biserica neagra

"Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine." Oare Iisus vrea prin asta să spună să nu ne mai intereseze ce va fi după moarte, deoarece a "şti" pe Dumnezeu de aci, aceasta e viaţa eternă? Dezolant ar fi să recunosc pe Dumnezeu şi totdeodată să ştiu că mizeria n-are leac. Să cunosc pe Dumnezeu şi să ştiu că răbdarea şi chinul meu au fost absolut inutile! Trebuie să fie altceva. Probabil că fericirea de a-L şti trebuie să fie răpirea în El când piere timp şi spaţiu şi orice valoare. E oare posibil să ajungi la aşa ceva fără să fii spirit pur, deci liber şi intrat în unitatea duhului? Or, să fie vorba numai de viaţa actuală, care ar culmina numai în a şti pe Dumnezeu şi pe urmă piere în neagra veşnicie?

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victoria: Arhiepiscope Pucci...
Pucci: Cu ce te pot ajuta, draga mea?
Victoria: Eram virgină. Virginitatea era cel mai de preţ bun al meu. Darul meu de la Dumnezeu. Am fost deposedată de acest dar.
Pucci: Tragic şi condamnabil. Care este numele acestui seducător?
Victoria: Giacomo Casanova. Când Casanova a intrat în camera mea şi m-a jefuit... am luptat pentru onoarea mea.
Pucci: Vrei să spui că o să depui mărturie ca să pot să îl trimit la spânzurătoare?
Victoria: Da. Dar îmi fac griji pentru reputaţia mea.
Pucci: Desigur. Dar cred că dacă totul se desfăşoară conform planului, ţi-am putea înapoia reputaţia şi virginitatea.
Victoria: Poţi face acest lucru?
Pucci: Da. Reprezint Biserica catolică. La noi orice este posibil.

replici din filmul artistic Casanova (3 septembrie 2005)
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise.
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază adormită...

Amiază adormită, scăldată-n must solar…
E ora-n care moartea mă bântuie bizar,
Strângându-mi fruntea-n cercuri concentrice de foc,
Şoptindu-mi că-i aproape al ei nefast soroc.

Bondari muiaţi în aur se zbenguie-mprejur,
Sau gânduri negre minţii îi caută cusur?
Ce-mi bâzâie în creier atât de obsedant,
Ce gând plin de otravă mă soarbe spre neant?

Ce pur e ceru-albastru, şi ceasul plin de miere!
Făcute-s, parcă, acestea s-alunge orice durere;
De ce mi-e mie, oare, din naştere sortit
Să-mi fie clipa neagră şi gândul otrăvit?

…Zadarnică zvâcnire şi prea-banal răspuns
La întrebări rostite, de veacuri, îndeajuns…
De ţi-e sortit albastrul – în el vei adăsta
Şi de ţi-e amar paharul, amarul vei gusta.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, apără-ţi steagul

O, apără-ţi steagul cu orişice preţ,
că-n el e izbânda şi ţinta credinţei
- cât steagul se 'nalţă şi arde măreţ
luptăm şi răzbatem crezând biruinţei.
O, apără-ţi steagul — oricine-i acel
ce-l ţine şi 'nalţă în fruntea oştirii
că-n steag e nădejdea; luptând pentru el
păstrezi cu toţi fraţii tăria unirii.

O, apără-ţi steagul! Cât steagul e sus
în el stă izbânda aprinsă şi tare,
cât steagul se pierde, puterea s-a dus:
ne pierdem cu toţii şi ţara ne moare.

O, apără-ţi steagul! Netrebnic e-acel
ce steagu-şi trădează, lovind purtătorul;
tu steagul să-ţi aperi — să mori pentru el.
— Păstrând unitatea, salvezi viitorul.

O, apără-ţi steagul, căci orice vrăjmaş

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I
Pe valul blând şi negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Şi-n hainele ce-o poartă ca nişte vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăşi Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Şi vrea la suprafaţă să iasă şi să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Şi parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Şi azi durerea iată îşi răsădeşte spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Şi nuferii ciudaţi sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaş,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaş.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!