+luna +trista

Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego...

Subconştientul meu păşea indiferent
prin lumea noastră largă ca o ţoală,
când orice pas suna şi decadent,
şi cadenţat pe firea ei domoală.

Iar conştientul, uniform şi indecis –
în altă lume, tristă şi pustie, -
cerşea un strop solid de Paradis
la val de apă. Inocent şi vie..

Şi când s-au întâlnit şi contopit,
într-o fasciculă de linişte târzie,
ego-ul meu, subtil şi răvăşit,
dimensiuni intercala în veşnicie...

Apoi, în vogă de observator
şi-ntr-o poziţie abrupt imperativă,
torcea particule în caierul cu dor
şi-n fus sucea o beznă relativă.

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul X

Când fui intrat deci şi pe poarta care
rămâne-nchisă prin iubire rea,
căci strâmbul drum ca drept atunci îţi pare,

cu zgomot auzii cum ne-o-nchidea.
Acum, de m-aş fi-ntors s-o văd, creştine,
ce scuze-aş fi avut la vina mea?

Suiam pe-un drum ce-n cotituri se ţine,
prin strâmtul scoc din stânca despicată,
la fel c-un val ce fuge şi revine.

— "Puţin aici de-atenţie-acum ne cată
s-uzăm, a zis Virgil, mereu spre-a fi şi-aici,
şi-aici de partea undulată."

Dar lucru-acesta paşii ni-i rări,
aşa că mai curând ştirbită lună
ajunse-n patul ei spre-a s-odihni

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de legătură...

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură celulară
în plină toamnă cu copacii goi
şi nopţi cu luna scârţâind la scară

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură prin mesage
în care norii de cuvinte şi de ploi
se năruiau în ample monoloage

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură întreruptă
de promoroacă-n dimineţi şi de noroi
pe panta vieţii tristă şi abruptă

a fost o simplă conjunctură de moment
dar s-a sfârşit ca orice conjunctură
şi toamna asta plouă permanent
cu stropi lipsiţi de orice legătură...

poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos comic

Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă,
De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi,
Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare,
Nu ţi-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic,
Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină,
Vorbeşti de armonie cerească, te-nşeli, nu ştii ce catastrofe
Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău
Am găsit un jandarm, ce păzeşte el? Ce nevoie ai de el,
Când Domnul le ştie pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate,
Tu parcă ai plecat în alte spaţii, ce bucurii găseşti?
Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina,
Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă,
Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării
Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul
Devine comic, râd şi eu de mine, de ce nu?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Ştii, Doamne, sărăcia mea!
Şi tot ce către tine poartă!
Cu toată buruiana rea
Şi puţin soare pe o moartă.

Şi oboseala mea s-o vezi,
Şi luna stinsă-n zori oprind-o,
Singurătatea-mi fecundezi,
Cu strălucirea ta stropind-o.

Deschide-mi, Doamne, calea ta,
Lumină-mi sufletul cu viaţă.
Că-i tristă bucuria mea,
Ca iarba lâncezind sub gheaţă.

poezie clasică de Maeterlinck din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie existenţială

ţi-aş cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
şi-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ţi-aş cere iertare că nu ştiu să-ţi scutur
tristeţea din pleoapă, povara din gând
şi cerul când mi-l aduci mai aproape
ţi-aş cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe şi doare,
că n-am răsărituri destule să-ţi dau
şi că-s risipită, ţi-aş cere iertare.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!