Poezii despre apar, pagina 5
Hai-hui
hai-hui prin gândul tău alerg
fără să strig, fără să chem.
te urmăresc și noaptea-n vis
în zori când ochii ai deschis
în raza soarelui apar
ca floare de mărgăritar
ca mine-n lume alta nu-i
și-alerg în gândul tău hai-hui.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise de noapte
În nopțile de iarnă lungi
apar multe ispite,
mă las a viselor ofrandă
dorind să mă alinte.
Cântă cocoșii a treia oară
trecut de miez de noapte,
aud un cântec de caval
ce vine de departe.
Apare casa de pe deal
și nucul din grădină
unde noi ne întâlneam,
frumoasa mea regină.
poezie de Ion Răduț din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărații monștri
Mamele nostre ne asigură mereu că
nu există monștri
sub paturile noastre
sau, ascunși, în șifonierele noastre;
ele evită să ne spună
că uneori monștrii
apar îmbrăcați asemeni unor oameni
care pretind că ne iubesc
mai mult decât soarele
iubește luna.
poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin
Timpul este strivit
de trecerea anotimpurilor
în care fierb așteptările.
Stropii de zori cad din sprânceana cerului,
făcând să apară
o geană de lumină
peste cearcănul nopții.
Frânturi de mare
apar din valuri scânteind
în furtuni de sentimente.
Destinul înfrânt
se vede ca un felinar
pe umerii tristeții
roase de emoții.
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecut și istorie
Ascult răcoarea dimineții,
un vânt îmi umblă-n plete,
prind cuvintele din zbor
în versuri, în sonete.
Un clopot așezat în turn,
Luna pe creste de Carpați,
vine mirosul de rășină
din codrii noștri fermecați.
Apar morminte părăsite,
istoria uitată a lor,
rămân și crucile pe gânduri,
timpul va fi aleator.
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prilej
Unde sunt plecate
șansele de altădată
când se iveau în zori
acum nici la amiază
nu apar de fel
se pot întrezări
câteva după amiază
ca să se rărească
spre seară rătăcesc
să fie și mai puține
peste noapte
până vor să apară cândva
zic să mergem înainte
că înainte era mai bine.
poezie de David Boia (1 octombrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când?
Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când?
Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă proximei gingășii
Iubitei mele, Doina
Zău iubito ce ți-aș face
dacă m-ai lăsa în pace
Tu și gingășia-ți dură
mi-ați lăsat stele în gură
Nici nu pot să o deschid
căci apar ferestre-n zid
Unde-i ziua mai adâncă
sar luminile din stâncă
Stele sar pe sâni pe brâu
și te naști din tot ce scriu
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (1 mai 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hexametrii tainei mele
Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beți aventuri și vârtejuri bizare...
Câte priveliști apar și dispar, se clădesc, se doboară...
Eu? Apărut-am acum, - și prima, și ultima oară.
Iată puzderii de inși din genunile negre-ale sorții;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii și rușine...
Nimenea altul nu-i Eu, - de-o parte și alta a morții.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân' la mine.
Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veșnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toți îmi rămâneți străini, în inimă, vorbă și fire.
Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia...
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.
[...] Citește tot
poezie clasică de Eugeniu Speranția din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!