alerga

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar am crezut

Chiar am crezut ca-n stele pot zbura,
Ca pot atinge luna si pot pasi pe ea,
Ca pot dormi pe norii dusi de vant,
Ca pot alerga cu vantul pe pamant.

Am crezut in flori si-n boabele de roua,
In zambetul senin si-n picurii de ploaie,
In racoarea noptii, cand afara ploua,
Am crezut in tine si-n iubirea vie.

Chiar am crezut in lumea creata doar de mine,
In lumea de vis, eu te-am chemat pe tine,
Credeam ca ma iubesti si ca vei ramane,
Am crezut ca vrei sa fii doar pentru mine.

Ti-am crezut iubirea si linistea promisa,
Chiar credeam ca sunt a inimii aleasa,
Ca dragostea invinge si va triumfa.
Am crezut, voi crede, nicicum nu voi ceda.

poezie de Livia Bataiosu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeoaica, după ce alergă într-o parte şi într-alta şi nu găsi pe Ţugulea, miroşi ea că trebuie să fie la împăratul cel cu zidul mare. Se întoarse şi să te ţii, pârleo! într-un suflet ajunse, căzând lângă zid de osteneală şi amărăciune. Apoi se sculă cum putu şi vru să sară peste zid. Sări, însă în sec. Dacă văzu că-i este peste putinţă a sări pe dasupra zidului, se urcă până la gaura ce o facuse Ţugulea şi începu a sorbi, voind să înghiţă totul ce era în cetate. Împăratul şi oamenii din cetate se păreau a fi scrişi pe părete, atât îi înmărmurise frica. Ţugulea nu-şi pierdu cumpătul ci, cu măciuca roşie ca focul şi ţiind-o de coadă, merse la gaură. Când sorbi o dată zmeoaica, trase măciuca arsă tocmai în inimă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă. Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă plouă

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul
Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut
Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anotimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

[...] Citeşte tot

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aparatele de fotografiat sunt stricate

M-a sunat să-mi spună
că va muri în curând,
nu înţeleg de ce tocmai pe mine.
O altă zi, un alt apel telefonic banal,
aceleaşi ţigări, acelaşi ceai...
Nu am reuşit să-mi pierd optimismul încă.
În staţia de autobuz nu e azi nimeni,
ceaţa coboară uşor peste oraş,
fabrica funcţionează la capacitate maximă,
toţi sunt fericiţi –
dorm într-un pat cald,
au un loc în autobuz
cu puţin noroc poate se vor bucura
şi de pensie.
Gina de la etajul trei
a rămas iarăşi gravidă,
Dumnezeu iubeşte proştii
şi insectele dăunătoare.
Bani sunt, dar nu pentru noi,
lăcustele atacă recoltele bogate,

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!