+cei +7 +ani +de +acasa

Lenea

Eu sunt Lenea!
Şi-am venit la adunare
S-o reclam pe-o doamnă care
M-a făcut "Cucoană mare
Care n-are de måncare!"
Vai de mine! Ce ruşine!
Ea să-şi bată joc de mine!
A! Dar am uitat să spun
Că această doamnă care
Spală, calcă şi găteşte
Şi... pe seama mea cârteşte
Hărnicia se numeşte.
Vai de mine! Ce tupeu
Să îmi spună tot mereu
Să mă spăl, să mă-ngrijesc,
Părul să mi-l descâlcesc,
Rufele să le cârpesc;
Să gătesc şi să fac patul,
Să învăţ şi să şterg praful.
Recunosc! Am dezordine-n sertare

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Sorinela Didu din Călător în Lumea Versului (2 februarie 2015)
Adăugat de Alina Sorinela Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce era sigur, de asemenea, era faptul că Phileas Fogg nu părăsise Londra de ani îndelungaţi. Cei care aveau cinstea să-l cunoască mai de aproape atestau că niciodată nu fusese văzut urmând alt drum decât cel străbătut de acasă la club. Îşi petrecea timpul citind ziarele şi jucând whist. La acest joc mocnit, aşa de potrivit firii sale, câştiga deseori, dar câştigurile nu intrau niciodată în buzunarul său, ci figurau în bugetul repartizat de el operelor de ajutorare. De altfel, trebuie spus, domnul Fogg juca numai de dragul jocului, iar nu ca să câştige. Jocul era pentru el o luptă, dar o luptă fără mişcare, fără deplasare, fără de oboseală şi aceasta se potrivea felului său de a fi.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a văzut ?

Cine-a văzut pe ucigaş şezând
şi după ce-a ucis,
alături de victimă, ani lungi?
Cine-a văzut pe cei ce-au sugrumat
copiii-n faşă,
plimbându-se, fumând nepăsători
şi ochii aţintindu-şi surîzînd
în ochii mamelor orbiţi de lacrimi_

Cine-a văzut pe cei ce, prefăcând
într-o sahară de cenuşă
nu o cetate, nu doar case,
nu străzi doar, nu doar templele
de veacuri,
ci prunci de-o zi ---
mai vântură şi azi cu paşii lor
cenuşa sfântă,
stârnind nori grei, râzând,
cu genele împovărate
nu de polenul lotuşilor, nici

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A deschide focul împotriva unor persoane neînarmate presupune să nu ai cei şapte ani de acasă.

Marius Zaharia în Taxa de protecţie şi alte tentative de umor
Adăugat de Marius Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpărătorul de suspine

Convoi de robi mânat cu aroganţă
trecea greoi ca un talaz în spume.
Toţi fără Dumnezeu şi fără nume,
fără popor şi fără de speranţă.
Dar toţi nepăsători şi puşi pe glume...
Cu suflet orb, lipsit de conştiinţă,
treceau spre târg cântând refrene stranii.
Şi-n amăgirea fără de căinţă,
un singur chip, o singură fiinţă
avea suspinul tragicei pierzanii.

Era o sclavă cu un chip de ceară,
cu ochi amari, cu fruntea încreţită.
Din cuibul părintesc ademenită,
nu lanţul îi era acum povară,
ci visul ei din anii de fecioară.

Mergând prin colb, ea se vedea acasă,
se revede în dulce amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!