+luna +trista

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă lăbuţa (vei da şi boticul)

Cri, dă-mi mânuţa şi fii atentă:
e toamna arborescentă
şi nori în amestec cu stele
curg peste autoturismele de pe şosele.
prin toamnă priveşti ca prin rigla de plastic
din clasa-ntâia: fantastic
se vedea-nvăţătoarea ocolită de curcubeu.

trăim într-un televizor color
cu sonorul dat încetişor...
în culori peruzea, lila, ecosez
zâmbim obraz lângă obraz, împreună
ca Frank Sinatra şi Joan Baez
sau ca doi hamsteri sub un clar de lună.
Cri a mea, Cri
cu tâmplele sidefii.
mi-au cam ieşit fumurile de celebritate din cap
şi viaţa literară mi se pare mai departe decât insulele Malvine
şi fâşneţele de pe stradă mi se par pure obiecte estetice...
nu îmi mai decupez cronicile din reviste,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama...

Ce întuneric... o... ce negură deplină
Aici, în inima se-aşterne...
Nu sunt nici stele, nu-i nici luna...
E doar o voce care geme.

O voce stinsă, blândă, care plânge...
E-nchisă colo de mult timp.
Pe-obraz se scurg lacrimi de sânge
Şi plânge pe acelaşi ritm.

Abandonată de-al său înger
Cu care a-nvaţat să zboare
Priveşte tristă către cer
Şi se întreabă: "De ce oare?"

Singurătatea o învinge
Şi chiar de-ar vrea, nu poate spune
Ca suferinţă se va stinge...
Pentru că teama o răpune.

poezie de Marius Ionuţ Andronache
Adăugat de Marius Ionuţ Andronache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă – profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseţii perlelor arăbeşti, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colţ de lume, eu, ţărână însufleţită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Şi pe-altarul nopţii, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme şi de vin
Sărutând, după dezmăţ, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrăţişându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenţei, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc şi cele mai negre suflete, şi uită-o clipă de necazuri.

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si stele cad din ochii mei

Luna de pe cer aş vrea
Să strige acum în locul meu
Ce dor îmi e de chipul tău
Şi te iubesc "suflet al meu"

Şi-n seara asta-s fără tine
Şi stele cad din ochii mei
Dar tot mai sper la nopţi senine
Că reapar prin norii grei

Sunt tristă iar că tu nu poţi
Să te cobori acum pe-o rază
Şi să veghezi la chipul meu
Cum ai facut o viaţă-ntreagă

Speranta-n suflet nu dispare
Că în curând vei apărea
Să ne iubim o viaţă-ntreagă
Aşa cum sufletul o vrea.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ai fi trista

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.
Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.

Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratate

In serile cu luna plina
Cand cerul este fara nori,
Cand vantul cu-adierea-i lina
Zburand usor iti da fiori,
Cand se imbraca toti copacii
Cu-a florilor impodobire,
Cand vine iarasi primavara
Inmiresmand intreaga fire,
In serile acestea triste,
Duioase si fermecatoare,
Gandurile mele catre tine
Pe-aripi de vant le las sa zboare
Si lacrimand sa-ti aminteasca
De clipele demult uitate
Sa-ti spuna cat de mult eu sufar
In trista mea singuratate.

poezie de Marian Galoiu
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!