin încât să-l putem atinge? Atât de fragil încât am fi putut să-l rănim? Atât de vulnerabil încât inima Lui deschisă, pulsândă, să poată fi rănită? Numai Cel care te iubește până în moarte!
citat din Ann Vos Kamp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doină blajină...
mergea odată Dumnezeu
cu Sfântu Petru
și-n calea lor ieșeam și eu
în antic metru
le-am dat binețe fără plecăciuni
fără mătănii
simțind în ei și oameni buni
și răi și genii
ei mi-au răspuns cu zâmbet și senin
și lin ce zboară
și Dumnezeu- că de blajin
ades pogoară
că pelegrin în lung și lat
străbate toate
că vine azi la mine-n sat
și-n alte sate
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceas de taină
Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în țărmul lui bătând-
Un boț de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Și-n Tine, Doamne, caut puterea și-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparține,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea
Acestei vieți în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar și... vin.
Iar de-am greșit vreodată, eu, oaia rătăcită,
Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Și-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi și Ție mă închin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!