anevoie

Da! Viaţa e un suiş... te urci anevoie, şi vezi înainte culmile şi sunt departe, şi mersul ţi-e împovărat. Ai adunat de la început, zi cu zi, ceas cu ceas, din răsuflarea vieţii, din praful drumului, din chinurile sufletului, din noroiul potecilor, povara ce porţi pe umări... de griji, de speranţe, greşeli şi dorinţe - şi iată acum, sub greutatea ei, eşti învins şi înfrânt.

Hortensia Papadat-Bengescu în Marea, Versuri de Nietzche
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea printre degete

se strecoară anevoie
nici nu ştii ce să faci
să te bucuri dacă vezi
mâna aia pe autostradă
sau
sau
să îngenunchezi la graniţa
care des
parte nevada
de california şi să pui un pariu
pe 30 de cenţi cu detectivul
ajuns să-l cunoască pe sinatra
dacă mâna a fost tăiată
înainte sau după?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţă

Strecurată, noaptea
inundă cu lacrimi
amintirea ta.
Îngeri de somn
se zbat fără spor
la geam.
Lung vis de fericire,
visat...
cu ochi deschişi
aşteaptă în zadar.
E frig!
E frig de amintirea ta
uitată, de timpul zdrenţuit.
Suferinţă neştiută de nimeni,
gând strecurat
anevoie
în noaptea
umezită de lacrimile
îngerilor obosiţi
de nesomn...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul (se apropie agale de scară): No! Serviciul e serviciu. Turnul trebuie isprăvit...
Baciul (curios): Cât de sus ai ajuns?
Meşterul (arată cu mâna înspre cer): Sus de tot! Încă două nivele şi ating cerul...
Baciul: Când va fi gata?
Meşterul: Greu de spus. Ho, ho! Trebuia terminat de Unu Mai. În ultimul timp, treaba merge anevoie. (Încet.) Noaptea vin îngerii şi-mi fură din materiale...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe aceea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Omul lăsat în voia lui este, înainte de orice, un animal cu apetituri de consumaţie. Înfrânarea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii; cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale. Aşezămintele publice, legile morale şi civile sunt tot atâtea bariere ridicate contra apetiturilor animale.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluralul feminin

Mă copleşesc iubiri pierdute-n zare,
Mă înspăimântă cele oferite.
Ieşiţi voi, frunze noi, înmugurite.
Vă voi plăti acum, nunţi necesare.

Zăpada cade, veşnică ninsoare.
Întârziate ierni, şi reci, sleite,
Priviri de-amici. Cum pot să nu palpite?
Şi-o anevoie de urcat cărare.

Amoruri noi, amoruri depăşite,
Amestecându-vă prea mult în gând
Şi-n discordanţele eoliene.

Ci vino, primăvară, vino, vânt,
Să mături cu răsuri nechibzuite,
Din piept, amorurile imperene.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa de dor

Nu ştiu de-i încă noapte
Sau ziuă e la tine,
Dar ştiu c-a' tale şoapte
Mă-ncântă în surdine.

Aştept o vorbă, chiar şi
O şoaptă simt c-ajunge,
Un suflu numai de-ar fi
Tot sufletu-mi străpunge.

Mi-e-aşa de dor de lucruri
Pe care nu le am
Şi-mi dau seama c-odată
Nu ştiam că le-aveam.

Mi-e dor de lucruri care
Nu-mi vor veni în veac,
De lucruri ce mi-s scrise
Şi îmi păreau un fleac.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gorganul cel mai răsărit al Belgradului, turnurile castelului ţarilor Serbiei opinteau să străpungă ceţurile iscate în pântecele munţilor Dinarici, ghiontite de vânt harnic asupra cetăţii de scaun. Deasupra donjonului, drapelul alb cu cap de urs chindisit în fir de aur, împovărat de ploaia ce stăruise de trei zile, flutura anevoie. Castelul, aidoma celor din ţările papistaşe, era o fortăreaţă puternică, împrejmuită de zid crenelat. Veacurile însemnaseră piatra de codru. Pe negura aşternută de vremi, ici-colo, muşchiul zvonea verde de mlaştină, smaraldin în binecuvântate zile însorite.

Rodica Ojog-Braşoveanu în Vulturul dincolo de cornul lunii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!