+satul +meu

Privelişte

S-a culcat o floare ca un fluture
Şi-am pătruns în zi ca-ntr-un năvod.
Lângă porţile cu mult norod,
Am uitat desagii să mi-i scutur.

Holde mari îşi freamătă păcatul.
Ştiu cum râmele au dat seminţi.
(Căile creşteau făgăduinţi
Şi-ntorceau pe după soare satul).

S-a crăpat nămeaza ca păstaia
Şi îşi coace-aripa zborul crud.
Răstigneşte inima bătaia,
Cu porumbul din poveste ud.

poezie clasică de Alexandru Robot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
- Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

poezie de Opreşte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din numele de familie al tată lui meu, Pirrip, şi din numele meu de botez, Filip, limba mea de copil n-a izbutit să scoată alt cuvânt mai lung şi mai lămurit decât Pip. Şi fiindcă eu îmi spuneam Pip, Pip am rămas. Susţin că
Pirrip este numele de familie al tatălui meu, bizuindu-mă pe autoritatea pietrei de pe mormântul lui şi pe spusele suroriimele, doamna JoeGargery, soţia fierarului din satul nostru.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e o uliţă, numai o uliţă largă, ale cărei pante repezi fac destul de neplăcut suişul sau coborâşul. Uliţa slujeşte drept drum natural între frontiera valahă şi cea transilvană. Pe aici trec cirezile de boi, turmele de oi, porcii, negustorii de carne proaspătă, de fructe şi cereale, rarii călători care se încumetă prin trecătoare, în loc să ia drumul de fier spre Cluj şi valea Mureşului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o mişcare pe uliţi, câteva zile până a ţinut gerul cel mare. Satul părea pustiu, aruncat şi încremenit în groaza asta de o putere peste fire. Apoi frigul se slobozi binişor şi oamenii, scoţându-şi săniile de sub adăpostul şoproanelor, începură să le încarce cu gunoi. Aproape în fiecare curte, înaintea grajdurilor, erau grămezi mai mari sau mai mici de gunoi, după câte vite avea fiecare plugar.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară de vară, mă duceam, ca elev aflat în vacanţă, la bunica, la ţară, în satul Cot. Îmi amintesc cum porneam din zori la cules de plante medicinale, pe care, pe înserat, le aduceam la şcoală. Doamne, ce şcoală mare şi frumoasă şi curată era acolo, în satul ăla mărunt, din Basarabia! Tot acolo, timp de două luni de zile, împreună cu verii mei, păşteam caii şi vacile, ne jucam de-a "Radio Romania" şi "Radio-Bucureşti".

Iurie Darie în Formula As (1999)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine câteodată

În mine câteodată eu simt: se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte
La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură
Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul
S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă,
Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie,
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Slujeşte-o liturghie...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe ar fi de spus despre bunica mea, ţărancă din Gorj, care a umblat toată viaţa cu picioarele goale prin bătătură şi a muncit cum numai ţăranii muncesc la ţară, de când se crapă de ziuă şi până la lăsatul serii, "că, dacă guiţă porcul de foame de dimineaţă, ne râde satul, muică", care ştia istorie şi ne încuia la geografie punându-ne întrebări despre ţări şi capitale, deşi n-a avut timp, în cei 80 de ani cât a trăit, nici măcar să vadă Marea Neagră.

Simona Buşoi în Învaţă de toate, Costumul popular - esenţa vie a sufletului românesc (2011)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursarul

(După natură)

Umblase mult prin sate şi câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi şi prin bâlciuri De-un şir întins de ani,
Cânta, jucându-şi ursul, pe codrii şi pe bani,
Bătrân dănţuitorul, bătrân şi cântăreţul...
Şi rareori, de milă, îi răsplătea drumeţul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuţi şi jalnici – pribeag lângă pribeag...
Şi obosiţi de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzişuri
Dorm unul lângă altul...

poezie celebră de Traian Demetrescu din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!