alerga

Femeia...

La început a fost Femeia,
apoi au apărut poezia,
pictura şi sculptura...
Femeia alerga liberă,
prin poieni de pădure,
se căţăra pe stânci
şi, se avânta în zbor
spre Paradis.
Frumuseţea ei-
minune clădită-n taina Curcubeului
fiind creată de însuşi Dumnezeu....
Graiul ei, blând ca al îngerilor,
plutea peste întinderea albastră.
păşea uşor precum gândul
ce trece neauzit, de la un om la altul.
Sculptori celeşti i-au modelat trupul
din cel mai preţios jad,
mirosind a mentă sălbatică
şi a Dragoste.....

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăistuţe de fum

Păduri de oase şi de vise
Şi de vorbe necuprinse
Sting şi gheaţă, sting şi jar,
Sub aripă de sitar.

Toamna trage foc de puşcă,
Ceaţa de irişi o muşcă,
Latră câinii la hotar
Trupul sângelui hoinar.

Ochiul morţii în cer scrie
Cărţi de putredă vecie
Şi-n clepsidra de mister
Creşte şerpi de foc în cer.

În praf o umbră nebună
Alergă c-o stea în mână,
Calul ei răpus de roată
Mănâncă jar din covată

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, fiul meu şi primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi. Eu te voi învăţa calea înţelepciunii şi te voi purta pe căile dreptăţii. Când vei merge, paşii tăi nu vor şovăi şi, chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta. Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi. Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alăturea şi du-te mai departe; căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.

Solomon în Pildele lui Solomon, Înlăturarea prilejului spre păcat - 4:10-17
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sus...

N-am cum sa mi intorc privirea.
Imi tii mintea-n lanturi de zambet,
zambetul tau...
Usor amarui cu dulce mireasma si gust de ramai...
Raman, raman stingherita de zgomotul gandurilor,
ma arde, ma arde dorinta,
vapaie fugara mi alerga prin corp.
Lasa-ma... lasa-ma sa cad,
sunt prea sus, prea sus..
pentru cat pot eu sa simt.
E plin de capcane ce ma tin conectata, plin de senzatii ce-mi imbalsa-ma mintea... iubirea ta fabrica punti si povesti...
Sunt oare eu... o minune, cum spui ca ma vezi?
Ajuta-ma, sunt prea sus.... nu stiu sa simt atat... atat de mult...!

poezie de Gianina Foldvari
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

E noapte senină, pe cer
Sclipesc mereu aceleaşi stele,
Caut cu privirea printre ele
Pe una poate, care o prefer.

Dar în zadar atâta căutare
Degeaba străbat nesfârşitul,
Până unde mă duce gândul
Nu e atâta depărtare.

Nu-s ani lumină până la ea
Dar calea ce-o străbat alene,
Va fi mai lungă sau pesemne,
Va avea un Fine undeva.

Să ştiu precis cât va dura
Aş alerga voios prin spaţii,
Şi timpul l-aş accelera,
Plimbându-mă prin constelaţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul fusese al zânei. Ea îl dedese în dar voinicului când fu a se duce la mărul roşu. El acum, dacă se văzu gonit, alergă drept la stăpână-sa. Ea, cum îl văzu viind fără stăpânu-său, pricepu că trebuie să fie vreo drăcie la mijloc. Se dete jos, şi ce văzu se spăimântă. Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea şi luă bucăţică cu bucăţică, os cu os, şi le aşeză una lângă alta, fiecare la locşorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi şi cu apă vie şi se însufleţi; dară mut şi surd. Atunci îi dete să mănânce un măr de care adusese el şi îi veni grai. Luă şi purcelul scroafei de pe sub pământ şi îl făcu să-i guiţe la urechi şi îi veni auz.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce dete câteva târcoale prin grădină cu roabele după dânsa, veni şi la stuful de trandafir să rupă câteva flori. Când lupul, care era ascuns în crâng, odată se repezi, o luă în braţe şi pe ici ţi-a fost drumul. Iară roabele, de spaimă, se împrăştiară ca puii de potârniche. Într-un suflet alergă lupul şi o dete leşinată în braţele lui Făt-Frumos. Acesta, cum o văzu, se pierdu cu firea; dară lupul îi aduse aminte că e voinic, şi-şi veni în sine. Mulţi împăraţi voise să o fure dară se răpuseră. Făt-Frumos prinsese milă de ea, şi nu-i mai venea a o da altuia. Zâna Crăiasă se deşteptă din leşin şi se văzu în braţele lui Făt-Frumos.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!