+cei +7 +ani +de +acasa

Nave şi oameni

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy, "adică ori nasoale, ori bune,
Nevolnice sau zdravene, stabile or sărite de pe fix, nebune;
La fel, unele-s sălbatice, altele supuse, vipere sau binevoitoare,
Unele-s oneste, altele mincinoase, credincioase sau femei uşoare."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," adică, nu ştii de ce-ţi place
Aia, iar pe-ailaltă nu poţi suferi s-o vezi în ochi şi pace!
La fel, pe cei care se poartă cu tine bine, nu-i bagi în seamă,
Iar cei care te strivesc ca pe-un păduche ţi-s fraţi de-o mamă."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," se ivesc şi-apoi dispar,
Cu unele navighezi ani şi ani, eşti la bord acasă, nu marinar;
Pe-altele faci un voiaj şi gata, nici nu-ţi mai aminteşti de ele...
Iubire la prima vedere? Ai întâlnit-o, nu mai există alte vele."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," iar asta-n orice aspect –
La fel ne înstrăinăm unii de alţii, om de om, obiect de-obiect –
La fel îi evităm, grijulii, pe cei cinstiţi şi-i preferăm pe hoţi –
Îi blestemăm pe cei în viaţă şi-i plângem când sunt morţi."

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinului meu

Cânt pentru vinul meu
din timpuri de pace,
când funcţonarii şi perceptorii nu-mi bat în uşă.
Conducătorul este luminat şi onest,
miniştrii lui modeşti şi de încredere.
Respectând legea, proprietatea şi regulile curtoaziei,
oamenii n-au motive să se perinde prin tribunale.

După trei ani agricoli buni şi nouă ani de strâns provizii,
hambarele sunt pline ochi de grâne,
iar bătrânii nu mai trebuie să muncească.
Spicele grele, aplecate sub greutate, aşteaptă culegătorii.
Pe drumuri armăsarii se întorc seara acasă,
bălegarul lor îngraşă ogoarele.

Nobilii, de la cel mai înalt rang până la cel mai mic,
iubesc oamenii obişnuiţi,
răsplătind pe fiecare după meritele lui,
educându-i, aşa cum educă părinţii copiii.
Cei care desfid legea şi-aleg drumurile fărădelegii

[...] Citeşte tot

poezie de Cao Cao, 155-220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim totalitar

Cu cât amar şi ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud şi blestemat
Ce-o ţară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportaţi,
Puşcariaşi în temniţi exilaţi,
Sunt condamnaţi la ani de suferinţă,
Că nu s-au lepădat de-a lor credinţă.
Fost-au averi cu forţa confiscate
Şi oameni torturaţi până la moarte.
Foamea şi frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câţi au fost?!
Martiri ce-au dus o viaţă de calvar
La Periprava,-n temniţi, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile şi chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noştri, duşi în paradis.
Dar unde oare sunt acei şacali,

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce devii?

Imediat după născare
Omul ţipă-n disperare
E firav, neajutorat
Creşte de e protejat

Mai apoi joaca îi place
Toată ziua asta face
De-are linişte acasă
De nimica lui nu-i pasă

Şi-o să ajungă apoi major
Este el răspunzător?
Ce devine, omul oare?
Depinde de fiecare!

Unii vor şti doar de bani
Şi-asta-i face inumani
Chiar de au, nu-i îndeajuns
Când lăcomia i-a pătruns

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (17 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă şi furie

Lifte spurcate, împărţiţi doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Muşcaţi ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinţi şi dumnezeu.
Vă îmbuibaţi cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi daţi cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Aşa e legea voastră, după toane?
Şi ştiu că de nimica nu vă pasă,
Nici că nu am ce pune azi pe masă.
Mâncaţi cu şapte guri. Şi ce palate,
Vă găzduiesc ticăloşia! Nu se poate
Ca un norod întreg să poarte vina,
Că v-aţi înfipt în ţară rădăcina.
Ne sugeţi sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviţi de streche.
Tot adunaţi averi şi nu vă pasă
De amărâţii ce nu mai au casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani de-acasă

Cât de departe eşti, copilărie,
Că de-aş putea da timpul înapoi,
Aş zice c-a trecut o veşnicie,
Că-i mai aproape ziua de apoi.

Dar oare pot uita căsuţa albă,
Ce-n Postul mare mama o spoia,
Când tata ţesăla o iapa dalbă
Şi-n curte un curcan se înfoia!?

Noi alergam desculţi prin ierburi ude,
Prin şanţurile pline cu noroi,
Iar seara eram nişte paparude:
Tata-l plesnea pe unul, ţipam doi!

Mama sărmana, încerca să-l ţină,
Dar încasa scatoalce pentru noi,
Ţipa la el, că ţuica e de vină,
Şi-n casă era mare tărăboi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!